— On Comms Design. From London

Archive
Admin

Am cititi O istorie a lumii in 10 1/2 capitole in al doilea an de facultate. Cred. Julian Barnes era lectura destul de light fata de ce citeam la cursurile de gramatica generativa (Chomsky si Saussure) asa ca iubirea mea pentru Barnes a fost instanta. La curs am discutat foarte mult despre punctul de vedere al naratiunii, despre naratorul disociat si alte lucruri complicate de filologi. Eu m-am bucurat de umorul sprintar al scriiturii lui Barnes (ca sa imi intelegeti opinia incercati sa cititi pe David Lodge, un academist cu morcovul in ***)  si de ideea si mai sprintara de a povesti un eveniment mitologic/istoric dintr-un punct de vedere diferit.

E prima carte, dintr-o serie de 10 de Barnes,  pe care v-o ofer in cadrul concursului de la Nemira. Tot ce trebuie sa faceti este sa mergeti pe siteul Nemira, sa “rasfoiti” colectia de acolo si sa imi spuneti ce carte dintre cele de pe site ati mai citit si de ce v-a placut.

Comentariul care ma convinge sa citesc si eu acelasi volum primeste Julian Barnes, O istorie a lumii in 10 1/2 capitole si inca o carte surpriza.

Aveti la dispozitie pana la finalul saptamanii 🙂

Imi plac cartile. De fapt, nu stiu exact ce imi place mai mult decat sa citesc carti, sa cumpar carti, sa am carti. Imi aduc aminte ca in studentie cand nu eram cea mai populara fata din facultate [pe motiv de 1.81, insistenta de a pune intrebari la cursuri, incapacitatea de a sta la discoteca peste ora 12 ptr ca intarziam la seminarul de la 9 dimineata] ma gandeam ca nu are rost sa imi fac griji daca raman singura toata viata pentru ca sunt atatea carti de citit incat nu o sa ma plictisesc niciodata.

Cu ceva vreme in urma am primit un mesaj de la oamenii de la Nemira care imi propuneau sa facem impreuna “ceva cu carti”. Nu stiu daca e cazul la voi, insa eu traiam cu impresia ca Nemira are mai mult SciFi si thrillers asa ca m-am uitat peste lista lor de titluri inainte sa zic da. “Rasfoind” nemira.ro, printre Top Sellers, am regasit cateva nume pe care le gust si eu, nefiind un mare fan de thrillere sau SciFi [nu pot sa nu pui mana cu placere pe un Stephen King (BTW, Shining este genial) sau un Frank Herbert; si nu stiu despre voi, dar eu o ador pe Minerva Tutovan, detectiva geniala din romanele Rodicai Ojog Brasoveanu]  dar am descoperit  si o serie de titluri de beletristica bune de tot.

Si am zis da la “ceva-ul cu carti” pentru ca Nemira mi-a propus sa impartasesc cu cei care imi citesc blogul titlurile si autorii mei favoriti. Stay tuned asadar pentru ca urmeaza 10 zile de concurs – nu consecutive probabil :), in care puteti castiga niste carti bune de tot si niste carti surpriza.

Pe colegii de la Nemira ii gasiti nu numai pe site dar si pe FB, Twitter, Google + si Pinterest

Multumesc Nemira 🙂

 

Ma bucur foarte tare ca avem in sfarsit si o conferinta dedicata exclusiv search engine marketing, SEM Days in iunie 2012. In Romania sunt cateva evenimente mai mici care sunt dedicate acestui domeniu – Lumea SEO PPC fiind cel pe care il stiu eu cel mai bine, insa o conferinta mare care sa adune vorbitori din afara si pe toti specialistii in SEM din Romania nu cred ca s-a mai facut.

2Parale organizeaza in parteneriat cu Visa acest eveniment si din cate vad au inceput sa se stranga vorbitori interesanti. Domeniul este unul foarte competitiv la noi si cred ca o sa avem paneluri cu mult mai multe intrebari decat la conferintele de social media :))

Evenimentul are loc pe 5-6 iunie si daca vreti sa luati bilete cu 10% discount puteti folosi la inscriere aici codul promotional bogdana, indiferent daca luati full acess sau veniti doar la un workshop.

De asemenea, organizatorii imi mai spun ca pentru 3 bilete full acces (conferinta + workshopuri), pe langa discount-ul de 10%, puteti primi si 1 invitatie full pentru clienti/parteneri.

Cum va ziceam, am dat din greseala aproape peste o tema pentru RoInteresting 2012 si programul e deocamdata work in progress dar cred ca avem deja cel putin 4 speakeri.

Nu stiu deocamdata cand o sa fie conferinta. E clar ca mai si iunie sunt foarte aglomerate si probabil prin vara nu are rost asa ca va trebui sa ne gandim serios INSA ce stiu este ca:

1. Avem sigla noua – din nou, multumita lui Mihai Caluseriu care de data asta s-a intrecut pe sine si mi-a trimis 6 (!!!!) propuneri puse direct in ppt (Mishu e art deci veti intelege de ce mirarea la ppt). Dintre ele am ales cu greu si pana la urma am ramas cu cea de mai jos/sus, pe care o vedeti si pe pagina noastra de FB. De ce am ramas cu sigla asta? Pentru ca RoInteresting 2012 este o conferinta mai nostalgica si recuperatorie, un fel de “zbor” deasupra unei perioade nu demult trecute si care nu a reusit sa se imprime in mentalul colectiv. Incercam anul asta sa regasim niste idei care acum ceva vreme erau foarte interesante insa care s-au pierdut pe parcurs din cauza crizei, a social media a faptului ca lucrurile se schimba tot mai repede. Si sigla pe care a propus-o Mishu mi s-a parut okay ptr ca zboara, ptr ca e putin nostalgica insa si bine de tot proiectiva ca, noh, un avion de hartie merge si el undeva 🙂

2. Am revigorat pagina de FB cu noul design si o sa incep sa postez acolo noutati pe masura ce le am. Ce nu o sa pot face deocamdata este sa updatez blogul vechi de aici, ptr ca nu ma pricep sa refac tema si ptr ca in acest moment mi-e destul de greu sa tin un blog alternativ mai ales ca nu am inca foarte multe de transmis

3. Ca de obicei voluntarii sunt more than welcome. Cred ca am niste idei ptr sala, o sa vorbesc cu the regular suspects ptr bunatati insa any help is appreciated.

Pe curand 🙂

Merg la conferinte destul de frecvent si vorbesc cu mare placere in paneluri despre social media si digital ptr ca, si stiu ca asta contrariaza pe multa lume, cred ca trebuie sa fie un nebun care sa vina sa vorbeasca despre teorie, despre curente de gandire in ceea ce multi am inceput sa consideram o chestiune triviala: comunicarea.

Din perspectiva mea exista trei tipuri de vorbitori si cred ca am mai spus asta: cei care vorbesc despre ce au facut ei, cei care vorbesc despre cum se face corect si cei care vorbesc despre cum sa ne raportam la ce se face. Mie-mi place sa cred ca fac parte din categoria 3, as vrea sa cred ca e nevoie la conferinte si de un teoretician care sa explice resorturile din spatele unor lucruri si care sa arate cum si de ce se intampla lucrurile asa cum se intampla. Mi-ar placea sa fiu antropolog social media 🙂 dar si istoric.

Asadar la majoritatea conferintelor vorbesc despre knowledge. Despre comportamente, despre de ce-ul din spatele lucrurilor. Si imi face mare placere sa fac asta desi uneori feedbackul spune ca oamenii asteapta ceva mai aplicat. Cred ca lucrurile practice le poti invata simplu exersand insa e important sa intelegi de ce exersezi ceea ce exersezi. Si de aceea eu vreau sa raman un teoretician 🙂

Si probabil tot asta voi fi si la PR Beta editia 2, care se petrece anul asta in mai. Ma bucur sa merg la Timisoara din nou, nu numai ptr ca acolo gasesc oameni care nu sunt inca blazati de supra expunerea la discutii despre marketing, dar mai ales ptr ca echipa din spatele acestei conferinte este formata din oameni numai unul si unul.

Inca nu stiu exact despre ce vorbesc la PR Beta. Ma sperie prezenta la o conferinta despre PR ptr ca mi se pare ca in acest moment PR-ul este un hibrid “monstruos” in sensul ca e mare, vine repede peste toate celelalte specializari si uneori te ia prin suprindere :).

Daca aveti doleante despre subiecte de abordat, puteti sa mi le lasati in comentarii. Si abia astept sa ne [re]vedem la Timisoara.

De fiecare data cand ma duc sa vorbesc la o conferinta am doua variante (ma rog, pe vremuri cand lucram per se in comunicare aveam trei, dar acum nu mai e cazul): sa pregatesc un speech teoretic si inspirational sau sa pregatesc un speech technic si informativ. Prefer varianta 1 de cele mai multe ori ptr ca ma gandesc mereu ca exista motoare de cautare si nu te impiedica nimeni sa cauti “best practices for Facebook pages” si sa pui in aplicare primele 10 reguli pe care le gasesti acolo. Ca un aside, nu inteleg exact de ce ai plati 100 euro sa mergi undeva unde ti se explica ce poti gasi pe Internet.

De cele mai multe ori deci prefer sa notez cateva big ideas legate de contextul mai larg al subiectului, abordari teoretice, noi teorii etc. Si de cele mai multe ori, imi iau timp sa fac un minim research ca sa vad ce mai cred si alti oameni despre ce vreau eu sa vorbesc. Si aici incepe cosmarul.

Pentru ca, odata conturata o idee, e suficient sa o caut pe Internet si sa descopar ca un planner din UK sau US a scris despre asta si a facut o prezentare exceptionala despre asta acum n luni. Oamenii au comentat deja ideea, exista puncte de vedere. Fiecare “mini descoperire” pe care o fac despre cum ne comportam in social media, cum ne afecteaza noul context economic, evolutia comunicarii etc, s-a vorbit si rasvorbit in afara.

Si atunci, ce e cinstit sa faci? E cinstit sa ridici problema si la noi, dand linkurile necesare catre cei care au intors-o deja pe toate fetele? E cinstit sa zici ca nu e ideea ta, ca altii s-au gandit deja la asta? E mai bine daca te gandesti cum s-ar aplica ea in mediul in care te invarti tu?

Ma simt un epigon in orice fac si zic. Citesc mii de bloguri in fiecare weekend (da, nu mai pot zice in fiecare zi) si ma sperie cate idei nici macar nu mai ajung la noi ptr ca nu avem… timp, deschidere, interes, educatie, surse de informare??? Nici nu stiu, dar ma simt un perpetuu epigon.

[Poza gasita pe Pinterest. Un alt loc unde nu am timp sa ma joc :(]

Am spus ca nu o sa scriu foarte multe lucruri legate de jobul meu pe blog ca sa fie clar ca opiniile exprimate aici nu au legatura cu angajatorul meu. Pentru ca am, insa, foarte multe solicitari de suport de la diverse persoane m-am gandit sa fac un fel de indrumar al procesului prin care poti obtine mai usor ajutor de la faimoasele adrese de “support@” de la diverse companii de tehnologie {asta ca sa nu ajungi sa cauti un angajat al companiei pe FB si sa ii dai mesaje ;)))}

In primul rand, este foarte important sa intelegi, cand soliciti ajutor, ca nu exista paritate intre oamenii care au nevoie de ajutor si cei care ofera ajutor din partea companiei. De multe ori personalul de suport este in numar net inferior solicitarilor si de aceea nu prea exista cazuri in care un email trimis la support@ ajunge intr-un inbox gol care asteapta sa raspunda la acea solicitare. De cele mai multe ori, si daca ati mai interactionat cu companii cu un sistem de ACS (automated customer support) veti stii asta, se asigneaza un ticket cu un numar solicitarii si aceste tickete sunt preluate de operatori in ordine absolut cronologica. In majoritatea cazurilor utilizatorul este si notificat de numarul ticketului si este important sa tineti minte acest numar. Exista INSA situatii in care volumul de emailuri de notificare ptr trimiterea unui numar de ticket este atat de mare incat, ptr a nu incarca serverele, nu se mai trimit aceste notificari. Cazul nu este exceptional si nici grav. De altfel, notificarea automata privind numarul ticketului este un gest de curtoazie (vezi asos.co.uk care te notifica atunci cand ai trimis un mail ca au primit mailul dar ca o sa raspunda cand ajung la numarul tau).

In al doilea rand, este important sa intelegi ca nu exista o persoana asignata cazului tau care iti stie istoricul. Deci nu e ca la medicul de familie care stie ca ai mai facut alergie la ciuperci si cand te prezinti cu fata tumefiata presupune ca ai mancat ceva cu ciuperci si stie ce sa te intrebe. De cele mai multe oti ticketul este asignat unui operator random si acesta trebuie sa “sape” prin sistemele interne ca sa afle ce problema ai avut. AICI INTERVINE MOMENTUL CEL MAI IMPORTANT. Daca tu, in loc sa trimiti mai departe mailul primit de la companie, notificarea primita, detaliile despre contul tau, print screenuri etc despre problema, ce ai facut ca sa incerci sa remediezi, ce nu a mers, etc trimiti un mail isteric in care injuri compania ptr ca ti-a creat o problema, omul de la suport nu poate decat sa ia adresa de pe care a venit mailul si sa incerce sa gaseasca, ca un Sherlock Holmes, daca exista un istoric si unde e problema ta. Asta ia timp. Timp in plus fata de cel care se scurge pana cand ticketul tau ajunge la rand.

In al treilea rand este important sa intelegi ca nimeni nu te cunoaste personal si nu stie ce baiat bun esti. Zilnic sunt milioane de oameni care dupa ce incearca sa faca o gramada de manarii, scriu mailuri lacrimogene jurandu-se ca nu au fost ei. Omul de la suport NU te va crede pe cuvant ptr ca NU are voie. Treaba lui este sa gaseasca dovezile din sistem si sa actioneze pe baza acestora. Daca nu ai furnizat informatiile necesare gasirii problemei, nu vei rezolva nimic dand un mail cu asigurari.

In ultimul rand, daca nu iti petreci putin timp sa incerci sa identifici problema folosind documentatia din Help Center sau de pe forumurile de specialitate, sansele sunt ca prima solutie pe care omul ti-o ofera sa nu fie cea corecta. Sa ne intelegem, procesul merge asa: operatorul primeste informatii despre o problema si are o lista de pasi prin care trece ca sa rezolve problema. El va trece prin toti pasii daca tu nu ii explici ca ai facut deja ceva sau ca stii ca nu sunt pasii aia. Daca nu citesti Help Center, nu ai de unde sa stii care sunt pasii si probabil omul iti va da doua sau trei mailuri cu chestii usor evidente inainte sa ajunga la problema fundamentala.

De ce scriu postarea asta? Pentru ca vreau sa ajut pe oricine imi scrie insa majoritatea mesajelor sunt asa “Am vazut ca lucrezi la Google, am si eu un cont suspendat si ma gandeam ca poti sa vorbesti cu aia de la suport sa imi raspunda mai repede”. Cand scrieti – ca sa nu ma obligati pe mine sa va raspund cu un mesaj lung in care sa va cer informatii, mesaj pe care il scriu mai greu ptr ca nu e core jobul meu sa ofer suport, va rog luati aminte la cele de mai sus si dati toate informatiile necesare unui om de suport. Daca folositi abordarea de mai sus veti vedea ca, odata ajuns la rand ticketul vostru, problema se rezolva mult mai rapid.

thanks for image

 

Uite pe unde ma gasiti in februarie si martie. Mai mult in februarie:

 

1. ecomTim 2012 – 8/9 februarie insa sunt acolo doar pe 8 🙁 (inscriere aici)

2. World Information Architecture Day – organizat de Grapefruit, pe 11 februarie (only by invitation din cate stiu)

3. Social Media Summit Bucuresti 2012 – organizat de Biz – pe 29 februarie (inscriere aici)

 

Imi cumpar electronicele de pe net. Daca posta romana nu ar fi un dezastru probabil mi-as lua toata hainele de pe net de la asos.co.uk (dar vedeti voi, la ei standard delivery se face cu posta romana dupa ce trec granita in Romania). Comand mancare de pe net. Am vazut #revolutia pe net. As dona bani ptr cauze pe net.

Mi se pare ca e-commerce-ul este inca o ciudatenie pentru multi romani insa cred ca tarie ca in cativa ani nu o sa mai fie asa. De ce? Am scris aici. Ptr ca e mai simplu. Si natura umana aspira catre simplitate.

In Romania avem cam 200k de IMM-uri functionale. Inregistrate sunt cam 600k dar majoritatea sunt pe butuci. Dintre cele 200k functionale, 10 maxim 15% au un site.

!!!!!!

In cativa ani tot mai multi oameni or sa cumpere de pe Internet. Daca nu esti pregatit pentru asta, e cazul sa mergi la ecomTIM. Vorbesc oameni care iti pot spune cum sa te pregatesti pentru ce vine.

Aici detalii despre conferinta

Aici detalii despre inregistrare

RCS RDS refuza sa imi dea internet asa ca ma muncesc cu alternative care m-au indepartat putin de firul normal de postare insa de la #bizsmscamp am venit cu tolba plina de idei de posturi noi si incet incet incep sa le transcriu “pe curat”.

Incep cu o cearta pe care o am frecvent cu Vali Petcu despre nevoia unei blogosfere puternice si cum contribuie bloggeri cu stat vechi si reputatie la conturarea acesteia. Imi aduc aminte de fiecare data cand am discutia asta cu Vali de o alta discutie avuta cu co-proprietarul unui shop de creatie caruia ii adresam intrebarea foarte simpla “cine o sa duca agentia atunci cand voi va plictisiti?”. Intrebarea se referea la un subiect mult mai larg, brandurile construite prin puterea unui lider si cum se pot acestea perpetua. Ce o sa fie Apple fara Jobs? Dar Virgin fara Branson? Cum traiesc agentii ca Headvertising, Friends, Gavrila & Asociatii dupa fondatorii lor?

La fel si cu blogosfera romaneasca. Ce ne facem cand Vali, Bobby, Manafu, Cetin, Sebi si ceilalti se vor plictisi de facut treaba asta? Cum o sa continue o entitate care in acest moment are contur pentru ca o tin de poale cateva nume? Cate bloguri generaliste or sa mai aiba forta primelor bloguri generaliste? Ca una e sa fii primul si alta e sa fii un me-too. Pana la urma intrebarea este daca, in blogosfera, brandurile personale contribuie si la constructia unui ecosistem.

Mie mi se pare ca nu. Mi se pare ca la toate conferintele la care merg sa ii ascult pe oamenii acestia pe care ii respect, ii admir si de la care vreau sa invat, vad tot mai multi oameni ca mine, oameni care vor sa invete de la bloggeri mari si care nu primesc nimic. Astept si am scris de atatea ori ca sper in formarea unei noi blogosfere, o comunitate cu scriitori tineri, fiecare cu crezul si proiectele sale. Problema e ca daca asteptam ca si acestia sa faca aceleasi greseli ca “greii” o sa mai treaca inca 5-6 ani pana se stabilizeaza inca 10 nume esentiale. Cine are timpul asta? Cine poate sa mai refaca acelasi parcurs ptr a ajunge la acelasi rezultat?

Anul viitor pe vremea asta, daca lucrurile s-ar petrece cum trebuie, ar trebui sa avem doua trei proiecte editoriale serioase puse pe picioare de bloggeri importanti si cel putin 5 nume noi in lista de probloggeri. Asta e ritmul.

Si la #bizsmscamp am vazut doar doua prezentari care se puteau reclama drept “tutoriale” de problogging, cea a lui Adi Ciubotaru si mai ales cea a lui Sebastian Bargau. Pr prima o gasiti aici si va recomand sa o cititi daca va ganditi cum sa va accelerati succesul ca bloggeri incepatori. Pe a lui Sebi nu am gasit-o la el pe blog si vedeti aici de ce, insa cred ca ar fi fost de mare ajutor daca totusi ar fi ales sa o urce undeva.

Ma gandesc eu ca daca vrei sa inveti despre blogging ajuta sa citesti pe marii bloggeri din afara insa ar ajuta si cateva idei de la cei din tara, si in afara de workshopurile de la Blogoree nu stiu unde poti face asta. Desigur, se poate face pe blogurile in chestiune. Asta daca bloggerii mari nu ar simti ca bloggeri mici vor sa le fure meseria. Eu ii zic educatie 🙂

La #bizsmscamp am tinut o prezentare complet inutila celor prezenti dar din care a iesit o idee buna. Companiile ar trebui sa isi asume o pozitie de Social Media Manager in organigrama.

Prezentarea mea a expus o structura organizationala pregatita pentru integrarea social media in planul general de marketing, de la asumarea unei pozitii clare in nomenclatorul companiei pe segmentul social media pana la structura umana si profesionala a unui om insarcinat cu acest job. Dupa ce trec “pe curat” notitele din footer o sa o incarc aici.

Catre final lansam apelul ca managerii de social media “sa se ridice” si sa se reclame ca pozitie si responsabilitati in organizatiile in care acum activeaza de facto dar nu si de iure.

Primul Social Media Manager asumat a fost Alex Negrea si BCR merita un bravo pentru asta. De atunci insa ce vedem sunt multe companii in care pozitia de SM Manager este suplinita de un om de la PR, brand sau marketing in general, in “timpul sau liber”.  Avem oameni pasionati de social media care sunt dispusi sa faca un efort suplimentar ptr a introduce si a promova proiecte de acest gen in companii. Dar nu avem companii pregatite sa raspunda cu o “oficializare” a acestei munci.

Problema e ca sunt 3.5 milioane de romani in social media, 4 milioane de romani cu joburi si 7 milioane de romani cu acces la internet (cifrele se suprapun). Asadar ½ din populatia urbana cu un job are un cont de social media. Cumva traiesc cu impresia ca interactiunea cu acest target nu poate sa fie un part time job al unui om care face asta din pasiune, fara sa fie recunoscut ca atare, fara sa primeasca metrice si plata ptr jobul sau.

Asa ca, cu voia dumneavoastra, si cu suportul colegilor de la #bizsmscamp, rog companiile sa isi asume si anunte pozitiile de SM Manageri facand urmatoarele:

  1. Sa treaca pe cartile de vizita ale colegulului care se ocupa acum voluntar de social media si pozitia de SM manager
  2. Sa stabileasca metrice si responsabilitati clare ptr el
  3. Sa noteze aceste metrice si responsabilitati in planul de marketing
  4. Sa remunereze extra workul pe care acest om il face in functie de metricele atinse
  5. la pagina de contact a siteului dvs sa apara si numele si pozitia de Social Media Manager

Sa gestionezi social media nu mai e un moft, e un job!

 

E cam complicat sa scriu postul asta ptr ca el contine si trimiteri la o banca comerciala care nu este cea pe care o laudam acum ceva vreme. Problema e ca subiectul despre care vreau sa vorbesc are mare importanta si prezenta bancii este oarecum …tangentiala :). Asa ca here goes …

Acum ceva vreme parintii mei au fost implicati intr-un accident stupid legat de o centrala care nu functiona bine si de niste termopane care functionau foarte bine. Eu locuiesc la 500 km distanta deci, pana am ajuns la ei, erau deja in spital, constienti si okay. Cei care i-au gasit au stiut sa faca ceea ce eu nu as stii nici pentru mine, sa le acorde primul ajutor in asteptarea salvarii.

Si de fiecare data cand ma gandesc la asta ma mai gandesc, egoist, si la o scena dintr-unul dintre filmele mele favorite “Frankie and Johnny“, cand Frankie, femeie singura, convinsa ca isi poate duce viata asa, fara ajutor, se ineaca mancand ceva ce gasise in frigider si trebuie sa isi aplice singura o manevra Heimlich (stiti voi, aia care ne face sa radem la scenele de restaurant din filme). Nici asta nu as stii sa fac daca mi s-ar intampla ceva in timp ce sunt singura acasa.

Si dintr-o data imi dau seama ca in fata nevoii de a acorda prim ajutor sunt … neajutorata. Stiu vag de la scoala ca oamenii cu rupturi de coloana nu trebuie miscati, ca pe artere pui garou deasupra taieturii si pe vene sub taietura (oare e corect?), ca oamenii respira mai usor intorsi pe o parte (asta stiu din filme). Am invatat acum ceva vreme sa nu sun la 991 ci la 112 si uneori ma intreb daca atunci cand vad oameni prabusiti pe strada ar trebui sa ajut sau sa trec indiferenta ptr ca “sunt niste betivi ordinari” [nu? asta e cliseul?]

Asa ca o sa stau si o sa ma uit pe siteul asta http://lectiadeprimajutor.ro/. Conteaza ca SMURD e acolo si nu conteaza atat de mult de la cine au primit finantare sa faca acest proiect. Important este ca m-au facut sa ma gandesc ca nu ma pot descurca fara putin training in anumite situatii, ca am sunat pe mama sa o rog sa vorbeasca despre proiect la lectia ei de dirigentie si sa ii invete pe copii cum sa ajute.

Multumesc Dragos ca mi-ai atras atentia 🙂