— On Comms Design. From London

Archive
Admin

Saptamana care urmeaza o sa fiu intr-un mini turneu prin tara unde sper sa ma intalnesc cu toti oamenii draguti cu care interactionez numai in online pana acum.

Miercuri ma reintorc cu entuziasmย la Timisoara pentru Social Media Summit organizat de revista Biz. Sper din toata inima sa ma revad cu Nebuloasa si Cristina care au fost niste gazde excelente la PR Beta anul asta. (Andrei Crivat, esti pe receptie oare?) O sa vorbesc despre planificarea comunicarii in social media bazandu-ma pe o foarte interesanta teorie a sistemelor de Peter Michael Senge.

Joi dimineata (nici nu stiu exact cum o sa ajung ๐Ÿ™‚ sunt la Tecomm in Cluj unde voi discuta despre cum instrumentele Google pot sustine un business in orice moment al ciclului operational, fie la cercetare, fie la masurare si, evident, procesul de vanzare.

Joi seara Cristian Manafu a organizat un Social Media Meet-up ad-hoc unde (aflu si eu acum) ar trebui sa am o interventie de 5 minute. Eu speram sincer sa fie mai ales despre baut bere si intalnit cu oameni faini dar cred ca dupa cele 5 minute ale mele si mai ales ale lui Cristi si Chinezu care or sa fie acolo, se ajunge tot la bere ๐Ÿ™‚

Vineri ma intorc la Tecomm ptr un seminar scurt despre AdWords si GDN (Google Display Network) unde sper sa fac fata cu brio intrebarilor tehnice.

Dupa vineri, sper sa am putin timp si vreme destul de buna incat sa pot vizita o parte a tarii in care nu m-am prea plimbat: zona Clujului si poate chiar Targu Mures.

[in imagine, Rechinul care sper sa ma poarte fara probleme in aventura de mai sus :)))]

 

O sa fiu si eu pe acolo ;)))

E o toamna plina de evenimente si o sa fiu mai toata luna octombrie pe drumuri.

Saptamana viitoare, miercuri, ne vedem la Timisoara pentru Social Media Summit organizat de BIZ. Aveti toate detaliile aici. Nu mi-e foarte clar dar probabil o sa vorbesc despre strategii de promovare in social media cu accent pe planning si masurare (my favorite :))

Joi si vineri o sa fiu la Cluj unde are loc o conferinta foarte foarte interesanta adresata businessurilor online. Sub sloganul ecommerce 100%, TeComm reuneste o multime de oameni “adanc” implicati in ecommerce si antreprenoriat online. O sa vorbesc acolo despre diverse tooluri Google si cum pot fi ele folosite ptr a sustine un business online.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Iar pe 21, ca gata am decis, sa nu uitati de Interesting Romania 2011 :). Detaliile o sa vina in curand direct pe site la www.rointeresting.ro

Sper sa ne vedem!

Cred in puterea sharingului prin retele de socializare. Mi-e destul de evident din raportul de referreri cat trafic trimit la mine profilele din Facebook si G+ si Twitter. Ma supara insa faptul ca nu pot sa organizez ce postez in categorii mai clare si ca, practic, informatia pe care o livrez prin aceste profile este dezlanata, desi din acelasi registru.ย Ceea ce tagurile si categoriile fac la blog ar trebui sa fie usor de facut si in aceste profile.

De ce este important pentru mine sa pot mentine o ordine in postari? In primul rand pentru ca tot mai multa informatie o sa mearga acolo si de acolo o sa fie extrasa. In al doilea rand pentru ca, practic vorbind, stiu ca destul de putini oameni intra direct pe wall si atunci cand intra destul de putini apasa “see more posts”. Si de asemenea ptr ca, aceia care apasa “see more posts” ar trebui sa poate vedea, fara sa parcurga fiecare titlu in parte, cam care sunt subiectele.

Si atunci, pentru ca nu mi-a venit alta idee, si pentru ca nu o sa-mi fac niciodata taburi in stanga paginii de profil ๐Ÿ™‚ am decis sa fac o categorisire “on the go” prin thumburi colorate si cu un indiciu verbal. Ce inseamna asta practic? Pentru postarile din blog, si o sa incerc sa postez mai mult de aici, fiecare articol apartinand unei categorii anume o sa fie marcat cu un thumb identic dar diferit ptr fiecare categorie. Categoriile sunt simple: digital stuff, advertising, fun stuff (unde digital stuff are doua subcategorii, concepte sau antropologie si info).

O sa arate cam asa

 

 

 

 

 

 

 

Ce ziceti? Ajuta?

Am anuntat acum ceva vreme ca ma bate gandul sa facem si noi Interesting in Romania. Intre timp lucrurile au mai prins contur si deja avem o lista de potentiali vorbitori precum si cateva lucruri absolut necesare setate, ca de exemplu pagina de FB, un hashtag –> #RoInteresting2011 si o pagina de blog interimara la mine aici, pana ma adun sa fac pagina pr-zisa.

Acum ceva vreme am rugat twitosfera sa imi dea o mana de ajutor si cu organizarea si cu partea de “refreshments” si avem deja o echipa de voluntari in ambele directii :).

Mihai Caluseriu ne-a ajutat cu o frumoasa sigla pentru conferinta si puteti sa gasiti si cateva blog badges pe pagina temporara.

Cateva chestiuni administrative: conferinta va avea loc cel mai probabil intr-o sambata in octombrie. Ne-am gandit la o zi de weekend ptr ca fiind mai degraba o “unconference”, construita beta de voluntari, fara bilete si fara mape, v-ar fi mai greu sa cereti o zi libera de la birou ca sa veniti. Cea mai probabila data pentru conferinta este 15 octombrie si v-as ruga sa imi spuneti daca stiti ca e vreo sarbatoare mare sau conferinta chiar atunci.

Stay tuned!

 

M-am inteles cu colegii #dinRomania sa facem niste topuri ptr vacantele de anul asta – in cazul in care vreti sa haladuiti prin tara si nu plecati la vreun litoral non-mioritic, asta asa ca iata My Top 10 (desi nu cred ca o sa iasa 10) ๐Ÿ™‚

Au mai facut Topuri si Anca, Nebuloasa, Elena siย  Bobby

Locul 1, 2, 3, 4 si 5 revine Valiugului si imprejurimilor unde am stat pe marginea lacului inghetat gandindu-ne cat de tare trebuie sa fie vara si apoi am baut un ceai senzational la Gasthoff Tirol (de unde si fotografia cunoscuta drept “bloggeri in penumbra”)

 

 

 

 

 

 

Locul 6 – Cheile Sohodolului – nici nu stiam ca sunt la mai putin de 2 ore cu masina de unde locuiesc parintii mei si desi nu am traversat complet zona a fost suficient sa ne dam seama ca merita venit cu masina pana la intrare si apoi purces pe jos ptr o plimbare si niste privelisti fara egal.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Locul 7

Parcul Buila Vanturarita – primul loc in care Daciile Duster au aratat ce pot si unde am facut off-road serios (sau cel putin ce credeam eu ca e offroad serios); Un loc unde trebuie sa mergi cu ceva antrenament ca altfel risti sa sucombi daca urci pe jos insa odata trecut tunelul “dintre lumi” ce se deschide in fata ochilor este nemaipomenit

 

 

 

 

 

 

 

 

Locul 8 – cetatea Poienari, nu numai pentru ca este frumoasa dar mai ales pentru ca este un test de vointa, pentru ca daca reusesti, dupa 1500 de trepte sa mai poti trage in plamani suficient aer incat sa ti se “dezabureasca” ochii, ai sentimentul ca ai ajuns pe luna.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Locul 9 – Culele de la Maldaresti; si scriu de fapt despre ele pentru ca sunt o scuza pentru a vizita o zona cu nenumarate alte locuri frumoase si lucruri de facut dupa cum scriam si aici

 

 

 

 

 

 

 

Locul 10, destinatie descoperita in spiritul Redescopera Romania insa nu in timpul raitei din februarie, Castelul Cantacuzinilor de la Busteni care mi-a taiat rasuflarea si care poate fi gasit daca o cotiti la stanga venind dinspre Brasov catre Bucuresti, pe la mijlocul Bustenilor. O galerie completa de fotografii aici si una reprezentativa mai jos

 

Acum cateva zile scriam un post despre lucruri care imi lipsesc si pe care cred ca le-am pierdut. Intre timp McCann a castigat o gramada de premii la Cannes si parca ma simt mai bine desi am stiut ca e o campanie tare din momentul 1. Dar e una singura intr-o mare de anost. Oricum nu cu randunica asta se face primavara si oricum eu nu mai am cum sa influentez ce se intampla acolo. Dar mi-a venit o idee acum ceva vreme cand rasfoiam cu degetele transpirate de entuziasm ultimul numar din Wallpaper si am dat un mail rapid. Raspunsul a venit la mai putin de 24 de ore si a fost, “why not? you guys go ahead. can i help?”

Asadar ma bucur sa dau o veste si o sa fac exact cum a facut si Russell la inceput, anume o sa dau doar vestea ptr ca numai asta am. In toamna, nu stiu exact cand, pentru ca trebui sa am de grija sa nu calc pe picioare alte manifestari, facem si noi Interesting in Romania.

!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Da stiu, probabil sunt singura care simte cu adevarat semnele alea de exclamare insa cand Russell mi-a zis ca putem face, ca doar e un open-concept si poate oricine sa se ocupe atata vreme cat facem ceva frumos care sa nu strice reputatia brandului original, m-am emotionat putin.

Interesting este o open conference, un loc unde organizatorii strang oameni care au ceva interesant de povestit pentru a deschide ochii celor din audienta asupra unor lucruri care le pot oferi perspectiva/ perspective. La Interesting poate veni oricine daca are ceva interesant de spus si de aratat. In trecut au fost si au vorbit in UK, US si pe unde s-a mai tinut Interesting, de la producatori de filme porno, la cantareti la teramin, designeri, producatori de hartie, educatori, informaticieni etc. Despre Interesting si unde s-a petrecut conferinta in lume si cine a fost in vizita gasiti mai multe pe blogul lui Russell.

Cum o sa fie la noi? Nici mie nu mi-e clar ๐Ÿ™‚ dar asa a inceput si la ei si e bine pentru ca, daca era foarte organizat de la inceput, parca nu mai era asa de “interesting”. Ce mi-e clar este ca o sa incepem sa adunam vorbitori si pe masura ce ii avem o sa ii anuntam. La un moment dat o sa stim si unde se organizeaza. Si nu, nu e cu bilete, va trebui sa “platiti” cu timp, adica sa aveti o zi libera in care sa stati si sa ascultati oameni faini. Daca vreti sa dati o mana de ajutor un mail la bogdana punct butnar pe gmail

Stay tuned ๐Ÿ™‚

Acum cateva zile am fost pe Ion Campineanu ca sa il felicit pe Nihasa pentru 6 ani frumosi de blogging. In afara de faptul ca e un bun prieten si un blogger pe care il urmaresc de (as vrea sa zic 6 ani dar acu 6 ani aveam alte treburi) ceva vreme, mi s-a parut interesanta ideea de a organiza o zi de nastere pentru un blog. Gasiti ce povesteste Bogdan (da, nu il cheama pe bune Nihasa) despre aniversare aici si cateva linkuri catre alti “petrecareti”.

Mi-a ramas in cap povestea asta cu ziua de nastere si cu blogul de atunci, si m-am tot gandit cat de mult mi-a schimbat mie viata si modul in care ma comport faptul ca scriu un blog. Trec mai jos cateva lucruri care nu mai sunt la fel sau care au aparut odata cu blogul asta, asa ca nomenclator pentru cine se mai gandeste ca face blogging de amuzament:

1. Blogul ma responsabilizeaza. De cand am blogul parca am un animal de casa pe care trebuie sa il ingrijesc zilnic (ca tot imi spun mie prietenii ca am commitment issues si nu sunt in stare sa imi iau un caine). Nu mai am optiunea “piua”, “iau pauza”, nu-mi pasa, il las acolo si cand ma intorc o sa il gasesc bine mersi. De la primul spike in Analytics cand am vazut vizitatori pe blog am inceput sa fac planuri si pe lista mea de lucruri de facut a intrat zilnic si blogul. Am un carnetel special in care imi scriu idei, incerc sa planific episoade de tematici etc. Blogul este pentru mine la fel de important ca un prieten, un task la job.

2. Blogul ma structureaza. De cand am blogul sunt mai organizata pentru ca am fost nevoita sa ma gandesc proactiv la subiectele abordate, sa ma documentez despre subiectele astea, sa incerc sa ofer o perspectiva noua asupra lor, sa incerc sa gasesc noutati despre tematicile alese. Nu am vrut sa scriu un blog despre orice (desi in ultima vreme asa pare) si procesul de a gasi cateva teme pe care sa le pot dezvolta a fost unul care m-a ajutat sa-mi structurez si mintea si cariera. Din cauza blogului stiu ce vreau sa fac cu viata mea.

3. De cand am blogul am castigat mai multi prieteni. Daca Zoso uraste oamenii, eu am fost mereu un om solitar dar doritor de prieteni. E mai greu cand esti tipul clasic de tocilar si mama si tata sunt si profesori la scoala, dar scrierea blogului mi-a permis sa cunosc oameni interesati de subiecte dragi mie sau care pur si simplu ma citeau cu placere.

4. De cand am blogul am invatat sa ma apar de oamenii care urasc fara discernamant. Asa cum am povestit intr-o prezentare complet necaracteristica mie la Women on Web anul trecut, trollingul ma afecteaza drastic. Mi-am petrecut seri intregi framantandu-ma in legatura cu un comentariu nedrept si inca nu inteleg pe cei cativa oameni carora le face placere sa scrie lucruri urate despre mine. Un bun prieten ma sfatuia pe vremuri sa ripostez. Am ales sa ignor complet lucrurile astea si sa raspund numai daca e absolut necesar. Ma ajuta si in viata de zi cu zi asta.

5. De cand am blogul am inteles puterea reala a cuvintelor si cum trebuie sa tratez fiecare lucru pe care il notez cu aceeasi grija cu care as da o declaratie oficiala.

6. De cand am blogul am inteles ca el imi poate afecta relatiile personale, ca oamenii pe care ii iubesc ma citesc si ca, oricat de mult incerc eu sa o tin pe panta profesionala, se simte cand am o problema si oamenii pe care ii iubesc nu ar trebui sa afle despre asta de pe un blog. Aici am cea mai mare problema cu scrisul dar nu atat pe blog cat pe Twitter sau FB dar despre asta intr-un alt episod ๐Ÿ™‚

7. Blogul ma valorizeaza. Il trec in CV, il mentionez in discutii. L-as trece in CV si mentiona in discutii si daca nu ar avea decat un singur cititor. Mi se pare o realizare si sunt mandra ca il scriu, ca i-am schimbat tema etc

8. Blogul ma streseaza. Il simt neglijat, uitat, prost scris uneori si atunci ma enervez atat de tare incat imi urasc prietenii care ma tin la terase seara in loc sa ma lase sa scriu frumos pe blog.

9. Blogul ma motiveaza. De fiecare data cand am avut un hop in viata profesionala m-am gandit ca la urma urmei tot am blogul asta si ma voi ocupa de el daca nu am altceva de facut. Orice idee imi vine trebuie impartasita pe blog. E ca si cum as spune unui prieten bun ca o sa ma apuc de ceva si apoi mi-e rusine sa nu ma apuc.

10. Blogul ma clarifica: scriu de multe ori articole inflacarate si cand ajung pe la mijloc imi dau seama ca nu sunt de acord cu ce scriu si nu am gandit de fapt suficient problema.

N-ar fi trebui sa fie despre mine postul asta insa pentru cei carora li se pare ciudat sa serbezi ziua de nastere a unui blog poate cele de mai sus aduc ceva lamuriri. La multi ani blogului lui Nihasa ca merita. Si merita toate blogurile pe care le scriem cu drag, zilnic, saptamanal sau cand se poate.

{multumesc pentru poza aici}

Imi plac tablourile. Posibil pentru ca tata este pasionat de pictura si mi-am petrecut copilaria urmarindu-l cum reproducea cu migala artworkul de pe discurile Def Leppard sau Dire Straits pe panze pe care si le prepara singur fie in balcon fie in atelierul de la tara al bunicilor. Sau poate pentru ca am si eu acasa cateva dintre picturile lui si, mai mult decat tabloul in sine, ma incanta micile mesaje pe care mi le lasa pe spate. In orice caz, nu imi pot inchipui o casa cu peretii goi sau acoperiti de postere prinse in pioneze, deci am facut in asa fel incat la mine veti gasi inghesuite si dupa canapea tablouri si tablouase, rame si printuri care isi asteapta ramele.

Nu ma intelegeti gresit, nu sunt “colectionara”. Nu cumpar tablouri cu rame grele din anticariate sau imi petrec timpul prin licitatii de obiecte de arta. De fapt, “colectia” mea include pe langa o reproducere dupa Dali facuta de o iubita a tatei (inainte de mama ;)), o panza luata de la galeria de arta digitala, un tablou ultra non figurativ pe care l-am castigat la o licitatie caritabila (cand am crezut ca pasiunea mea ptr pereti acoperiti cu tablouri e finalmente recunoscuta si de cineva acolo sus), doua reproduceri imense dupa niste postere vintage Nescafe. In rest am o gramada de printuri de diverse origini, inramate cum mi-a venit mai usor.

Nu am tanjit niciodata dupa “nume”. Nu cumpar tablourile dupa semnatura sau pedigree. Ma incanta cum transforma un spatiu si la un moment dat ma gandeam chiar sa imi iau si de la Ikea ptr ca mi se pareau unele chiar simpatice.

Recent insa tot cineva de acolo de sus care mi-a recunoscut iubirea de tablouri m-a “intalnit” cu doi oameni care au un fel de plan comun desi nu stiu unul de celalalt. Vedeti voi, eu cred in democratizarea accesului la arta, asa cum cred in democratizarea accesului la informatie si la o multime de alte lucruri. Si am gasit doi oameni care fac asta din doua directii diferite.

1. Atelierul de Print a lansat recent un magazin online de tiparituri/tablouri featuring creatii ale celor mai in voga artisti tineri ai momentului. Conceptul lor e simplu si rezumat in cele cinci politici ale Atelierului: “serie limitata”, “reproducere la standard de muzeu”, “certificat semnat de artist”, “tiparirea sub supervizarea artistului”, “suport direct ptr artisti”.

 

 

 

 

 

 

Gasiti la ei o multime de lucrari foarte foarte frumoase pe care le puteti comanda in cateva dimensiuni la preturi fixe. Cred ca va pot pune si rama daca vreti. Imi place la ei, pe langa selectia foarte faina de lucrari, si ca s-au gandit mult si atent la prezentare. Lucrarile vin intr-un “folder” cartonat cu insigna Atelierului si numerotate de mana. Iata-l pe al meu despachetat sa scoata la iveala Dame IV de colegul ARTPI.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2. Artmark – la prima vedere, si daca le mai stiti si noul sediu de pe CA Rosetti, un loc de care nu te-ai apropia fara sa simti greutatea unui portofel masiv in buzunar.

 

 

 

 

 

 

Artmark este visul unui bun prieten care si-a dorit mereu sa “negustoreasca” arta romaneasca. Desi apuca problema artei si a “posesiunii” artei din alta directie, Artmark are practic un scop asemanator, sa ne deschida ochii asupra faptului ca arta nu trebuie sa fie grea, prafuita si exclusivista. Din ce imi spune amicul meu, o buna parte din piesele care se vand la licitatiilor lor nu depasesc 500 euro.

Stiu ca e putin ciudat ca am alaturat aceste doua businessuri aici. La urma urmei AdP vinde reproduceri iar la Artmark se liciteaza unicate. Cred insa ca este mai important sa intelegem cum “consuma” si cum intelege omul modern productia de arta. Mi se pare esential sa gasim o cale de mijloc intre unicitatea, exclusivismul si, cumva, elitismul care separa arta de marea masa a oamenilor si “sharingul”/ P2P-ul epocii digitale cand orice lucrare devine a tuturor instant cu ajutorul internetului. Cred sincer ca ne va fi greu sa mai modificam starea mentala in care ne-a pus accesul nemijlocit la orice fel de continut prin Internet si ca va trebui sa adaptam modul in care vindem, tranzactionam mai toate lucrurile pe care le producem, inclusiv arta.

Cred ca omul care a scris cartea asta are dreptate cand spune ca “all industries that go digital eventually go free”, dar ca trebuie sa gasim cai prin care sa ne bucuram de lucrurile pe care le dorim fara sa “praduim” online.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Atelierul de Print a reusit sa indulceasca problema copyrightului, furnizand reproduceri supervizate de artistii creatori si care aduc si un venit in buzunarul acestora, la un pret okay pentru aproape oricine. Artmark incearca sa ne educe sa intelegem arta in alti termeni si ca alt fel de investitie, nu neaparat de mii de euro, dar care ne poate aduce satisfactii la fel de mari.

Ca iubitor de pereti acoperiti cu tablouri ma bucur ca maine mai adaug unul si ca peste cateva luni o sa ma pot duce si la o licitatie si sa ma intorc cu inca unul acasa.

[Ionut, Arpi sper ca e okay ca am folosit un print screen dupa Dame ca poza Featured]

 

In perioada asta va recomand urmatoarele:

1. Cursurile deschise ale lui Doru Panaitescu21-22 iunie in Bucuresti

2. Webinar despre Facebook organizat de Alex Negrea si GRATUIT in prima faza

3. Marketing 360, conferinta organizata de Evensys si Cristi Manafu21-22 iunie

si eu as merge si la Women on Web si la How to Web Cluj

Mai avem?

Da, okay, m-am angajat la Google. Dintr-o data tot ce spun are legatura cu jobul meu, desi imi fac datoria de a preciza cand vorbesc ca om de Google (pana acum niciodata) si cand nu. Blogul are un disclaimer imens in partea de sus. Am pus si pe Twitter. Ma scuz penibil de fiecare data cand deschid gura asa cum bine au observat colegi mai intelegatori. Ma chinui sa dau retweeturi echitabile, de parca as fi televiziunea romana in campanie electorala desi, IAR ZIC, e cu disclaimer. Deci viata e mai complicata si cu social media si cu blogul asta, oricum destul de neglijat.

Totul e okay pana la glume. Va mai aduceti aminte discutia aia dintre Shrek si Donkey despre Lord Farquaad? Cand tot ce zic ei are legatura cu cat de scund e omuletul? Zice Shrek “some may think LITTLE of him”, “men like him come in SHORT supply” samd samd. Noh, cam asa e la mine in ultima vreme indiferent de ce fac. Mi-e pofta de cirese mi se spune “google it”, ma intreb de ce inregistreaza lumea conversatiile private, mi se zice “rade ciob de oala sparta”, undeva prin sediul de la MountainView se lanseaza nu stiu ce nou gimmick care nu e perfect pentru ca e in beta, se gaseste cineva sa dea un @Bogdana cu mesajul “ce faceti mai baieti?”, scrie cineva o analiza despre mediul online si nu publica cifre de la corporatie, ma suna lumea sa ma intrebe, mi se semnaleaza ca butonul +1 nu e genial, ca marketul Android nu s-a lansat mai repede in Romania, ca e blogul meu apar reclame la chestii care nu au legatura cu blogul, ca nu stiu AdSense.

In mod evident toate cele de mai sus pornesc de la intelegerea faptului ca eu am o relatie speciala direct la varful corporatiei si pot sa:ย  creez cirese din search, sa am acces la toate secretele intregii lumi cu contul meu de gmail, sa vorbesc la telefon direct cu Larry Page si sa il trag de ureche pentru ca gimmickul in beta nu e perfect, sa rasfoiesc bilantul contabil al corporatiei in format pdf pe telefonul meu Android-powered, sa decid manual ce reclame intra in sistem si ce reclame nu,ย  sa am un buton de “launch” ptr aplicatii in Market ca de altfel orice anagajat al corporatiei din orice tara ๐Ÿ™‚ [pentru cei mai putin destepti decat ai nostri, NOT!]

Toate bune si frumoase, insa cred ca, pentru a nu cadea in desuet, urmatoarele sunt deja fumate:

– raspuns la intrebarile mele cu “google it” sau “just fucking google it”

– dat @Bogdana cand corporatia anunta ceva prin State si noua nu ne convine aici

– rugat pe @Bogdana sa intervina daca se observa un glitch in functionarea urmatoarelor: gmail, Blogger, Reader, Picassa

O solutie mai desteapta cred ca este #googleRO si in rest, vedem cum ne descurcam ๐Ÿ™‚

NB: ACEST TEXT ESTE UN PAMFLET ๐Ÿ˜›

 

De cand cu serviciile si marketingul, s-a inventat un nou mod de a petrece timpul in mod “facturabil” si anume intalnirile (sau meetingurile cum ne place sa le mai numim ca sa lamurim din prima ca sunt de afaceri si nu de placere).

O buna parte din timpul nostru productiv este petrecut mai putin productiv in meetinguri, si spun “mai putin productiv” pentru ca eu astept inca sa vad intalnirea aia in care lucrurile se rezolva si nu doar se discuta si ras-discuta pana la epuizare. Strategii de optimizare am tot auzit, de la limitarea duratei, la obligarea participantilor sa stea in picioare ca sa nu se lungeasca la vorba, la luarea cuvantului numai cand ti se da un anumit obiect in mana si o multime de alte bazaconii care incearca sa procedurizeze o adunare unde ce conteaza de fapt este antrenamentul mental al participantilor de a se concentra pe un obiectiv.

In ultima vreme insa am inceput sa imi dau seama ca poti sa spui multe despre cel cu care te intalnesti dupa cateva caracteristici ale intalnirii propriu zise cum ar fi durata, locatia, momentul din zi cand te intalnesti, ziua din saptamana. Iata mai jos fructul a peste 6 ani de meetinguri, rezultantul unei analize complet subiective dar care, am eu asa o banuiala, nu e complet tampita. Si da , e un pamflet – ca mai stiu si eu cu ce interpretari ma trezesc ;))

Ziua intalnirii:

– cand cineva te cheama la meeting luni sau marti, vei primi deadlineuri sau ti se vor face reprosuri ca nu ai respectat deadlineuri. Vedeti voi, luni si marti sunt zilele cand oamenii vin resemnati la birou si incep sa bifeze fara chef taskurile uitate de joi si vineri; ca relatie cu cel din meeting nu stai foarte bine, oamenii prietenosi nu te cheama luni sau marti, in cel mai rau caz te cheama marti dar dupa 11.ย  daca esti chemat luni nu e bine deloc ๐Ÿ™‚

– cand esti chemat vineri dupa masa, exista doua optiuni – fie relatia ta e mai buna decat e cazul cu omul ala fie esti complet insignifiant incat esti chemat in ziua in care omul oricum nu are chef de business si vrea sa nu isi bata capul cu treburi serioase. Vineri dimineata nu e grav, orice meeting dupa 14:00 este de fapt o umplutura inainte de weekend.

Ora intalnirii

– orice meeting de dimineata este important; orice meeting dupa 16 care are loc si la tine la birou sau in vreo locatie unde celalalt ajunge greu inseamana un singur lucru: “vreau sa plec de la birou mai repede”

– un meeting la pranz spune doua lucruri: daca este in birou – nu esti cineva important, te chem exact cand ma grabesc oricum la masa, sau pentru ca nu am avut niciun alt slot disponibil ptr ca intalnirea cu tine nu e relevanta :). Daca e la un restaurant – probabil ca veti discuta si ceva barfa si nu numai business.

– un meeting vineri dupa masa e ca si cum ai incerca sa vinzi gheata pinguinilor; unul luni la 10 este ca sa ti-o iei major si drastic ๐Ÿ™‚

Durata

– cand durata meetingului e presetata inseamna ca relatia ta cu omul in chestiune e usor formala; daca e setata la exact o ora inseamna ca sunteti inca in tatonari; daca este peste 2 ore inseamna ca amandoi vreti sa pierdeti vremea

– meetinguri setate la sferturi de ora inseamna ca vei sta de vorba cu un tipicar plin de sine iar meetingurile de 30 de minute iti indica un control-freak sau un manager over achiever (ironic, de altfel, ptr ca riscul cu asa un timp scurt e si mai mare)

Locul

– la birou la ei, ei detin controlul; la birou la tine, tu ai mana forte; la restaurant, cu totii vreti sa va prefaceti ca sunteti corporatisti realizati sau sa “frecati menta” ๐Ÿ™‚ La masa la care lucreaza el – tu nu contezi, intr-o sala de intrunire, esti foarte important.

Ce coordonate mai stiti?

Peste weekend am primit un sms de la o prietena care zicea asa “ma plicti de mor :((“.

Neavand cum sa o ajut ptr ca aveam niste probleme, am ramas totusi cu un semn de intrebare pe intreaga durata a zilei de duminica pentru ca eu nu-mi mai aduc aminte cand am simtit ca ma plictisesc ultima data. Am stat sa rememorez weekenduri in care prietenii aveau alte planuri, saptamanile cand am fost racita, zilele petrecute la casa parinteasca si concluzia a fost mereu aceeasi: nu mai stiu ce inseamna sa fii plictisit pentru ca nu am mai avut acest sentiment de multa vreme.

Am stat atunci sa imi dau seama cum am ajuns acest om atat de implinit incat nu exista niciun moment gol sau neinteresant in viata mea – pentru ca se presupune ca plictiseala vine din lipsa de activitate stimulanta sau din activitati repetitive fara factor de interes. Imi aduc aminte cat ma plictiseam in facultate la anumite cursuri si cum trecea timpul incet si lenes ca un melc anemic. Ma plictiseam uneori si la job in primii ani de munca, asteptand contractele imense pe care trebuia sa le traduc. Ma plictiseam uneori cu iubitul meu din perioadele respective stand in fata televizorului fara sa ne spunem nimic relevant. Ma plictiseam la ai mei ascultand gainile vecinului trambitandu-si oule tocmai facute. Si totusi de ceva vreme nu mai gasesc un moment de plictiseala.

Mi-am analizat cu atentie zilele, weekendurile, lunile, chiar anii. Si am realizat cu stupoare ca problema reala nu e ca nu m-am mai plictisit deloc in ultimii 5-6 ani cat ca acest sentiment uneori atat de reconfortant a fost inlocuit de o serie de emotii mult mai enervante. In loc sa ma plictisesc, in ultimii cativa ani am facut astea:

– m-am angoasat ca nu ajung sa citesc si sa scriu tot ce trebuie; ma trezesc in fiecare dimineata cu intrebarea simpla “sa stau sa beau un ceai in liniste ascultand pasarile de afara sau sa intru repede pe net sa citesc niste stiri si sa dau buna dimineata pe twitter?” raspunsul este invariabil partea a doua. Dupa programul de la birou am planificate cu strictete intalniri cu amicii. Stiu ca suna ciudat dar am suficienti si vreau sa ii vad destul de regulat motiv pentru care trebuie sa planific clar cand si cu cine ma vad. Seara trebuie sa ajung acasa sa scriu pe blog pentru ca sunt responsabila pentru acest mic locas digital pe care l-am creat. Mai am si 2000 de alte bloguri de citit. Oricat as vrea nu am timp suficient pentru toate si atunci fie imi lungesc programul de trezire – ma scol la 6 si ma culc la 1-2 noaptea, fie renunt la lucruri.

– m-am frustrat ca nu fac exact ce imi place cand imi place; interactiunea constanta cu oameni interesanti, posibila din cauza statutului nostru fericit de oameni de online te lasa sa intrevezi atatea lucruri care ti-ar placea. Vrei sa le faci si te intrebi de ce nu si le incerci pe toate cu riscul de a-ti contraria parintii si de a parea un om nestatornic. O colega imi spune ca mai mult de 3 ani intr-un job nu e sanatos. Un prieten imi spune ca mai putin de 3 ani intr-un job nu e sanatos. Un fost iubit imi spune ca ar trebui sa fac ceva pentru mine. Mama imi spune ca o carte de munca e sfanta. Asadar alerg in cautarea locului perfect.

– m-am stresat sa ma organizez in asa fel incat sa fac mai multe in acelasi timp; am un calendar strict si uneori imi vine sa innebunesc cand cineva imi schimba planurile. Pentru ca le organizez cu mare atentie ca sa pot sa fac tot ce mi-am propus. Am intalniri la 20 de minute distanta, uneori abia ajung. Am remindere cu telefoane pe care trebuie sa le dau. Telefoanele nu sunt de business. ๐Ÿ™‚

– m-am deprimat pentru ca sunt angoasata, frustrata si dezorganizata

In valmesul asta, plictiseala nu isi mai are locul. Simt greutatea continutului online care se produce pe cand eu traversez strada. Imi aduc aminte de promisiunea facuta unui prieten ca ne vom vedea totusi luna asta. Prieteni buni se muta si as vrea sa stau in fiecare seara cu ei ca sa ma incarc cu prezenta lor inca fizica in orasul pe care il parasesc in curand. RSS readerul meu se umple in fiecare secunda cu alte posturi. Avem doua festivaluri de film si unul de teatru in aceeasi luna. Trei concerte. Si un blog. Nu am cand sa ma plictisesc insa imi lipseste atat de mult sentimentul asta.

PS: si daca nu e clar, dintre lucrurile la care a trebuit sa renunt putin ca sa ma echilibrez a fost si blogul. Greseala mea, ptr ca se renunta la lucrurile neimportante. Ma gandesc insa cum sa il apuc acum ca lucrurile pe care le spun par sa aiba alta greutate. Sper sa imi dau seama. Nu de alta, dar daca nu imi iese nici macar nu o sa ma plictisesc fara el.