— On Comms Design. From London

Archive
Social Media

There are some industries where social media might not make instant sense and some industries where social media might seem counterintuitive.  Financial investment and luxury seem like the two most obvious ones. Targeted at high-end individuals, they have no immediate incentive to get on the social bandwagon although when they do the benefits are immediately to be seen. An active social media presence for industries not immediately suited for SM can mean anything from better word of mouth to improved employee perceptions to actual better business results.

But if you’re still afraid of social media, there’s three ways to think about what you might want to do and they are sequential and feed off each other and are simple enough to stop you worrying about SM

1. Be there

2. Be true to who you are

3. Be inspiring

Social media does not have to be scary when you think about it as something you do as part of your everyday marketing strategy. Being there means controlling your brand identity, making sure you own the name and digital destinations associated with it and that they cannot be interfered with by people not associated with you. The simple test is, if I type my brand name in the search box of [insert SM here] what does it take me to? If you don’t like what you see there, you should do somethign about it.

Being true to who you are then derives from being there. You cannot simply own your digital destinations and keep them blank pages. It would be like securing a shopfront in Terminal 5 because it’s new and great and filled with people but always having your door closed. If you are present, you need to be true to your brand so learn the ways of SM and fill up your SM digital destinations with brand-smart stuff (content). This may not even be bespoke to SM but it NEEDS to be true to what the brand stands for.

Be inspiring comes as the last and not necessary step if the likes and thumbs up already scare you. Once you are there and you have made the effort to be true to your brand, you can give being inspiring a chance. This means engaging with the specific social media you’re on and making something that will get your audience there talking and sharing. This creates a halo effect around your brand that always spills back into reputation and business.

Social media. It’s that easy when you think about it 🙂

 

 

Daca esti “in blogosfera” ti se pare ca faci parte dintr-o chestie geniala si te tot miri ca oamenii din jur nu inteleg. In ultima vreme am mai iesiti din blogosfera, am mai cunoscut alti oameni, unii ziaristi, unii finantisti, unii antreprenori get beget (nu bloggeri care fac bani din blog :)) si, spre uimirea, mea din afara lucrurile nu se vad chiar asa, ca sa nu zic ca nu se vad deloc asa ba din contra, mai toti privesc INCA blogosfera ca pe un fenomen marginal, neprofesionist si lipsit de consistenta de orice fel.

Greu de crezut nu? Ptr ca noi suntem toti IN blogosfera, mergem toti la aceleasi petreceri, ne citim intre noi.

Si in contextul asta mi-a placut mereu Roblogfest ptr ca la fiecare decernare de premii am mai adaugat in Reader cateva bloguri noi si bune. De fiecare data am aflat ca mai sunt oameni care scriu bine din alte orase, oameni pasionati de chestii care nu tin de marketing si de social media, oameni care scriu bloguri despre ce se intampla in lume si nu IN blogosfera.

Un mare Bravo! ptr Orange ca au decis sa sponsorizeze Roblogfest intr-un an in care bugetele se aproba de la luna la luna. Idem BitDefender.

In mare Respect! ptr Novac ptr ca insista sa tina concursul asta intr-o atmosfera blogosferica ce se altereaza de la an la an.

Mi-ar fi placut ca anul asta sa fie pe lista de castigatori si un blog pe care sa nu il stiu deja. Ce sa inteleg din faptul ca nu este niciunul? Ca eu citesc pe toata lumea? Va spun de pe acuma ca nu e cazul. Ca numai blogosfera aia cunoscuta mai produce continut de calitate? Dubios, nu? Ca nu mai scrie lumea bloguri din cauza de Facebook si Tumblr si Pinterest? Ca nu sunt bani deci nu mai scrie nimeni?

{imagine de la}

LATER UPDATE: Novac imi da o solutie la cele de mai sus “Si daca scotociti printre participanti si castigatori, chiar o sa gasiti bloguri de calitate scrise de oameni care in viata de zi cu zi nu prea se bat cu pumnul in piept ca ei sunt cei mai si cei mai. Pentru ca poate nu au timp. :-)” – o sa ma bag la scotocit 🙂

 

Am fost la Social Media Summit si am vorbit despre asta [e prima prezentare]. Despre cum social media, pe care o iubim atat, pe care o asaltam cu informatie si pagini si atentie, este noua televiziune.

Argumentul meu simplu este urmatorul: tehnologia care sta la baza world wide webului – precum si tehnologiile conexe, au un potential mult mai mare decat acela de a fi canale de injectare a maselor cu publicitate. Ma gandeam acum cateva zile si imi dau seama ca nu strica o comparatie cu un API. Social media este exact ca un API, respectiv o interfata care permite ca doua sau mai multe componente software sa comunice intre ele. Singurul lucru care lipseste cand folosesti un api este scrierea a cateva comenzi care sa spuna componentei 1 ce sa ceara de la componenta 2. In acest moment social media ne da noua, advertiserilor, acces la vietile a milioane de oameni, acces mult mai direct decat cel dat de TV sau de orice alta forma de media.

Alegerea noastra? Sa folosim acest acces sa sa furnizam si mai multa publicitate.

Prezentarea mea spune simplu ca nu mai e nevoie de noi canale de injectare de publicitate si ca aceste noi canale de acces la audiente pot fi folosite si pentru altceva. De aceea prezenta in sala a unei audiente exclusiv feminine, tinere si dragute ma face sa cred ca in acest moment interesul fata de social media rezida exclusiv in departamentele de marketing si PR. Si mi-ar placea ca la discutiile despre social media sa avem in sala mai multi domni de la vanzari, operatiuni, infrastructura organizationala. Pentru ca nu poti cere unui om al carui job este sa promoveze povesti sa construiasca comenzile necesare bunei functionari a API-ului. Insa chestia asta sta in job descriptionul celor care se ocupa de vanzari, operatiuni, infrastructura organizationala.

As vrea sa nu omoram si social media cu reclama.

Merg la DoR Story Club ca sa citesc articole bune scrise de jurnalisti pe care nu-i avem inca in Romania. Si prima intalnire m-a facut sa ma intreb cateva lucruri esentiale despre ce inseamna jurnalism si mai ales despre cum functioneaza increderea in comunitatile online.

Am citit un articol/nearticol despre prabusirea unui avion si durerea celor ramasi in urma. Venind din facultatea de limbi si literaturi straine, unde mintile realiste nu au ce cauta si suspension of disbelief este conditia sine qua non a unei analize pertinente pe text, nu am enumerat printre problemele mele cu textul in chestiune dubiul asupra veridicitatii detaliilor enumerate de catre jurnalist. Scriitura de buna calitate imi garanta parca veridicitatea faptelor. Un om care scria atat de bine nu avea cum sa minta si oricum daca mintea nu era important ptr ca placerea si angajamentul erau fata de scriitura si nu fata de fapte.

Nu functioneaza la fel in blogosfera. Si evident nu ar trebui sa functioneze asa nici in jurnalism, insa un om ca mine, crescut intr-o tara unde traditia reportajului, a anchetei si a jurnalismului narativ fie s-a nascut si a murit inainte ca eu sa apreciez asa ceva, fie se zbate in siteuri de nisa, imposibil de gasit daca nu ai prieteni ziaristi, fie se zbate in lipsa de bugete, cum spuneam, un om care mine nu intelege altfel. Nu functioneaza asa in blogosfera insa.

Ne-am intors catre bloggeri ptr ca aveam nevoie de oameni in a caror scriitura sa avem incredere. “Because while the truncheon may be used in lieu of conversation, words will always retain their power. Words offer the means to meaning, and for those who will listen, the enunciation of truth” zice omul din V for Vendetta, o icoana care a a renascut in ultimii ani tocmai din lipsa. Din lipsa unui simbol credibil. “Pentru ca, desi poti folosi bastonul in loc de dialog, cuvintele nu-si vor pierde niciodata forta. Cuvintele sunt modul prin care ajungem la intelegere si, pentru cei care sunt dispusi sa asculte, modul in care adevarul se face auzit.”

Scriitura detine aceasta forta (am incercat sa redau dublele semnificatii din text prin traducere): de a ne face sa intelegem si sa ne intelegem, de a ne face auziti si ascultati. De aceea avem nevoie de un scriitor iconic. De un jurnalist iconic. Si cand nu i-am mai gasit in ziare, inlocuiti fiind de specia asta nociva denumita “analist”, i-am cautat in “the brave new world”. Pe Internet.

Bloggerii au crescut pentru ca aveam nevoie de cineva. Pentru ca aveam nevoie sa credem in scriitura cuiva. Increderea li s-a dat, in lipsa altui recipient, neconditionat si fara asteptari. Fara a li se cere sa practice rigorile veridicitatii, ale scriiturii frumoase, uneori nici macare ale gramaticii. Pentru ca era nevoie de o scriitura care sa tine piept bastonului si ziarele nu o mai furnizau.

Au trecut niste ani. Si va intreb pe voi, cei care mai cititi bloguri, am livrat pe promisiune? Ca oameni, ca scriitori, ca purtatori ai unui instrument mai puternic decat bastonul? Am livrat?

Mie mi se pare ca nu. Mie mi se pare ca stindardul atat de usor predat acestei noi generatii menita sa umple un gol si sa inlocuiasca o generatie de ingeri cazuti, cei care facusera un evz cum trebuie, o romanie libera cum ne-o doream, un cotidianul cum nu ne asteptam, ramane inca ridicat la jumatate. Pentru ca e greu sa acorzi incredere atunci cand incepi sa aplici niste minime standarde. Increderea vine din consecventa, din perserevrenta, din puterea de a spune numai cum stii ca trebuie sa spui, din “lipsa de umanitate” – adica din refuzul acceptarii publice a uneor nevoie, probleme, neplaceri care se te impiedice de a spune ce trebuie sa spui. E greu sa fii icoana. Si cei care o cer nu stiu nimic despre asta. Dar cineva trebuie sa isi asume povara increderii celorlalti. Si atat.

Dupa o introducere teoretica in care am setat niste paradigme, iaca si un indrumar simplu de “consum” de Facebook care sa iti permita sa faci cele de mai jos

– sa nu te loghezi la fiecare 20 de minute ca sa “verifici”
– sa acumulezi informatie RELEVANTA
– sa pastrezi legatura cu oamenii care CONTEAZA
– sa dezvolti ce incerci sa dezvolti prin prezenta pe FB – relatii, branduri etc

Daca te decizi sa adaugi fara discriminare pe oricine, asigura-te ca lucrurile de mai jos sunt bifate
– pe wallul tau poti posta doar tu si nu altii
– primesti notificari cand esti taguit in postari si fotografii
– scoti de pe wall si din albume toate fotografiile in care nu ai cerut tu sa fii taguit
– identifici si dai “unsubscribe” acelor oameni care posteaza chestiuni stupide, constant neinteresante, agresive, de prost gust etc sau, IMPORTANT, mult prea personale
– identifici si dai unsubscribe “serial sharer”ilor (da, stiu e un tongue twister) – adica acelor oameni care in decurs de cateva minute sharuiesc prea multe linkuri
– identifici si dai unsubscribe oamenilor care dau like-uri repetate, fara logica, postarilor tale – oamenii astia au un interes ascuns sau sunt pur si simplu stupizi
– identifici si dai unsubscribe oamenilor care sharuiesc toate statusurile tuturor. n-are rost sa ramai blocat in categoria “daca doriti sa revedeti”

In plus, urmareste lucrurile de mai jos
– aplicatii – cand cineva iti trimite un request de joc care nu-ti place blocheaza nu numai request dar si jocul in sine
– fotografii – incearca sa lamuresti daca merita sa ai intre amici pe acei oameni care taguiesc 100 de prieteni pe o fotografie cu un pisoi sau un brad de craciun
– cand primesti notificari repetate de la aplicatii, blocheaza sau sterge aplicatiile
– identifica si viziteaza direct pe wall maxim 20 de oameni care posteaza lucruri de calitate

Fotografii:
– noul layout de Facebook este incredibil de destept dar si de inselator ptr ca favorizeaza ca dimensiuni fotografiile in detrimentul video-urilor sau postarilor text. de aceea multi oameni au inceput sa posteze “maxime” scrise pe ceva si fotografiate ca sa ocupe mai mult share of screen. incearca sa rezisti tentatiei de a deschide fiecare album postat chiar daca acesta iti atrage atentia mai mult decat un link. In general linkurile duc la articole si uneori articolele astea sunt interesante. De multe ori imaginile duc la niste mobile uploads si atat 🙂

[va urma]

Stau si ma gandesc la chestia asta de cand a aparut FB si de cand schimbarile de “relationship status” succesive faceau deliciul celor cu apetenta pentru practical jokes. Nu intelegeam atunci si nu inteleg nici acum de ce e nevoie sa pui un relationship status, insa am evoluat de la nevoia de a ma gandi la cum imi marchez “relationship status” pe FB la intelegerea ca nu e nevoie sa te gandesti la asa ceva.

E simplu, FB este UN SITE pe internet. N-are nicio relatie practica sau filosofica cu viata niciunuia dintre noi. Nu e o religie asumata sau o constrangere institutionala impusa de apartenenta la un stat.

Constitutia ma obliga sa stabilesc in ce fel de relatie sunt cu partenerul meu? Nu. Dar daca vreau sa reglementez anumite aspecte legate de coabitarea cu acesta, aspecte care influenteaza cat impozit platesc, ce inlesniri am – chestiuni legate intrinsec de existenta unui stat, tb sa am in vedere niste chestiuni legate de coabitare.

Religia ma obliga sa imi asum o legatura cu un alt om? Depinde de religie, in general da, si ptr cei credinciosi este un legamant asumat si care, macar prin vechime si prin greutatea traditiei din spate, trebuie sa aiba ceva insemnatate.

Dar Facebook? Serios, Facebook? Un site aparut in urma cu cativa ani, condus de un tanar antreprenor cu serioase probleme de natura etica si filosofica (da, eu cred ca Zuckerberg interpreteaza cel putin dubios si ideea de copyright si cea de privacy), ce legatura poate sa aiba acest site cu viata mea? De ce sa simt presiunea nevoii de a-mi analiza si afisa relationship status? Inteleg constringerile antropologice din spate: suntem animale sociale, ne e urat singuri, relationship status e un indicator – ca esti cu cineva, ca esti in cautarea cuiva, ca suferi dupa cineva. Ma gandesc insa ca, si aici subliniez ca poate tine si de epoca post-30 in care ma gasesc, un relationship status e un mod cel putin trivial de a-ti asuma o legatura cu o alta persoana.

Simbolistica e peste tot in jurul nostru. De-aia purtam verighete, ne facem bratari ale prieteniei, ne dam cadouri, scriem in jurnale, ne postam melodii pe bloguri, ne scriem poezii, ne taiem suvite de par si ne tatuam nume pe antebrat. E prea devreme, cred, ca in panoplia de gesturi simbolice sa includem si “schimbarea statusului pe Facebook”. Un barbat frumos si talentat zicea ca singuratatea e starea naturala a omului si sa gasesti pe cineva cu care sa poti construi ceva e magie. Mi se pare trist ca dintre toate gesturile care ne sunt la indemana ca sa sarbatoresti magia unei intalniri cu The One, am inceput sa folosim si “relationship status” pe Facebook.

Cand ceva se intampla o data e un fapt, cand se intampla de doua ori e un fapt divers, cand se intampla de trei ori e o coincidenta si cand se intampla de patru ori sau mai mult e un tipar.

la #smstimisoara nu mai putin de 4 bloggeri importanti au spus ca atunci cand te apuci de blogging trebuie sa ai bun simt, si cand ziceau bun simt nu se refereau la common sense ci la proverbialii “7 ani de acasa”. Mi se pare foarte interesant ca recomandarea asta a devenit parte integranta din discursul despre cum sa faci pro-blogging ptr ca exista o contradictie inerenta intre ce are succes in Romania, modul in care noi intelegem dialogul sau disensiunea si bunul simt.

Daca urmaresti care sunt instrumentele unui succes fulgerator (probabil nu de durata dar fulgerator) in online media, de cele mai multe ori ele includ o doza decenta de trollare, articole injurioase la adresa vreunui alt blogger celebru, comentarii agresive pe walluri, siteuri etc. Practic, ca sa te bage cineva, oricine, in seama trebuie sa nu ai bun simt. QED cu televiziunile de stiri din Romania unde succesul se masoara in decibelii discursului si nu in coerenta sa.

De subliniat aici ca exista o diferenta intre a face scandal si a discuta in contradictoriu. Scandalul este cand doi oameni se injura fara argumente. Discutia in contradictoriu este cand doi oameni se injura cu argumente. Care vi se pare situatia mai familiara la noi?

Aici intervine insa clenciul: ca sa te bage cineva in seama trebuie sa faci magarii DAR ca sa iti dea cineva bani… eee asta e alta poveste. Nu cred ca o sa prindem noi timpurile cand companiile vor fi suficient de increzatoare in produsul lor incat sa sponsorizeze emisiuni sau bloguri mai putin PG13. E suficient ca un CEO deloc familiarizat cu subiectul sa intre pe o pagina unde reclama lui si un articol despre rotunjimile femeilor stau nas in nas si va garantez ca parteneriatele zboara pe geam in secunda 2.

Deci vedeti voi, probloggingul pare a fi un fel de progresie non liniara de la lipsa de bun simt la bun simt, de la attention capturing la notorietate neasistata, de la dorinta de a face bani la facutul de bani. Da, ultimamente e bine sa ai bun simt. Intrebarea e daca in tara asta poti sa te bagi in seama altfel decat generand, participand sau alimentand un scandal. Ca o discutie in contradictoriu am stabilit ca nu avem ptr ca nu avem argumente 🙂

Acest post ar fi trebuit sa fie un speech tinut la #smstimisoara. Cum insa s-a intamplat ce s-a intamplat, prezentarea a esuat trista in pagina mea de prezentari fara sa fie vorbita deloc in public. Ma gandesc insa ca merita ptr ca am scris-o cu elan si cand am terminat-o am simtit ca, dupa multa multa vreme in care prezentarile mele au fost tutoriale cuminti, atinsesem o tematica interesanta.

Dar inainte de orice putin background: emanciparea plannigului de comunicare a inceput odata cu generatia de strategi digitali “lansata” de Russell Davies. Oameni ca Russell, Faris Yakob, Richard Huntington, Mark Earls au pus bazele unui alt tip de planificare de comunicare, bazata mult mai mult pe “stiinte” adiacente marketingului sau complet diferite cum ar fi antropologie, stiinta sistemelor, catografie, data mining etc. Prima teorie interesanta a acestui nou grup (nici nu stiu daca a iesit ptr ca postmodernismul era pe moarte si Faris s-a gandit sa il aplice si la planning inainte sa se duca de tot sau din alte motive) a fost cea de transmedia planning care zicea ca mesajele de comunicare nu mai trebuie livrate identic pe toate canalele ci impartite in bucati complementare. Teoria pleca si de la o alta meta teorie a informatiei postulata de Henri Jenkins in Convergence Culture, care incerca sa demonstreze ca informatia nu are sursa unica si se auto-construieste din resurse cvasi incontrolabile.

Cu acest background in minte, m-am super entuziasmat cand am gasit o teorie mai noua si adiacenta acestora doua, care asemana modul in care mesajele de brand trebuiesc construite in secolul in care traim cu un sistem. Ca sa intelegeti de ce m-am entuziasmat tb insa sa treceti dincolo de intelegerea rutinata a cuvantului sistem si sa va ganditi asa:  (iau un exemplu echivalent cu exemplul din prezentarea in chestiune) – golful e un sistem, functioneaza ca sport prin combinatia unor conventii de performanta cu realitati ale fizicii (mingea aia ca sa zboare lovita de un bat tb sa aiba o anumita forma si greutate) si conditii climaterice precum si o combinatie de factori socio-economici (mai greu sa poti juca golf in evul mediu cand hainele erau din fier, zidurile erau cele mai importante forme de constructie ptr ca te aparau de dusmani si orice referire la rotund era blasfemie :))).

Cand ne gandim la modul in care brandurile comunica am evoluat deja de la metafora seringii hipodermice, la momentul contextualizarii comunicarii in functie de locatie, la impartirea mesajelor in sub mesaje care impreuna compun unul mai mare, la democratizarea mesajelor (comunitatile decid ce se spune). Media ca sistem aduce, in aceasta mare de teorii un singur element nou – modul in care bucatile de mesaj se influenteaza intre ele si modifica rezultatul final.

Ganditi-va asa: Gap lanseaza o campanie de PR ptr a testa un logo nou. Foloseste SM ptr asta si asteapta reactii. O masa de consumatori nemultumiti posteaza mii de mesaje de reject pe wall, isi folosesc profilele ca sa stranga si mai multi sustinatori ai mesajului de reject. Presa preia povestea si o numeste un dezastru de PR. Se incep istorii ale PR faux pas-urilor de la Gap, se trec in revista directorii de comunicare, se discuta nevoia de atentie a corporatiilor pusa in balanta cu expunerea la social media, se lauda democratia in retele de socializare.

Care este mesajul cu care am ramas? Ca Gap are un logo nou? Deloc. Asta ptr ca media e un sistem si fiecare parte isi face treaba separata dar contribuie la un rezultat colectiv neasteptat.

Cum ar fi folosit Gap ideea de media ca sistem? Simplu: sistemele functioneaza cand fiecare parte face ce stie mai bine. PR-ul creeaza conexiuni si povesti deci Gap putea lansa un blitz despre nevoia de innoire si deschiderea companiei catre new media. Ptr a demonstra si una si alta, prin baza de date a companiei ar fi putut analiza nevoia de schimbare in targetul lor imediat. Prin social media ar fi putut cere suportul fanilor ptr idei de schimbare. si finalmente, daca toate astea ar fi dus la un nou logo, l-ar fi putut anunta cu un spot TV legand laolalta toate elementele – o companie care are nevoie de ceva nou, intelege puterea noilor medii, le foloseste ptr a livra ceva de care are nevoie si care ii face pe clienti sa se simta mai legati de brand: un nou logo.

Simplu, nu?

Nu-mi dau seama de ce dar in ultima vreme am inceput sa primesc diverse invitatii “ca blogger”. Nu am crezut niciodata ca blogul asta este unul care poate fi considerat “de influentator”,  si cu atat mai putin unul de pro-blogger, de aceea cand am fost invitata la evenimente am mers cu un oarestecare sentiment de umilinta ptr ca fiecare invitatie inseamna o recunoastere. Si tot de aceea prima intrebare pe care am adresat-o celor care m-au invitat a fost de ce m-au invitat.

Pentru mine fiecare invitatie inseamna, pe langa o recunoastere, si o obligatie. Marcel Mauss scrie in “Eseu despre Dar” ca primirea unui cadou in aproape orice cultura aduce cu sine obligatia de a returna acel cadou. Acest tip de “contract” comportamental, se rasfrange, pentru mine, si in relatia dintre cel care invita un blogger undeva si bloggerul care merge. Simt ca ar trebui sa scriu despre toate locurile in care merg. DAR aici intervin dilema si problema. Blogul meu este citit, credibil si influent NUMAI in anumite domenii. Sau cel putin asa imi inchipui si doresc eu. Nu vreau sa fiu absurda si sa spun ca numai ce are legatura cu marketingul are loc aici in blog, dar nici nu cred ca pot si ar trebui sa imi dau cu parerea, aparent avizat, despre orice. Pentru ca exista o legatura intrinseca intre autoritatea, influenta si credibilitatea pe care o construiesti si lucrurile cu care te poti asocia.

Nu vreau sa refuz pe nimeni dar nici nu vreau sa fac cuiva vreun deserviciu. Cred ca rezultatele online ar trebui sa fie masurabile si cred ca blogul meu poate da rezultate pentru anumite lucruri. Din acest motiv am pregatit aici o pagina cu informatii despre blogul meu, si puterea mea de influentator. Gasiti acolo si date de trafic si cateva estimari despre domeniile unde cred eu ca as scrie cu ceva influenta. In plus mai gasiti estimari cat de cat realiste ale comunitatilor pe care le pot eu “angrena” 😉

Va rog, sincer, folositi aceasta pagina cand credeti ca va pot fi de ajutor. Imi place sa cunosc pe oricine insa comunicarea este despre rezultate si imi place sa dau rezultate 🙂

__________________________

Din aceleasi motive va povestesc mai jos despre un eveniment la care am mers si cum se poate el reflecta in ceea ce fac eu un mediul online.

Acum cateva zile am primit de la om de comunicare, pe numele lui Vincentiu, o invitatie la restaurantul The Harbour din centrul Bucurestiului. Invitatia era ptr o seara informala, a “bloggerilor” ca sa cunoastem locatia si pe oamenii de acolo.

Eu nu ma pricep la restaurante. Merg acolo unde imi spun prietenii si Doru (si el e prieten, dar la recomandari e supra-prieten), si prefer mai ales locurile unde am mers suficient de des incat sa-mi fac prieteni printre oamenii din personal. Nu suport locurile unde merg frecvent si nu ma tine nimeni minte. Si evident merg acolo unde imi place mancarea.

Normal nu as fi dat curs invitatiei la acest eveniment, NU pentru ca The Harbour e un loc nasol, ptr ca nu e. Dimpotriva e chiar foarte fain si intr-o vreme era un preferat al amicilor mei ptr mancarea fff buna. Dar nu cred ca as scrie cu influenta despre asa ceva.

Stiu insa ca pot scrie cu influenta despre altceva cu privire la aceasta invitatie. Pentru ca motivul ptr care am mers nu a fost sa vad neaparat locatia, cat ptr ca Vincentiu m-a convins cu mesajul lui. Mailul primit de la acest tanar care se ocupa de social media pentru The Harbour a fost atat de sincer, de elegant si politicos scris incat nu am putut sa spun nu :)). Mi-era clar din mesaj ca omul ma citeste, ca ii place cum scriu. Am simtit ca as refuza un amic daca nu m-as duce.

De asta scriu acum despre The Harbour. Ptr ca au un social media manager de isprava (si, dupa cum am vazut la fata locului, salata de vinete ffff buna, exact cum imi place si mie sa fac). Si eu numai asa stiu sa scriu.

 

Am scris in articolul despre Redescopera despre [care mi se par mie ca sunt] cei trei piloni dupa care ar trebui sa ne organizam orice intiativa pe web in vremurile in care traim. Ziceam ca Redescopera

“furnizeaza, direct, simplu, mult cautatele si laudatele trusted peer suggestions si organizeaza informatia dupa nevoi, locatie si incredere (care sunt, va reamintesc, cei trei mari piloni ai web 3.0)”

Ii reiau mai jos ca sa lamuresc putintel cum inteleg eu evolutia internetului si de ce am facut aceasta clasificare.

1. Nevoi – in “preistoria” internetului la noi  webul era informational, un depozitar usor cautabil de know-how, knowledge si ce mai know vreti voi.

In acel moment Internetul era pur si simplu un dumping ground ptr maculatura sau cel putin asa il foloseam noi, in inlocuitor de succes la cartilor, instrument facil de informare seaca. Nu cred ca a uitat cinvea faimoasele “siteuri de prezentare” :).  Cele doua momente ulterioare discutate in extenso dupa prima “incarcare” cu informatie [care a facut ca anul trecut netul sa bata pentru prima oara numarul de conexiuni logice pe care le fac creierele umane,] au fost operational/ functional si mai apoi faza reflexiva (cumva, cea in care ne aflam acum cu retelele sociale).

In faza operationala, webul devine un instrument tranzactional, prin care se operau “tranzactii” necesare rezolvarii unor probleme: aveam nevoie sa platesc ceva, mergeam la online banking, transferam fisiere, incarcam fotografii, editam si printam totul pe web. Practic cloudul este incununarea etapei operationale unde webul devine nu atat depozitar de lucruri cat depozitar de functii.

Etapa reflexiva este una care dupa mine coexista cu cea functionala ptr ca nu vad web-ul devenind exclusiv un loc unde oamenii isi construiesc variante digitalizate ale eu-lui real. Ce vedem acum pe retele de socializare, se spune, este o etapa primara a webului reflexiv. Eu inca sper sa fie un moft, pentru ca eu sper, cu ardoare, ca webul este functional, menit sa ne sustina in eficientizarea vietii reale si nu sa ne construiasca alternative la aceasta.

In etapa functionala pentru care ar trebui sa dezvoltam, nevoile sunt esentiale pentru ca intrebarea de baza este ce nevoie se satisface acum cu mijloace offline si poate fi simplu satisfacuta cu cele online. Vedeti succesul Spotify unde nevoia de a asculta muzica fara o vizita la music store, sau fara a descarca pe un device a devenit un model de business. Nevoile sunt cele care conduc webul functional. Nevoia este cel mai important stimulent de crestere in web.

2. Locatie – nu mai este necesar sa va explic ca odata cu smartphoneul accesul la web devine local, in sensul ca in marea majoritate informatia cautata si recuperata pe mobil este mai ales una locala si imediata. In US, un procent semnificativ din toata publicitatea pe device mobil se face la businessuri locale, si mai toate cautarile sunt referitoare la chestiuni din zona imediat limitrofa deviceului de pe care se face cautarea.Locatia este sursa de dezvoltare in web.

3. Incredere – inca asteptam momentul magic in care informatia se va organiza dupa recomandarile prietenilor sau altor surse de incredere. Butoanele de like si +1 asta urmaresc, o noua ordonare sau o reordonare a informatiei cu un aport esential al cercului de prieteni. Cautarile erau, pana acum ceva vreme, influentate de comunitate – esentiala in algortimul de cautare din orice motor, dar asta nu mai este suficient ptr ca nu avem incredere in necunoscuti. Acum ceva vreme poate aveam incredere in necunoscuti mai mult decat in roboti dar tehnologia avanseaza si noi dorim recomandari numai de la oameni in care avem incredere.

Tot pe baza de incredere se construiesc si marile siteuri de licitatii de bunuri si in principiu tot pe baza cercului de prieteni si pe puterea “peers” se dezvolta si sistemul de social buying. Increderea este cea mai cautata moneda in web.

🙂

Acum ceva vreme scriam un articol ptr DoR in care ma lamentam (cum fac eu de obicei) despre faptul ca la noi social media si noile tehnologii par sa fie folosite exclusiv ptr obiective marunte si personale si rareori ele intra macar in “radarul” institutiilor statului ca instrumente serioase de influenta civica.

Revoltele din Marea Britanie fac si ele parte dintr-un lung sir de evenimente in care tehnologii noi ca Twitter, Skype, BB messenger au fost folosite pentru a transmite mesaje intre grupuri de participanti si a organiza rapid si eficient “ofensive”. Daca in tari cu o viziune mai putin “liberala” asupra drepturilor cetatenilor aceste instrumente au fost pur si simplu anihiliate (in Siria, Iran etc, guvernul a “taiat” pur si simplu internetul) in Marea Britanie, guvernul anunta o “ancheta” (inquiry) cu privire la rolul acestor tehnologii in revoltele stradale.

Iaca ce zice domnul Cameron:

“So we are working with the Police, the intelligence services and industry to look at whether it would be right to stop people communicating via these websites and services when we know they are plotting violence, disorder and criminality.”

Ca sa nu ma lungesc cu acest post am un singur cuvant la adresa acestor initiative: BULLSHIT.

Cum poate justifica un guvern genul asta de ancheta? Cum poate justifica acelasi guvern intentia de a identifica pe participanti pe baza numerelor de telefon de la Blackberries? Si ce treaba are faptul ca am internet pe telefon sau pot sa imi anunt mai repede un prieten de ceva cu incendierea de magazine si spartul de geamuri? Practic ce spun autoritatile prin ideea asta absurda este ca daca revoltele se petreceau acum 300 de ani cand oamenii comunicau prin episole trimise cu calareti, probabil ca nu ar fi fost la fel de grave. In loc sa “jump on the bandwagon” si sa invete cum sa foloseasca aceleasi tehnologii ptr a contracara asa ceva, prefera sa le cenzureze indirect, cu amenintari de anchete si alte prostii.

Mi se pare strigator la cer ca anatemizam niste tehnologii disponibile tuturor pentru evenimente pe care nu tehnologiile le-au generat. La cateva zile dupa ce revoltele din Londra s-au mai linistit, aceleasi tehnologii au adunat mii de oameni in strada intr-un efort civic de a face curatenie si a reconstrui acolo unde daunele erau cele mai mari. VEDETI AICI

Revin la treaba cu dinamita si sarmanul Nobel –> omul a vrut sa facem mai usor tunele prin munti ca sa circulam mai repede si sa miscam mai repede marfuri. Nu e neaparat problema lui ca altcineva s-a gandit sa puna dinamita in arme.

Imagine de aici

LATER EDIT: ca un ha-ha la adresa lui Cameron, presa din China da un mare thumbs up discursului sau declarand ca acesta marcheaza o noua etapa in relatia dintre Occident si Orient…..

De ceva vreme ma gandesc cum ar trebui abordata social media atunci cand vine vorba despre branduri care au un capital de imagine pronuntat negativ si potential de risc foarte mare. Nu sunt putine domeniile in care gasesti asa ceva: producatori de medicamente (spre exemplu cei care produc Ritalin, folosit in SUA ptr a “calma” copiii, producatori de arme, companii care pot polua masiv etc.). Vedeti deci ca nu ma gandesc ca McD te ingrasa sau cola iti ingalbeneste dintii.  Pentru acest tip de companie/brand social media poate fi un butoi de pulbere gata sa explodeze sau mai bine zis un cuib de viespi care poate rabufni la cea mai mica miscare.

Cum ar trebui ele sa procedeze?

Prima intrebare pe care mi-o pun ca om de comunicare este “e necesara intrarea in social media?”. cred cu sinceritate ca acest lucru trebuie evaluat foarte obiectiv si marketing managerul tb sa reziste tentatiei de a face social media numai ptr ca toata lumea o face.

Un al doilea lucru extrem de important este o intelegere foarte clara, numerica si exhaustiva a atitudinilor existente in social media fata de “punctele sensibile” din universul brandului/produsului/companiei. cat de grava este problema? cat de multi oameni doresc sa intre in conversatie? Cati au acces si influenta? cat de multi din consumatorii nostri sunt parte din conversatie?

Am avut la un moment-dat tendinta sa listez ca punct important si evaluarea gradului de autoritate pe care il reprezinta social media in procesul de relationare cu brandul/produsul/compania. Imi diagnostichez copilul pe baza celor auzite aici? Imi risc recolta pentru ca un anonim din Wisconsin povesteste ca i-au luat pantalonii foc de la ingrasamant? Initial am vrut sa raspund cu nu. Dar mi-am dat seama ca, INDIFERENT DE CATEGORIE, opinia social media, pentru ca pare dezinteresata, pentru ca e gratis, pentru ca e covarsitoare, VA CONTA.

Am trecut deci la urmatorul punct, evaluarea pregatirii organizatiei pentru social media (social media readiness). Desi nu este un punct esential, e cat de cat relevant sa stii daca organizatia te va sustine sau intelege de ce vei implementa lucruri care pot “zdruncina” status quo-ul.

Finalmente, m-am gandit ca ultimul pas si cel mai important este sa stabilesti daca ceva, orice, din amprenta ta digitala te ajuta la conturarea strategiei de social media. Exista vreun locsor de lumina? Ai facut ceva bine? Cineva a inteles corect mesajul tau si daca da ce ai facut atunci ca sa se intample asta?

Daca raspunsul este nu, atunci nu-ti ramane de facut decat sa dezvolti proactiv instrumente, continut si initiative online care sa inceapa munca dificila de rezolvare a problemelor tale de imagine. Strategia se numeste DO vs ARGUE. Spre exemplu, in loc sa raspunzi pe forumuri la acuze, strange-le pe toate, gaseste un leitmotif si ofera un instrument prin care oamenii sa isi raspunda singuri la intrebari. In loc sa dai retractari incearca sa anunti ca ai lansat ceva care sa antameze punctul nevralgic.

Raman cu cateva intrebari inca neraspunse: multi mi-au spus ca trebuie sa actionezi “transparent, deschis, onest, sa vii in intampinarea conflictului”. Ma intreb daca e o idee buna. Foarte multi mi-au sugerat discutia. Si aici ma intreb daca punerea unor subiecte sensibile in “agora” e rezonabil.

Voi ce credeti?

LATER EDIT: Titus, intrebarea era pur teoretica ptr ca am citit un studiu care spunea ca tot mai multe dintre companiile FTSE 500 incep sa isi bage degetele in social media :). Pana acum numai cele cu potential pozitiv au incercat dar pe masura ce creste presiunea de a intra si ptr restul problemele sunt tot mai mari

image via (thanks!)