— On Comms Design. From London

Importanta verbalizarii procesului

Citesc din link in link despre principiile de design ale Government Digital Service, GDS pe scurt. Citesc ptr ca am aflat de ele de la Russell care mi se pare unul dintre cei mai destepti oameni ai momentului si pentru ca m-a fascinat ideea vizualizarii procesului de digitalizare a unui guvern (m-am lamurit mai tarziu ca GDS este ” a new team within Cabinet Office tasked with transforming government digital services” adicatelea un fel de comitet in cadrul guvernului care se asigura ca serviciile furnizate de guvern populatiei sunt disponibile si pe net).

Ce mi se pare interesant [pe langa principiile in sine care sunt geniale motiv ptr care le-am si postat mai jos in print screen si va invit sa le cititi in detaliu in linkul de mai sus] este corpusul de documente si materiale online care insotesc procesul in sine si care nu fac altceva decat sa il descrie in detaliu pentru cei care vor sa citeasca despre asta.

Mai simplu, daca oamenii spun “start with needs” exista un alt site unde poti citi in detaliu cum si de ce fac acest lucru. In cazul de fata prin crearea unui Needotron, un nume hyper geeky dar care permite celor implicati sa “numeasca’ – si sa nu uitam ca numind aducem in realitate,  ceea ce altfel ar fi un proces cvasi inexistent si poate chiar iluzoriu ptr platitorii de impozite.

Pentru ca aici voiam sa ajung. Multe dintre “inner workings”-urile sistemului de guvernamant ne sunt atat de straine incat uneori par inexistente si nevoia de comitete si comitii nu este validata decat de o intelegere, verbalizare sau chiar vizualizare a functionarii lor [ca doar de-aia punem camere la sedintele de guvern, desi dupa cum se vede la noi nu ajuta nici asta]. Nu stiu de ce exista o comisie de digitalizare pana cand nu citesc despre ce face. Asta ma ajuta sa am mai multa incredere ca ea nu pierde vremea, ca nu iroseste banul public si imi permite sa dau feedback, sa pierd sentimentul ca guvernarea este arbitrara etc. Britanicii de la GDS fac asta.

Asta imi povestea si un creativ de la W+K care imi spunea ca la ei conflictul perpetuu intre echipa de creatie si client, pe care noi il resimtim atat de acut in industria de advertising din Ro, nu exista. Clientul nu se simte pacalit de o idee proasta care a durat 3 saptamani si nu se pune problema sa nu vrea sa plateasca ideea ptr ca simte ca a iesit in 2 minute. Echipa de creatie nu se simte anulata arbitrar de catre un client care nu apreciaza o idee. Pentru ca clientul face parte din proces in orice moment. Omul de la W+K imi povestea ca ei merg la client in momentul in care au niste insighturi chiar si pe bucatele de hartie ca sa ii explice cam in ce directie se duc. Clientul poate sa valideze sau invalideze ideea atunci, insa recunoaste procesul. La final, pe langa faptul ca intre client si agentie se construieste o relatie mai buna, procesul nu poate fi contestat chiar daca ideea nu e acceptata.

Uneori ma gandesc ca asta e problema la noi. Noua ne plac lansarile in loc sa ne placa sa derulam un proces vizibil care intareste legatura dintre cei implicati. Cat de mult am mai fi ras de frunza brandului de tara daca pe parcurs ideatia ne-ar fi fost impartasita? Cati bani s-ar fi economisit daca o idee la inceput ar fi putut fi validata cu mai multe parti interesate? Si mai ales, cum ar fi fost diferita relatia intre stakeholderi si ministerul de resort daca acesta ar fi implicat pe toata lumea in proces?

Nu e usor sa verbalizezi si sa vizualizezi un proces. Inseamna practic munca dubla plus inseamna, si asta ne distruge pe noi in Romania, impartasirea laurilor ptr ca daca se implica toata lumea tu nu mai esti unicul owner al proiectului. Dar, din nou, beneficiile unui parcurs impartasit sunt evident mai mari decat ale unei lansari de succes.

Share this article Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0Digg thisShare on Reddit0
0 comments
Submit comment