— On Comms Design. From London

Archive
Digital Concepts

Am dat peste un infografic construit din informatie de la comScore si Nielsen care da o imagine interesanta asupra internetului si a modurilor in care il folosim astazi (nu noi romanii, la noi e mai greu cu datele).

Mi-au atras atentia cele de mai jos:

– in fiecare luna petrecem echivalentul a 3 milioane de ani online

– 22% din timp este petrecut in retele de socializare, 21% din timp cautand lucruri prin motoare de cautare, 20% din timp citind content si doar 5% din timp cumparand ceva

 

 

 

 

 

– ne petrecem mai mult timp cautand informatii despre cum sa ajungem undeva (looking for direction 82%) decat citind stiri (76%) si mult mai mult timp trimitand si citind emailuri (92%) decat jucand jocuri sau ascultand muzica (entertainment 72%)

 

– peste jumatate din oamenii cu conturi in retele de socializare le folosesc ptr a-si spiona partenerii de viata

– in fiecare minut se incarca echivalentul a 60 de ore de video pe Youtube

– LBS (location based services) inregistreaza cea mai mare crestere, urmate indeaproape de vizionarea de continut TV pe siteuri care il stocheaza si il livreaza on demand

– continutul video produs de utilizatori are cea mai mica rata de crestere 🙁

Food for throught.

Infograficul complet aici

Nuuu, nu vorbesc despre televiziune ptr ca nici eu nu am curajul sa ma bag in disputa asta despre TV vs Internet. Dar daca urmariti blogul asta de ceva vreme, probabil va mai aduceti aminte ca la un moment-dat am scris un articol despre disparitia din casele noastre a televizorului ca obiect. Observam atunci ca nu numai obiceiurile de consum de materiale video – ca sa nu le zicem programe de televiziune, ca practic acum sunt “content” ptr ca le vedem mai ales pe computer – s-au modificat suficient incat sa problematizeze prezenta unui televizor, dar si mobilierul pe care il cumparam parca nu mai vine musai setat ptr un televizor.  Sau daca vine, e deja setat ptr niste televizoare care sunt fie prea mici fie prea subtiri ptr el 🙂

Avem acum LCD-uri, nu? Astea se pun pe perete ca niste tablouri deci dispare biblioteca mare cu un gol in mijloc ptr televizor. La noi acasa, pe vremuri, tata construise un fel de comoda numai ptr televizor ptr ca era atat de lat in spate incat nu intra nici macar in biblioteca masiva 🙂 Nu mai e cazul.

Oricum stam si ne uitam la stiri si filme impreuna. Dar pe proiector! Deci iar televizorul iese din peisaj.

Cel putin asta credeam pana cand au inceput stirile cu televizorul ca output ptr content de la computer. Stiti voi, televizoarele alea destepte care se conecteaza la Internet si te uiti la YouTube sau joci Nintendo pe ele? Mi-era putin neclar care e conceptul pana cand a intrat si un producator de mobila in joc. Si iaca pe Uppleva de la Ikea, un televizor mobila pe care te poti uita la YT si la filme si poti juca jocurile Nintendo si asculta muzica de la iPod.

Oare tocmai au salvat industria de televizoare?

 

 

Vorbeam astazi cu o prietena despre goana dupa rating si reputatie. Cel mai simplu mod de a obtine si rating si reputatie este sa “dai primul” sau sa “dai mult” [sau, la noi, sa “dai tare”]. Rar sa “dai bine”. Ca si o forma de fast food, “fast information” iti lasa impresia inselatoare ca stii o gramada de lucruri. Realitatea este ca ai aflat o gramada de lucruri dar stii foarte putine, intelegi si mai putine si internalizezi aproape nimic. Principiul “fast ___ ” se aplica la orice. Fast love, fast food, fast news, fast earnings, fast growth. Lucrurile rapide parca nu au cheag, nu au consistenta sau permanenta.

Nu [mai] inteleg goana dupa fast ____. Vreau sa imi fac singura dulceata, sa scriu un articol bun pe saptamana, sa citesc o carte buna pe luna, sa stau la discutii lungi cu prietenii mei, sa beau vin pe indelete, sa vorbesc mai rar dar mai cu miez.

Cred, cu convingere, ca “slow ___” inseamna miez, substanta, valoare. Si da, ca ar trebui sa platim premium ptr asta. Pentru ca in productia de “slow ____” intervine un element care potenteaza si submineaza totodata acest “slow something”: timpul. Un lucru bun se face in timp mai lung. Dureros este ca se consuma in acelasi timp ca un lucru mai putin bun, si probabil ca noi asignam lui valoarea data de timpul de consum si nu de productie. Dar timpul petrecut in productia unui lucru bun ar trebui sa fie un argument.

Nu stiu cum se impaca cele de mai sus cu epoca in care traim. Stiu ca au legatura cu ciclicitatea fenomenului de downshifting, care loveste deja fiecare generatie cu o precizie de ceas elvetian. Nu am solutia pentru a face lucruri bune repede. Sau cel putin atat de repede pe cat o cere noua realitate a lumii interconectate.

Dar pentru ca v-a placut editia limitata Leica by Hermes, si ptr ca am aflat apoi ca ne-ar costa cam cat o parcela de pamant in Moeciu, iaca de ce costa atat, de ce timpul conteaza si de ce calitatea si timpul sunt organic legate.

 

Asta e un proiect de la o agentie care rareori da chix si probabil, daca te uiti cum trebuie la ce au facut si ce sunt, nici cu proiectul asta nu au gresit foarte tare. Vi-l aduc aici ptr ca mi se pare incredibil de interesant si de controversat si nu stiu daca ati apucat sa cititi despre el.

La conferinta South by Southwest de anul asta oamenii de la BBH s-au gandit sa combine afluxul de oameni interesati de tehnologie cu un proiect caritabil si asa au nascut Human Hotspots. Human Hotspots a impartit oamenilor fara adapost din locatie Mify-uri de la Verizon si tricouri pe care scria I’m a human hotspot si le-a lasat libertatea sa vanda acces wifi geeksilor disperati de la conferinta care nu gaseau banda pe wifiurile oficiale. Ce aveai de facut era sa chemi un human hotspot pe langa tine, sa ii dai niste banutzi si el iti dadea acces la modemul lui.

Iaca in poza pe Clarence, unul dintre cei mai prolifici human hotspots.

BBH Labs povesteste ptr prima oara de proiect aici cu niste updateuri care va arata cum s-a deteriorat situatia.

Si evident ca suntul le-a iesit, poate chiar mai dramatic decat se asteptau, ptr ca toata lumea s-a sesizat. The NYT a scris un articol mare aici si un om de la Wired problematizat major ideea aici. Intentia era buna insa problema s-a invit cand zeci de barbati de culoare (ce sa-i faci, multi oameni de culoare homeless in Austin Texas) au inceput sa primeasca bani de la alti zeci de barbati albi ptr a le fi un fel de servitori tehnologici. Niste sensibilitati ancestrale s-au trezit in americani si iaca raspunsul BBH dupa ce “the shit hit the fan”.

Mie mi se pare un proiect interesant. Nu am alta calificare ptr el ptr ca nu imi dau seama daca e bine sau rau. Insightul a fost corect, executia breakthrough. Dar …

 

Acum ceva vreme am inceput sa scriu tot mai rar si pe Twitter si pe FB si am revenit putin la blog. Incepusem un proces prin care am incercat sa definesc cum si cat sa folosesc social media ptr a nu-mi petrece timp inutil in fata computerului si a scoate maxim din ceea ce diversele retele de socializare imi pot oferi.

De ce m-am gandit atat de mult la asta? In primul rand ptr ca mi s-au intamplat lucrurile de aici si de asemenea ptr ca am inceput sa trec prin lucrurile de aici. Poate sunt un om mai slab decat altii insa am devenit putin dependenta de like-urile de pe FB, am inceput sa ma loghez mai des decat imi doresc pe Twitter ca sa vad daca postarile mele au reactii si am inceput sa verific tot mai des cum stau in statistici.

Problema mea e insa una mai simpla – eu NU fac bani din blog sau social media. Cu alte cuvinte singura mea datorie fata de aceste medii este sa le folosesc cu un scop decent ptr ca mi se pare ca e de datoria oricui odata urcat pe o masa in fata unei adunari sa nu spuna numai tampenii. In plus, mai am o datorie si fata de mine pentru ca, asa cum ziceam la WOW, treaba mea este sa fiu eu cum trebuie ca sa pot scrie cum trebuie ca sa citeasca lumea ce trebuie 🙂

In consecinta iaca ce am decis, ca sa stiti de ce se intampla ce se intampla 🙂

– FB – numarul de prieteni de acolo este mai redus si focusul este mult pe vizual si pe snippets “spirituale”. Il voi folosi si ca sa pot populariza articolele de pe blog dar mai  ales ca sa pot sharui lucruri care ma intereseaza dincolo de jobul meu, de pasiunea mea ptr internet si de ce scriu pe blog. Pentru ca ma intereseaza filmele, comic novels, designul, fonturile etc si mi se pare FB un mediu mai propice sharingului vizual.

– Twitter si G+ – vor fi principalele vehicule de postare cand vine vorba de all things digital. Voi folosi Publish Sync ca sa le leg intre ele si voi posta mai ales linkuri legate de industrie, de job, de blogosfera etc

– Pinterest -inca nu

– Linked-In – din pacate inca nu

Blogul redevine prima mea iubire. O sa incerc sa scriu mai des aici si sa postez mai rar peste tot. E nevoie de substanta chiar daca ea e uneori o re-citire a unui fapt cunoscut. Si substanta se face simplu pe blog si cu acumulare inceata si repetitiva pe social media.

Deci asa 🙂

Cristi ma provoaca la un exercitiu interesant si il fac aici la mine pe blog cu speranta ca el ma va ierta ca nu ii trimit direct si va prelua ce scriu aici.

El ma intreaba simplu “la ce folosim diversele canale de media digitale si/sau nou aparute?” si enumera -blogul, FB, Twitter, Youtube, G+, Tumblr, Pinterest, Foursquare. La cele de mai sus ma lasa sa mai adaug si unul sau doua din proprie initiativa si am adaugat LinkedIn si Google Search. Pentru ca nu pot furniza un raspuns atat de generic m-am gandit sa impart raspunsul pe niste verticale mai clare de business (sau industrii daca vreti) si sa incerc sa ma refer la, sa zicem, financiar, ecommerce si FMCG.

Am facut doua lucruri: 1) un tabel in care am trecut ptr fiecare industrie la ce cred eu ca ar putea sa foloseasca fiecare dintre canalele de mai sus si de asemenea 2) niste grafice cu impartire in ponderi a canalelor mentionate per industriile discutate (plus cateva) in functie de AFINITATEA CANALULUI RESPECTIV CU PRINCIPALELE OBIECTIVE ALE INDUSTRIEI (scriu cu litere mari ca sa nu se creada ca graficele reprezinta procente de buget de investit in canelele respective; ma refer mai ales la cat se potriveste un canal cu industria. Spre exemplu Travel este foarte mult despre recenzii de locuri deci merge bine cu blogurile si cu searchul)

Ce am avut in vedere: a) principalul obiectiv in folosirea canalelor respective a fost considerat o conversie, definita aici ca o actiune care aduce cel mai rapid ROI companiei (spre exemplu in cazul e-commerce conversie este direct vanzare, la FMCG branding poate fi un element cu un aport covarsitor la ROI) b) am luat in considerare diversele “valente” ale canalelor analizate [spre exemplu la bloguri m-am gandit si la autoritatea unor recenzii/testari de produse dar si la sistemul de afiliere si la blogvertising prin display] si c) am analizat ghidandu-ma exclusiv dupa ce stiu despre aceste canale IN ROMANIA [deci cand vorbesc despre pinterest, ma gandesc rezonabil la numar de utilizatori raportat la piata de consumator per industrie si NU la potential de crestere si hype la nivel european ptr pinterest ca start-up]

Iaca ce mi-a dat mai jos

1. La ce le folosim (va rog sa intelegeti ca nu e exhaustiv)

Blogs Facebook Twitter
Financiar Credibilitate prin lansarea de produse noi si testari de produse/Leaduri prin sistemul de afiliere/Brand prin display Likeability prin pagina bine gestionata/leaduri prin facebook ads not clear/poate credibilitate prin notificari de interes
E-Commerce Vanzari prin sistemul de afiliere, recenzii si display Posibil customer support prin pagina/vanzari prin Facebook ads Credibilitate prin pagina care anunta lansari, discounturi si posibil minimal customer support
FMCG Awareness ptr produse noi prin display/credibilizare produse existente prin testari Likeability, brand building si awareness prin pagina Credibilitate prin pagina care anunta lansari, discounturi si oferte
 

Youtube

G+ Pinterest
Financiar Minimal brand building si lansare de noi produse prin display Credibilitate prin pagina bine gestionata ptr un public deocamdata masiv masculin si trend-setting not clear
E-Commerce Likeability prin unboxinguri oficiale/ testari video etc / vanzari prin display Credibilitate prin pagina bine gestionata ptr un public deocamdata masiv masculin si trend-setting not clear decat daca vorbim despre gifts/flowers caz in care putem folosi ptr likeability
FMCG Awareness, likeability prin video si video display not clear likeability prin cont bine gestionat care sa exprime valorile brandului prin imagistica
Foursquare Linked-in Search
Financiar Posibil generare de loialitate prin programe de check-in with benefits Credibilitate prin pagina bine gestionata/ CSR/ HR si comunicare cu alti stakeholderi Generare de leaduri
E-Commerce Posibil generare de loialitate prin programe de check-in with benefits CSR vanzari/leaduri/market share
FMCG Posibil generare de loialitate prin programe de check-in with benefits CSR si HR suport de awareness la lansari

b. Care sunt proportiile de afinitate cu diversele canale (din nou, nu e regula e o opinie si putem discuta argumentele 🙂

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Daca vreti, cum ziceam, le discutam in comentarii.

Imi place de Manafu ca face graficul asta lunar. Asta de mai jos este pe martie.

Si ma intreb doua lucruri:

1. Daca e important ca o companie sa bifeze toate lucrurile din acest grafic?

2. Cand e okay sa adaugam pe cineva in grafic? E okay ca Pinterest e acolo cu mai putin de 100k useri? Cum o sa modifice graficul date despre YouTube? Tumblr e inclus in lista de blogging?

M-am trezit cu capul plin de intrebari si ptr ca am doua zile mai complicate la birou si nu cred ca o sa am timp sa ma gandesc, m-am gandit sa le las aici ca poate prind ceva cheag din comentarii 🙂

1. Trenduri – impreuna cu niste amici incercam sa facem un trend report si tot cioplind la insighturile initiale ca sa ajungem la radacina, am dat peste niste nuante pe care nu le putam reconcilia. Vorbim, de exemplu, individualism si cum romanii incep sa se exprime pe sine mai usor si cu mai mult aplomb. Asta gratie mai ales Internetului. Eu insa am impresia ca nu e chiar asa. Ca vorbim despre o dorinta de a apartine unei alte comunitati, cea digitala, dincolo de dorinta de autoexpresie. Pe ce ma bazez? Pe faptul ca butonul de share si cel de like sunt mai frecvent folosite decat tastatura cu care sa pui si tu ceva din capul personal si ca impresia mea e ca ne definim apreciind ceea ce fac altii nu incercand sa facem si noi ceva. In plus, desi numarul de bloguri creste, majoritatea nu devin cunoscute ptr ca, indiferent de cat de mult vrei sa te exprimi, nu iti prea vine sa o faci in public. Deci un fel de individualism dar fara asertivitate.

Voi ce ziceti? Sunt romanii mai individualisti decat acum 5 ani?

2. Pinterest – cred cu tarie in teoria tipping point insa ma intreb daca Pinterest a ajuns la noi la un tipping point. Adica in acel moment in care ne intrebam “bine, bine, dar pe Pinterest ce facem”. Inteleg valoarea de PR a primei campanii facute undeva. Va mai aduceti aminte de Chatroulette? Dar de campania cu 5 secunde? Dar de viralul cu “if you tilt your head, I win”. Au fost si au trecut si Chatroulette nu mai exista decat in istoria nebuniilor internetului. Suntem cu Pinterest la un punct de cotitura?

3. Instagram cumparat de Facebook si scandalul imens creat de acest lucru printre membrii comunitatii. Ma amuza ca in urma cu 10 zile cand se lansa Instagram ptr Android (amuzant, nu? ca s-a cumparat de indata ce au lansat versiunea de Android ;)) toti instagramistii faceau scandalul de pe lume ca “nedemnii” posesori de deviceuri non-iPhone urmau sa aiba si ei acces la aplicatie. 10 zile mai tarziu lovitura de gratie – daca Android era grav, Facebook este anatema. Si mi se pare interesant sa ma gandesc oare Zuckerberg cum se simte cand isi da seama ca a creat un produs pe care unii il urasc cu atata pasiune 😉

Sa-mi tineti pumnii saptamana asta 🙂 si poate ma ajutati cu niste opinii 😉

 

Daca esti “in blogosfera” ti se pare ca faci parte dintr-o chestie geniala si te tot miri ca oamenii din jur nu inteleg. In ultima vreme am mai iesiti din blogosfera, am mai cunoscut alti oameni, unii ziaristi, unii finantisti, unii antreprenori get beget (nu bloggeri care fac bani din blog :)) si, spre uimirea, mea din afara lucrurile nu se vad chiar asa, ca sa nu zic ca nu se vad deloc asa ba din contra, mai toti privesc INCA blogosfera ca pe un fenomen marginal, neprofesionist si lipsit de consistenta de orice fel.

Greu de crezut nu? Ptr ca noi suntem toti IN blogosfera, mergem toti la aceleasi petreceri, ne citim intre noi.

Si in contextul asta mi-a placut mereu Roblogfest ptr ca la fiecare decernare de premii am mai adaugat in Reader cateva bloguri noi si bune. De fiecare data am aflat ca mai sunt oameni care scriu bine din alte orase, oameni pasionati de chestii care nu tin de marketing si de social media, oameni care scriu bloguri despre ce se intampla in lume si nu IN blogosfera.

Un mare Bravo! ptr Orange ca au decis sa sponsorizeze Roblogfest intr-un an in care bugetele se aproba de la luna la luna. Idem BitDefender.

In mare Respect! ptr Novac ptr ca insista sa tina concursul asta intr-o atmosfera blogosferica ce se altereaza de la an la an.

Mi-ar fi placut ca anul asta sa fie pe lista de castigatori si un blog pe care sa nu il stiu deja. Ce sa inteleg din faptul ca nu este niciunul? Ca eu citesc pe toata lumea? Va spun de pe acuma ca nu e cazul. Ca numai blogosfera aia cunoscuta mai produce continut de calitate? Dubios, nu? Ca nu mai scrie lumea bloguri din cauza de Facebook si Tumblr si Pinterest? Ca nu sunt bani deci nu mai scrie nimeni?

{imagine de la}

LATER UPDATE: Novac imi da o solutie la cele de mai sus “Si daca scotociti printre participanti si castigatori, chiar o sa gasiti bloguri de calitate scrise de oameni care in viata de zi cu zi nu prea se bat cu pumnul in piept ca ei sunt cei mai si cei mai. Pentru ca poate nu au timp. :-)” – o sa ma bag la scotocit 🙂

 

Nu sariti la finalul articolului ca nu stiu raspunsul 🙂

M-am intrebat chestia asta ptr ca citesc chiar acum Cognitive Surplus a lui Clay Shirky, care incepe cu o teorie foarte interesanta si care poate are legatura cu intrebarea de mai sus.

Teoria merge asa: in secolul 18, Londra a inceput sa fie invadata de oameni care trageau catre capitala ca sa isi construiasca o viata mai buna. Confruntati cu “oroarea” mediului urban, complet necunoscut lor, acestia au inceput sa bea in nestire gin, generand ceea ce istoricii numesc The Gin Craze si o debandada completa in Londra. Autoritatile au incercat sa stopeze anarhia interzicand vanzarea de gin, insa asta nu a rezolvat nimic. Solutia a fost reorganizarea orasului, construirea de strazi mai largi, gasirea de joburi ptr toti noii veniti. Teoria lui Shirky este ca problema nu era ginul, problema era inadaptarea la mediul urban a noilor veniti. Odata rezolvata problema mai profunda, efectele sale – consumul exagerat de gin, au disparut.

Similar, prin anii 80 SUA s-a trezit cu o problema sociologica imensa cand mai toata populatia a inceput sa isi petreaca tot timpul liber in fata televizorului. Practic atunci s-a inventat termenul couch potato, atunci s-au inregistrat “consumuri” exagerate de sitcomuri si soap operas, atunci s-au scris carti care prevesteau sfarsitul civilizatiei as we know it, ptr ca generatii intregi stateau cu ochii lipiti de ecranul palpaitor al televizorului. Ca si mai sus, Shirky presupune ca problema nu sunt marile conglomerate de televiziuni care forteaza populatia sa se uite la emisiunile lor ca sa le bage pe gat si publicitate. “Problema” este existenta unui volum mai mare de timp liber pe care oamenii din acea perioada il aveau (din varii motive, tehnologizarea unor joburi, cresterea nivelului de trai etc) si pe care acestia, neobisnuiti fiind cu asa ceva, nu stiau cum sa il ocupe altfel decat cu uitat la televizor (va rog frumos, inainte sa imi sariti in cap cu “da’ ce, nu puteau sa se dea cu bicicleta?”, va subliniez ca obtinerea unei biciclete si distractia aferenta detinerii ei erau drastic limitate de forma fizica, vreme, unde locuiai, etc. Cu alte cuvinte, TV-ul era cea mai simpla si mai ieftina distractie).

In contextul de mai sus, ma intreb si eu “de ce stam asa de mult pe retele de socializare”. E interesant, nu?, ca internetul a fost laudat ca fiind cel ce urma sa ne scoata din hipnoza televizorului. De asta am si inceput cu retorica Internet vs TV. Ptr ca Internetul promitea ceea ce televizorul interzicea: interactiune, adica antrenarea “muschiului” cerebral atrofiat de uitatul la TV. Problema pe care televizorul o crease, anume lipsa de implicare mentala a omului in continutul pe care il consuma, era rezolvata de net unde puteai sa comentezi, trebuia sa postezi continut etc. In plus, daca televizorul te indeparta de prietenii si familia ta (vedeti aici un citati misto despre social surrogacy din cartea in chestiune), onlineul trebuia sa faca exact pe dos.

Problema este insa ca, daca te uiti cu atentie la ce se intampla pe net si mai ales in retele de socializare, ne indreptam spre acelasi timp de interactiune decerebrata pe care o presupunea si televizorul. Avem butoane care ne lasa sa spunem ce ne place si ce nu, avem deviceuri care ne lasa sa dam share la orice continut vedem uneori fara sa adaugam nimic de la noi, avem mii de “prieteni” cu care putem interactiona daca vrem prin mass emails. Am mai scris putin despre asta aici.

Intrebarea care ma preocupa deci este De Ce ne indreptam catre acelasi pattern ca in cazul televiziunii? Care e problema mai adanca? La hyper consumul de TV era existenta unui volum mare de timp liber. Aici despre ce vorbim? Ptr ca nu cred ca mai e cazul de foarte mult timp liber, e criza, toata lumea se agita sa castige un ban in plus, internetul reordoneaza o multime de industrii, e tot mai multa informatie pe care tb sa o internalizam. Deci nu stam acolo ptr ca nu avem ce altceva sa facem. Dar de ce?

Stiti ca era intrebarea asta despre Google, nu? Ei bine, m-am intrebat acelasi lucru despre Facebook si Twitter si iaca ce am observat urmarindu-mi comportamentul pe durata a cateva saptamani.

Cand aveam numai Twitter si putini prieteni in retea, scriam mai mult pe blog, cu mai multa grija si despre subiecte mai clar categorisite ptr ca aveam timp sa dezvolt un subiect. Voiam sa dau continut de calitate ptr cei care ma urmareau si atunci scriam cu detalii, argumentat si postam mini rezumate pertiente.

De cand am Facebook si Twitter si numarul de prieteni a crescut, am observat urmatoarele:

– CLAR scriu mai rar pe blog si cu mai putina atentie pentru ca imi petrec mai mult timp incercand sa gasesc povestile relevante in FB si Twitter

– prefer sa postez pe FB idei scurte care nu se mai transforma niciodata in articole, decat sa scriu pe blog

– am inceput sa produc continut de tip imagine ca sa compensez lipsa de substanta a postarilor mele pe FB (stim cu totii ca o poza cu un truism ia mai multe likeuri decat o postare de substanta)

– am inceput sa shareuiesc si sa dau RT la o multime de articole pe care doar le “intuiesc” din titlu ptr ca obiectivul e sa le dau repede ca sa imi fac “cota” de content shared pe zi. Desi stiu clar ca a “cita” un tweet in engleza si a adauga o explicatie succinta in romaneste e mai eficient, nu mai apuc sa fac nici asta.

– am renuntat complet la planul editorial al blogului ptr ca informatiile pe care le tot gasesc scrolland in jos la nesfarsit in FB nu ma lasa sa ma concentrez deloc pe un plan

okay, bine, e vina mea. Si totusi…

 

 

Am purtat-o deja de cateva ori in ultimii ani, noi romanii, cel mai recent la protestele anti ACTA, insa au mai fost cazuri. Iar in strainatate, aceste masti au devenit de mult un simbol al luptei impotriva tiraniei de orice fel.

Mi se pare cumva interesant sa vedem putin context in jurul acestei masti, asa ca iaca mai jos niste linkuri faine ca sa intelegeti de unde si cum am capatat o noua icoana.

1. Articolul foarte bun de pe Wikipedia

2. Cum vanzarile de masti au crescut profitul Warner Bros cei care au produs in 2006 filmul V for Vendetta, dupa romanul grafic a lui Alan Moore care a aparut in 1982 (co-autor este David Loyd cel care a desenat si romanul si masca 🙂

3. Despre Guy Fawkes si Complotul Prafului de Pusca in cultura populara

4. Ce spune Alan Moore despre re-semnificarea mastii in recentele miscari populare

“It turns protests into performances. The mask is very operatic; it creates a sense of romance and drama. I mean, protesting, protest marches, they can be very demanding, very gruelling. They can be quite dismal. They’re things that have to be done, but that doesn’t necessarily mean that they’re tremendously enjoyable – whereas actually, they should be…”

5. Ce spune David Lloyd despre asta

“The Guy Fawkes mask has now become a common brand and a convenient placard to use in protest against tyranny – and I’m happy with people using it, it seems quite unique, an icon of popular culture being used this way. The book is about one man bringing down the state but the film includes a scene of a huge crowd – making a statement against a faceless corporation. The masks were useful for the Scientology protests because it prevented individuals from being recognised … We knew that V was going to be an escapee from a concentration camp where he had been subjected to medical experiments but then I had the idea that in his craziness he would decide to adopt the persona and mission of Guy Fawkes – our great historical revolutionary.”

6. Discursurile lui V din romanul duo-ului Moore/Lloyd

Finalmente, mi se pare interesant ca imaginea unui om care avea un obiectiv politic foarte clar a fost rescrisa de un roman grafic ptr a semnifica lupta impotriva tiraniei de orice fel. Gasesc expresia mastii una perfect potrivita relatiei de putere intre protestatarii de astazi si cei impotriva carora protesteaza. Unde, pe vremuri, revoltatii purtau cu totii expresii de ura si durere, astazi imaginea revoltatului este cea a unui barbat zambitor a carui expresie spune clar ca “suntem egali [eu revoltatul si tu opresorul] ba chiar stiu ca sunt mai presus decat tine”. Mi se pare ca siguranta asta, puterea celui care sta in strada si striga impotriva establishmentului, vine nu din numarul celor care se strang in strada ci din faptul ca acestia stiu ca au in spate forta si mai mare a unei tehnologii care a reinventat conceptul de democratie. Ma bazez in afirmatia asta pe ceva foarte simplu: prima instanta de re-semnificare a mastii a venit de la un grup de hackeri 🙂

Atat.