— On Comms Design. From London

Archive
Parteneriate

 

 

 

 

Am ramas cu mai multa muzica in cap decat cu teatru. Uitati de ce

 

 

 

Pentru prima data de multa vreme am mers la teatru. Si ca sa nu o fac cu jumatate de masura, am mers direct la Festivalul International de Teatru de la Sibiu. Asa ca sa nu ne incurcam. Doua zile de piesa de teatru dupa piesa de teatru, reprezentatii de strada si conferinte.

Am vazut in goana aproape Idiotul, Don Juan vine din razboi, Misty Mansion, Miriam W. Am plecat cu ochi in lacrimi de la concertul lui Shaun Davey din Biserica Romano Catolica. Am ascultat discutii intre un critic din Leeds si cativa dintre oamenii care au facut Leonce si Lena si directorul artistic de la PanOptikum.

Nu cred ca sunt in masura sa fac recenzii. Multi oameni vor scrie mult mai aplicat decat mine despre ce s.a intamplat aici. Mie mi-a placut Idiotul si concertul cu versuri de pe mormintele din Sapanta. Am iesit tulbure si speriata de la teatrul japonez convinsa ca de-aia fac japonezii cele ma infricosatoare filme de groaza ptr ca evident au vocatia macabrului, inteleg cum sa atinga acolo unde te simti cel mai vulnerabil si, nu in ultimul rand, pentru ca e ceva in felul lor de a transmite emotie care pe mine ma sperie. Noroc ca seara m-am uitat peste pozele cu Stegarii din Arezzo si m-am bucurat de culori. Niste fotografii aici.

Ce mi-a ramas insa este incarcatura emotionala pe care ti-o aduce fiecare spectacol in parte si care mi-a adus aminte de un lucru pe care il uitasem de ceva vreme. Cumva de cand am devenit un om mare, serios, cu job si responsabilitati imi dau seama ca imi petrec zilele intre emotii si sentimente legate de cotidian. Te superi la birou, ti s-a stricat ceva acasa, iti aduce iubitul flori, o prietena plange pentru ca s-a despartit de cineva, nasesti un copil. Sunt toate emotii care te leaga de cotidian, te leaga de un parcurs. Le accepti si le traiesti cu povara intelegerii ca sunt esentiale pentru viata ta. Nu te lasi in voia lor. Le analizezi si le pui in categoria potrivita si le legi de actiuni care sa aiba sens.

Exista insa si emotie pura si libera pe care o traiesti fara sa trebuiasca sa o legi de ceva rational. Am redescoperit la Sibiu genul ala de exaltare pe care ti-o da vocea vibranta a unui actor pe scena, un cor ce canta povestea mortilor din Sapanta, sase dansatori cu masti de vulpe miscandu-se la unison. M-am bucurat sa regasesc libertatea de a ma bucura de emotii fara sa le simt neaparat legate de ziua de azi sau de ce o sa se intample maine. Ar trebui sa facem cu totii genul asta de cura de emotie. Iti pune putin lucrurile in perspectiva.

Va aduceti aminte ca am reportat niste premii de la Okian? Aici. Ei, pentru cele patru am gasit un stapan demn in persoana lui Adinel Chirita care nu numai ca a raspuns bine si in extenso dar a si ales “diplomat” o campanie pentru un produs Google. Adinel, felicitari pentru ca intelegi strategie dar te pricepi si la PR :)))

 

M-am luat cu diverse (wink wink) si am omis sa postez o noua provocare pentru concursul Okian. Dupa cum va aduceti aminte, data trecuta am reportat premiul pentru ca nu am primit raspunsuri interesante. Din pacate multi au presupus ca reportez si intrebarea insa nu a fost asa 🙂

Asadar, pentru 4 (!!) carti senzationale despre advertising si digital, anume The Tipping Point, Convergence Culture, Blink si Chief Culture Officer, iata ce aveti de facut: luati o campanie de la TV sau de oriunde, numai sa fie din Romania, precizati despre ce executie este vorba si incercati sa va imaginati cum a fost scris brieful de s-a ajuns la acel produs creativ 🙂

Va astept raspunsurile pe Contact sau ca reply la postul asta

(si da, nu am pus aproape niciun link in acest post ptr ca e tarziu si sunt obosita. Maine e inca o zi 🙂

Fara ajutorul Laviniei am descarcat mai greu fotografiile din ultima zi de Redescopera Romania. Oricum nu prea aveam chef sa povestesc pentru ca ne-am intristat cu totii cand a trebuit sa ne ducem catre casele noastre. Eu am reactionat cu dubiosenia care ma caracterizeaza refuzand sa stau la imbratisari de final si cerand sa plecam mai repede. Astea sunt “separation issues”. In Bucuresti Doru ne-a consolat pe mine si pe Alex cu o shaorma de ramas bun.

Insa inainte de toate acestea am apucat sa mai vedem curtea domneasca de la Targoviste si Manastirea Dealu (multumim Mihaela) care, daca nu era inconjurata de schele probabil ca ar fi fost printre locatiile de top. La Dealu am facut si fotografia mea favorita din calatorie plus cateva foarte frumoase ale colegilor de drum. Iata-le mai jos (intreg albumul pe FB aici; cred ca el are in plus si cateva imagini din ziua anterioara)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ca sa vedeti cat de frumos ne-am inteles e bine sa cititi aici, si aici, si aici, si aici :)))

Redescoperă România este un proiect Petrom, susţinut de BCRDaciaRomtelecomParalela 45 şi Muzeul National al Taranului Roman. SI LE MULTUMESC DIN SUFLET!!

Penultima zi si ne apasa faptul ca mai stam impreuna numai o seara.

Insa am plecat dis de dimineata de la Ramnicu Valcea catre Parcul National Buila Vanturarita cu scopul clar sa “strapungem” catre varf. A fost pentru prima data cand l-am auzit pe Doru spunand “nu cred ca ajungem”, pentru ca drumul era acoperit de noroi in zonele unde se topise zapada si de gheata acolo unde soarele nu ajunsese.

Dusterele s-au comportat exemplar insa si am ajuns pana la tunelul care strapunge muntele. Pentru ca ne grabeam sa aungem sus nu am avut timp sa iesim de pe drumul principal dar de vazut mai erau multe pentru ca pe Valea Cheii se mai gasesc printre altele si schiturile Pătrunsa, Pahomie, Iezer, Bradu, Jgheaburi, bisericile fostelor schituri 44 Izvoare, Păpuşa, Peri, bisericile rupestre din Peştera Liliecilor.

Am coborat apoi inapoi in Vale si am purces catre Curtea de Arges si apoi la stanga din soseaua Curtea de Arges Vidraru catre cetatea Poienari. Daca va bate gandul sa urcati la cetate trebuie sa va ganditi serios cat timp petreceti pe zi la sala pentru ca aveti exact 1480de scari de urcat si nu e usor deloc. Se ajunge in maxim 30 de minute pe jos pe scari si privelistea in timpul urcarii este incredibila. Cu greu si cu rasuflarea taiata am ajuns si eu numai ca sa imi dau seama ca locul unde era cocotata cetatea era atat de inalt si de abrupt incat cu greu te puteai uita in jur daca ai rau de inaltimi asa cum am eu.

De la Poienari am pornit apoi catre Targoviste unde planuim sa vizitam cetatea domneasca si Turnul Chindiei. Iaca si pozele doveditoare 😉

Buna dimineatzaaaaa! Pentru ca ieri le-am sarbatoriti pe Ruxa si Anca pana seara tarziu (LA MULTI ANI again) povestea de ieri vine in dimineata dupa.

Problema este ca nu imi prea vine sa povestesc mare lucru desi si ieri, ziua 5, a fost interesant. Ce ma roade si cred ca multi din echipa imi impartasesc sentimentul este ca e deja sambata si a trecut aproape saptamana noastra #dinRomania si, ciudat, o sa-mi fie foarte dor de oamenii astia. Cand eram mica si mergeam in tabara imi venea foarte greu sa ma imprietenesc cu oamenii cu care mergeam – mama era profesoara de romana si uneori supraveghetorul trupei si nimeni nu prea vrea sa fie prieten cu “fata profei”. in plus mi s-a parut mereu foarte greu sa pui la gramada niste oameni foarte diferiti si sa ii faci sa functioneze ca o echipa. Daca e un lucru senzational despre Redescopera Romania pe care probabil nu il vede nici 1/1000 din oamenii care ne citesc, este cat de bine se simt oamenii care calatoresc impreuna. de ieri cu totii am inceput sa fim mai tacuti – pentru ca oricat ne-am suna sau vedea dupa experienta asta va fi greu sa recuperam genul de distractie si buna dispozitie pe care le-am experimentat in saptamana asta. Redescopera Romania este mai ales despre oameni, oamenii din echipa, oamenii de pe drum…

Da, on to business, ieeeeri am fost sa vedem trovanti. Daca nu stiati acolo unde s-au impotmolit minerii, la Costesti, exista un fenoment geologic foarte interesant anume niste pietre care cresc pe coama dealului si cand ajung la “maturitate” se pravalesc in vale. Evident, Doru ne-a povestit toate detaliile mai complicate, cum roca de pe deal se depune si se solidifica insa ce mi s-a parut fascinant este ca undeva sus pe peretele de unde cresteau pietrele statea sa se “nasca” un nou trovant – probabil il vedeti si voi in poze.

De la trovanti am plecat catre Horezu unde am reusit sa fac ce imi doream de multa multa vreme, adica sa “olaresc”. Oamenii de la Petrom ne-au dus intr-un atelier local unde am facut scrumiere, boluri sau …well, recipiente. Subsemnata am produs un bol de cereale usor stramb insa care va tine cu succes macar un pahar de lapte si cereale. Putin la nord de Horezu se gasesc si cateva conace fortificate – denumite cule, si am vizitat cula Duca (cumparata de IG Duca si denumita astfel dupa cumparator) si cula Greceanu (cumparata de la boireul Maldar, care a dat numele satului Maldaresti de catre Radu Greceanu de unde si numele) . Culele sunt casele vechilor boieri care se diferentiaza prin parterul fortificat, fara ferestre, care permitea locatarilor sa tina piept atacurilor diversilor pradatori. Cula Duca sta langa casa de vacanta a lui Duca unde am fotografiat niste obiecte “domestice” fascinante – pahare, seturi de toaleta etc.

De la Horezu am fugit pana la Olari ca sa vedem adevaratii mesteri olari care isi expun farfuriile pe peretii caselor in care locuiesc si apoi pana la Francesti unde poti vizita Manastirea dintr-un lemn, “loc de rugaciune pentru aviatori si marinari” asa cum scrie la intrare. In zona mai puteti vedea inca doua biserici foarte vechi si evident la Horezu trebuie petrecut mult mai mult timp decat cele 3 ore cat am stat noi.

Astazi catre Targoviste si sper sa apuc sa mai stau in masina cu Nebuloasa, pe care trebuie sa o cititi aici daca vreti sa vedeti cum poti face super treaba in PR, poti organiza conferinte, “managerui” o echipa de barbati foarte foarte inalti :)) si in acelasi timp ramane o femeie sensibila, cu simtul umorului si cu o capacitate de empatie rar intalnita.

Si va rog sa nu uitati ca Redescopera Romania 2011 este un proiect Petrom, impreuna cu BCRDacia,RomtelecomParalela 45si Muzeul National al Taranului Roman si gasiti toate povestile noastre pe www.redescoperaromania.ro

 

Ziua 4 – Targu Jiu, imprejurimi si Cheile Sohodolului

Ieri am plimbarit prin Tg Jiu si imprejurimi, ca sa vedem sculpturile lui Brancusi, casa memoriala si am incheiat cu un pic de condus sportiv prin Cheile Sohodolului. Surpriza zilei a fost o oprire neprogramata la Cheile Banitei, destul de aproape de Petrosani unde ne-am catarat putin periculos ca sa facem poze dupa cum vedeti mai jos [sau o sa vedeti cand reusesc eu sa incarc galeria].

 

 

 

 

 

 

 

LATER UPDATE: Am reusit in sfarsit sa fac plug-in-ul de galerie sa mearga asa ca iaca si mai multe poze pentru cele de mai sus si de mai jos aici

In Tg Jiu am facut poze de grup la Poarta Sarutului si Masa Tacerii si am mancat covrigi cu stafide, delicatesa – presupun eu, locala pentru ca eu nu am mai mancat asa ceva niciunde. Din Tg Jiu am mers catre Cheile Sohodolului, chei foarte scurte insa probabil printre cele mai impresionante vazute pana acum. Distanta de doi sau trei kilometri merita facuta chiar pe jos pentru ca stancile care flancheaza soseaua (sosea perfecta ptr orice tip de masina, nu va trebuie 4×4) sunt cu adevarat maiestuoase, ca n-am gasit un alt fel de cuvant.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

In final ne-am indreptat catre satul de bastina al lui Constantin Brancusi si am lenevit putin pe bancutele insorite din fata acesteia. Casa memoriala poata fi vizitata oricand si este mica, timida si simpla. Cumva insa te gandesti ca de aici a pornit totul si parca fiecare coltisor prinde alte semnificatie. De la Brancusi am pornit catre Ramnicu Valcea in speranta ca mai prindem lumina pentru trovantii de la Costesti. N-am mai prins insa pentru asta avem ziua 5 🙂

Si pentru ca v-am obisnuit sper, cu cate un portret de om frumos din aceasta calatorie, catre seara m-am uitat cu admiratie si in directia Laviniei Biberi. Pe Lavinia o cititi aici si o sa vedeti ca, in ciuda fotografiei care o recomanda mai ales pentru ca e foarte frumoasa, meritele ei stau mai ales in competenta cu care se ocupa de “SEO (=trafic) & Web Copywriting (=conversii) & PRomovare (=vanzari) & Social Media (=vizibilitate)” [vorbele ei]. M-am uitat cu admiratie cum in fiecare seara Lavinia sta “peste program” – desi veneam cu totii rupti de oboseala si subsemnata, spre exemplu, colapsa direct in pat, ca sa raspunda la mailuri si sa puna la care evenimente, intalniri si sesiuni de training. Mi s-a parut laudabil profesionalismul asta neprovocat de un mediu corporatist sau de prezenta fizica intr-un birou si de aceea Lavinia trece in galeria de oameni faini cunoscut cu #dinRomania.

_______________________________________________

Ziua 3 – Tara Hategului si imprejurimi

Ieri in periplul nostru prin Romania am fost acasa, pentru ca eu m-am nascut in Hateg si parintii mei inca locuiesc aici. Mi-ar fi placut sa fie ziua cand sunt ghid pentru intregul grup si cand ii plimb din loc in loc aratandu-le si explicand. Dar, dupa cum v-am spus, am fost un soarece de biblioteca si ieri am stat in Dusterul nostru cuminte minunandu-ma alaturi de ei de ce vedeam.

Tara Hategului are un singur avantaj pentru cei care vin sa o viziteze – este destul de compacta si poti ajunge relativ usor la diversele mici “sights” din zona. Bisericile de piatra sunt la maxim 20 de minute distanta de Sarmisegetuza Ulpia Traiana, care e la poalele rezervatiei Retezat, care e la cativa km de Hunedoara si Deva unde se gasesc si doua castele destul de bine intretinute, iar in rezervatie gasesti usor Cetatea de Colt (presupusa inspiratie pentru Castelul din Carpati a lui Jules Verne) si cateva puncte de aparare medievale destul de bine conservate. In plus ai Raul de Mori si barajul din rezervatie, cateva cabane bine ascunse ochiului insa care rivalizeaza de departe cu cateva din Elvetia si pe ici pe colo conace ale grofilor, mai mult sau mai putin conservate (cel din Santamarie Orlea, desi transformat in hotel este inca in buna stare).

Ca si ieri am ramas in minute cu cateva lucruri care au marcat ziua

1.     Biserica de piatra de la Densus, o locatie la care se ajunge in maxim 15 minute din Hateg si pe care o poti vizita in 10 minute.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Biserica e nepazita la poala unui delusor si langa curtea unui satean care “expune” si el cateva ramasite dintr-un vechi edificiu roman. Biserica de la Densus, ca si multe alte constructii vechi din zona e o combinatie ciudata intre crestinism si ramasite ale constructiilor lasate de romani in urma dupa  retragerea din zona. Localnicii au folosit bucati de piatra inscriptionate cu texte romane, capete de coloane, bucati intregi de arcade ca sa construiasca biserici crestine. La Densus, biserica se sprijina in partea stanga pe trei coloane romane si sprijina la randul ei cateva bucati de granit cu inscriptii romane. Privita din spate biserica seamana cu o randunica 🙂 (asta am aflat de la Nebuloasa)

fotografiile complete aici

2.     Conacul parasit de la Sacele. L-am gasit din greseala, de fapt l-a gasit Bobby care cobora din rezervatia Retezat, si multumita unui paznic cumsecade am reusit sa intram si sa aruncam un ochi. Nu cred ca e o locatie de vizitat ca destinatie turistica – adica nu cred ca ar trebui sa iti pui in plan sa vezi acest conac ptr ca nu poti invata decat cum, din nou, noi romanii nu suntem in stare sa intelegem ca nu ne putem uite inainte fara sa intelegem si sa pastram ce s-a petrecut in spate. Conacul Sacele apartinea grofului local (grof vine de la nemtescul graf, care inseamna conte), cel care a si inceput cautarile dupa fosile preistorice in zona Hategului si care a ramas in memoria localnicilor drept tatal dinozaurilor (daca nu stiati, la Hateg s-au descoperit fosile de dinozauri pitici). Omul se numea Nopcsa si gasiti mai multe despre el aici. Paznicul de la conac ne-a povestit despre balurile care se organizau pentru sateni in holul larg al casei. Ulterior conacul a fost parasit, recent transformat intr-o scoala pentru copii cu handicap si in final a fost lasat in paragina. A fost nevoie de mai putin de 4 ani ca intreaga cladire sa fie practic smulsa in bucati, rupta si dezgolita de orice se putea folosi in alta parte. Acum camerele sunt goale, batute de vant si pline de gainat. Prin ferestrele rombice ale capelei se vede curtea paraginita si in singura camera care nu a fost complet distrusa, tavanul este inca acoperit de lemn masiv sculptat 🙁

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

3.     Augustin Radu – in fiecare zi din Redescopera Romania se mai intampla ceva cu mine si anume descopar si cate un om deosebit din grupul nostru de “bloggeri drumeti”. Ca sa intelegeti de unde fascinatia cu Augustin, care scrie foarte frumos aici, trebuie sa va povestesc putin despre “native storytellers”. Eu am terminat Litere si la cursul de literatura am invatat la un moment dat despre asa numitii povestitori nativi sau populari, oameni care au, fara educatie formala, darul de a povesti atat de frumos incat retin atentia tuturor oriunde s-ar afla. Ieri am avut revelatia unui astfel de povestitor nativ in persoana lui Augustin. In New York, arta povestitului este intretinuta de oameni ca Malcolm Gladwell prin evenimente dedicate celor care stiu sa povesteasca, orice si oriunde. Acum ceva vreme ma gandeam si eu ca nu ne-ar strica asa ceva in Bucuresti insa mi-am dat seama ca nu cunosteam pe cineva care sa povesteasca asa cum imi inchipui eu ca se povesteste, cursiv, lung si inspirat, fara clisee si cu abilitatea de a construi o lume in care ascultatorii sa traiasca alaturi de povestitor. M-am gandit ieri seara in timp ce il ascultam pe Augustin ca, daca acest om se apuca sa-si “linisteasca” debitul verbal intr-o carte, ar fi primul roman contemporan pregatit sa rivalizeze cu unul de Sadoveanu sau Creanga.  De aceea cred ca e o idée buna sa il cititi acolo unde scrie, la fel de lung si de frumos.

Evident ca intre timp s-au facut o serie de nebunii cu Dusterele, care au fost fotografiate pe fundul barajului de acumulare de la Hateg (noroc ca era golit) sau “plimbate” prin vadurile raurilor asa cum vedeti in filmuletul de la Razvan aici.

 

 

 

 

 

 

 

Astazi pornim catre Cheile Sohodolului, la Targu Jiu ca sa vizitam monumentele lui Brancusi si apoi catre casa lui memoriala si in final la Ramnicu Valcea.

Redescoperă România este un proiect Petrom, susţinut de BCR, Dacia, Romtelecom, Paralela 45 şi Muzeul National al Taranului Roman. Siteul oficial al proiectului este aici.

Ziua 2

Probabil ca v-ati prins ca pozele erau cu pacaleala ptr ca in ziua 2 am inceput, de fapt, cu Valiug si apoi am continuat prin Muntii Cernei de la Baile Herculane catre Baia de Arama si mai departe catre Targu Jiu, prin defileu, pe la mama pentru zacusca si apoi in Hunedoara.

Sunt catava lucruri care mi-au ramas in minte din ziua 2.

0. Pe primul loc si fara dubii, Valiug si privelistile de acolo merita vazute de oricine. E o locatie superba si am dat acolo peste o pensiune care a intrat instant la mine in Top 3. Gasthof Tirol se numeste si o gasiti aici si va recomand cu tarie sa va ganditi sa mergeti. Astia sunt baietii nostri, Alex, Bobby, Doru si Alex cel mic (nu te supara, esti cel mai tanar dintre noi 🙂 lucrand la pensiune 🙂

 

 

 

 

 

 

 

1. Baile Herculane: nu fusesem niciodata la Bai, insa bag mana in foc ca nu exista om care sa nu aiba de la bunici o fotografie cu bunicul si bunica la Herculane, in fata statuii sau plimbandu-se prin centru. Pentru generatiile trecute Herculane era o destinatie must-have, nu doar din motive de loc bun de tratament, cat pentru ca era o statiune frumoasa intr-o zona extraordinara. Am trecut prin Herculane ieri cu inima stransa pentru ca, din nou, am gasit un mini ghost twon. De la cladirea garii, minunata dar neintretinuta, pana la hotelurile comuniste insa nu urate din centru si pavilioanele de tratament, intreaga statiune este o cvasi-ruina. Oamenii stau cu bidonase de plastic la coada la micul izvor de apa minerala din centru. In rest nimic. Te poti plimba, nu te poti opri la o cafea. E iarna insa normal ar fi sa fie lume ptr ca e o statiune de tratament insa nu ma pot opri sa ma intreb cine s-ar risca sa mearga azi la Baile Herculane si de ce facem dealuri cu Facebook dar nu bagam un ban in renovarea acestui loc.

2. trecerea prin Muntii Cernei intr-un peisaj feeric (pe bune, nu sunt genul sa foloseasca superlative cand vine vorba de drumetii) pana la Baia de Arama. Drumul de la Baile Herculane pana la Targu Jiu strabate muntii Cernei printr-o falie tectonica (Doru, sa nu ma bati daca am scris gresit). Practic soseaua e construita intre doi pereti ridicati prin miscarea a doua placi tectonice. Pe langa lacul de acumulare, Cerna care e acum mica si lina, insa peste vara poate deveni un loc ideal de rafting, zona mai e renumita si ptr ca e singura unde se mai gasesc pini negrii, copac protejat in Romania. Drumul se “rupe” la un moment dat si daca nu ai 4×4 si un sofer okay e mai greu de circulat insa merita sa mergeti macar pana la Garana unde, BTW, e si un super festival de jazz vara. Pensiuni pe parcurs veti gasi fara probleme si cele pe care le-am intalnit noi erau foarte cochete.

3. N-am cum sa nu dau Cezarului ce-i al Cezarului. Nu stiu daca il urmariti pe Doru Panaitescu pe blogul lui aici. O sa vedeti o combinatie ciudata de posturi despre pasari, offroad si marketing online. De doua zile de cand circulam cu Doru ca team leader pe Dusterul no. 4 (nu v-am povestit? mergem cu Dustere frumoase de la Dacia) am aflat mai multe despre tara asta decat in 4 ani de geografie la liceu. E impresionant sa vezi un om atat de pasionat de drumetii si care si stie atat de multe pentru ca, nu de putine ori, avem tendinta sa bifam destinatii fara sa ramanem cu nimic din ele, in afara de cateva fotografii. Daca va bate gandul sa incercati niste calatorii prin tara, sa mancati in locuri mai putin cunoscute dar mereu delicioase, va recomand din inima sa il urmariti pe Doru pe blog.

Ne asteapta ziua 3, avem de ales intre Cheile Sohodolului sau zona Hunedoara-Deva cu Sarmisegetuza, cetatile din zona, castelul Huniazilor, rezervatia Retezat. Eu sunt acasa 🙂

___________________________________________

 

LATER EDIT: Imagini aici

E destul de complicat sa descrii o plimbare vazuta de inca 19 perechi de ochi. Desi sunt o believer in punctul de vedere unic, traiesc cu impresia ca, odata stabilite niste puncte de referinta, toata lumea va privi si va fotografia cam acelasi lucru. Si nu stiu exact cum sa va povestesc ce am vazut

In primul rand traseul: am plecat din Bucuresti catre Craiova si ulterior Drobeta Turnu Severin cu destinatia finala catre seara Resita. Obiectivul era sa ajungem la 12 la Eftimie Murgu, unde la pranz urma sa aiba loc o ceremonie locala prin care satenii faceau trecerea de la iarna la vara. Din fericire, pentru ca l-am avut ca leader de echipa pe Doru am profitat de cunostintele lui in materie de drumetii si, atunci cand am oprit, am oprit exact unde trebuia. Cu ocazia asta am aflat ca se poate manca la 9 dimineata o excelenta ciorba de fasole cu afumatura in paine la Carul din Stele, o pensiune/restaurant aruncata parca la intamplare la cativa km de Craiova.

 

 

 

 

 

 

 

Daca supa de ceapa servita in paine vi se pare o sofisticaraie culinara, pot sa va garantez ca nici mai neaosa ciorba de fasole in paine nu e prea departe de a fi o adevarata gourmandise. Nu stiu sigur daca servita la 9 am dar Alex, Doru si Oltea pareau sa fie foarte fericiti.

Daca e un lucru care ramane constant in traseul prin tara este realizarea ca in orice localitate te-ai gasi biserica este cea mai aratoasa si caminul cultural cel mai ponosit. La Eftimie Murgu situatia nu era diferita iar procesiunea de “imprimavarare” a inceput din centrul satului. Toata povestea se numeste Farsnag / Lunea Cornilor si e un obicei preluat de la catolici. Ideea simpla e ca oamenii “ingroapa” iarna in cadrul unui carnaval in care tineri mascati in diverse personaje cheie din comunitatea locala fac ocolul satului dansand sub privirile localnicilor. Eu insa am schimbat cateva vorbe cu un domn care se mandrea cu cel mai simaptic mini-tractoras pe care l-am vazut vreodata cu care, zicea dansul, poate cara si lemne si turisti in orice directie.  [suntem acum pe drum si mai greu cu postatul de imagini insa promit ca revin]

Ne-am lungit foarte mult pe drum, cu diverse opriri “administrative” sau de fotografii prin Cheile Carasului. Traseul de la Orsova catre Resita trece printr-o zona intinsa de “chei” si pe parcurs am trecut prin Anina, oras minier care apune usor ca mai toate asezarile ridicate in jurul acestei meserii. In Anina raman impresionante prin severitatea trista locuintele minerilor si depozitele de prelucrare, imense, neintretinute si usor “de speriat”. La fel in Resita unde combinatul lasat in paragina ne-a convins ca trebuie sa filmam un sequel la Mad Max. Din pacate am presupus ca nu se pot face fotografii insa mi s-a parut cel putin un mini paradis pentru orice fotograf interesat de peisaje industriale/ ghost towns.

Pe seara am innoptat la Secu cu destinatia Valiug pentru dimineata. To be continued 🙂

Redescopera Romania 2011 este un proiect Petrom, impreuna cu BCRDacia,RomtelecomParalela 45 si Muzeul National al Taranului Roman.

 

Am fost, toata viata, imaginea perfecta a tocilarului. Nu am facut sport decat obligata la scoala, nu am mers la discoteca si mai ales nu mi-a placut niciodata sa ies din biblioteca. fie ca era biblioteca scolii sau a parintilor mei, mi-a placut mereu sa stau sa citesc mai mult decat orice altceva. M-am nascut la Hateg, intre Parang si Retezat si pana la 28 de ani nu urcasem in Parang niciodata; am ajuns pe Retezat dupa ce am terminat facultatea cu un amic ce conducea un pick-up. Parintii mei mi-au povestit despre cateva lucruri minunate din regiune, dar nu am ajuns niciodata sa le vad. Acum stau pe internet.

De aceea cand Bobby m-a invitat sa redescopar Romania alaturi de alti 19 oameni m-am gandit instantaneu ca pentru mine o astfel de calatorie va fi nu una de re-descoperire ci una de descoperire. Si am zis da mai ales ca mergeam exact acolo unde ma nascusem si unde nu vazusem nici 1/20 din ce trebuia vazut.

In al doilea rand am zis da pentru ca pentru prima oara mi se pare ca vad proiectul “made in Romania” – poate va mai aduceti aminte de el, refacut asa cum trebuie. Acum ceva ani se pusese pe picioare o intiativa de a promova brandurile autentic romanesti, nascute si crescute aici. Proiectul s-a pierdut printre campanii de promovare neinspirate si interese politice. Cu Redescopera Romania, oamenii de la Petrom au reusit sa stranga impreuna cateva dintre cele mai importante branduri romanesti, care sustin re-descoperirea altor posibile branduri mioritice. Mi se pare un proiect interesant.
Plec, va sa zica, sa vedem Tara Hategului, Muntenia si back, cu Doru Panaitescu, Augustin Radu, Adrian Mihaltianu, Elena Ciric, Alina Constantinescu, Alex Ciuca, Ana Bulgar, Oltea Zambori (Nebuloasa), Alex Negrea, Ruxandra Predescu, Lavinia Biberi, Laurentiu Balaban (Oradeanul), Ana Iuga, Denisa Bargau, Razvan Baciu, Mihai Dumitrescu, Mugur Patrascu, Bobby Voicu.
O sa fac probabil o chestiune la care nu se asteapta lumea: o sa scriu si in engleza ce vedem. Mi se pare okay sa redescoperim tara in care traim insa, daca eu mai degraba o descopar, poate o pot face si amicii mei din Londra alaturi de mine 🙂

Si ca sa stiti, Redescopera Romania este un proiect Petrom, sustinut de Dacia, Romtelecom, BCR, Paralela45, si cu suportul igloo si Muzeul National al Taranului Roman. Daca vreti sa urmariti pe unde mergem stati cu ochii pe pagina de FB a Petrom aici si cautati #dinRomania pe Twitter.