Mojo – de ce e bine sa nu-l pierzi
N-am un cuvant echivalent in romaneste. Urban dictionary defineste mojo asa: “1. Self-confidence, self-assuredness as in basis for belief in ones self in a situation esp. in context of contest or display of skill such as sexual advances or going into battle. 2. Good luck fetish / charm to bolster confidence.3. ability to bounce back from a debilitating trauma and negative attitude”.
Ce stiu sigur este ca daca ai mojo e de bine si daca nu ai mojo este neplacut rau de tot. Cel mai neplacut insa este cand ai mojo si ti-l pierzi datorita unui eveniment neasteptat care iti contrazice convingerile personale despre tine.
Iaca un exemplu: am o prietena din copilarie absolut senzationala; fata frumoasa, desteapta, cu tupeu, cu suficiente cunostinte despre masini si cocktailuri ca sa bage sub masa orice barbat, scolita, din familie buna. Fata asta a trecut prin viata o printesa, iubita de multi barbati si mereu in cautarea unuia care sa o merite. La un moment-dat l-a si gasit, s-a mutat cu el si au trait fericit pana la adanci batraneti adica cam 4 ani. Dupa care baiatul asta, fara niciun motiv aparent, s-a plictisit de fata asta faina si s-a hotarat sa ii spuna sa isi ia talapsita pentru ca intre ei nu mai merge. Si fata asta atat de plina de vibratie pana acum s-a transformat intr-o fiinta timida, timorata si nesigura, fara convingerea opiniilor sale, dubios de suspectibila la a fi “abuzata” mental de tot felul de indivizi neplacuti. Fata si-a pierdut mojoul. Incapabila sa inteleaga de ce un om ca ea a fost tratat asa de un barbat care parea sa ii fie egal, s-a inmuiat complet si acum graviteaza in jurul unui borcan de regrete si intrebari.
Va mai dau un exemplu: un politician scolit pe afara, vine in Romania si este atras in partidul de guvernamant ptr ca avea toate coordonatele unui castigator: o familie frumoasa, experienta unei lumi politice ideale, scoala, prieteni puternici in afara. In partid insa da peste “vechea garda” – oameni carora discutiile de bun simt si argumentele prezentate cu diplomatie nu le fac placere, oameni care ies pe postul de TV ca sa injurieze si sa arunce cu noroi. Si de cateva ori intra si el in vizorul noroiului si primeste cateva palme destul de publice peste obraz. Cativa ani mai tarziu omul devine un orator ezitant, un om fara opinie si voce, incapabil sa mai spuna ceva care sa rezoneze cu alegatorii, se zbate intr-o zona a penibilului asteptand sa fie salvat. Omul si-a pierdut mojoul.
Si va mai dau un exemplu: o mare companie de device-uri mobile, numarul 1 in lume, cu o capitalizare de vis si un viitor exceptional. Intuieste ca viitorul in domeniu vine din touchscreen smartphones si testeaza o varianta. Varianta este, ca orice beta, mai butucanoasa, mai inceata si, din nefericire, echipata cu un OS care nu o ajuta. Varianta se dovedeste in scurt timp un esec la consumatori iar compania incepe sa scoata pe banda rulanta versiuni tot mai proaste, insista sa faca parteneriate cu furnizori tot mai prost alesi, refuza sa inteleaga ca solutia este “staring them in the face” si se afunda tot mai adanc in mlastina desuetului. Memoria primului beta esuat ii apasa atat de tare actiunile ulterioare incat compania intra in completa degringolada. Compania si-a pierdut mojo-ul.
Pierderea asta de mojo afecteaza pe oricine, oameni obisnuiti, leaderi, scriitori etc. Insa un lucru e bine de stiut despre pierderea mojoului: nu reflecta actiunile altora ci numai pe ale noastre. NU e vina baiatului confuz, a colegilor de partid grobieni si a consumatorilor care nu vor sa dea o sansa, ca noi ne pierdem mojoul. Inabilitatea unui om sa se comita la alt om, proasta educatie politica si personala a unui grup, lipsa de intelegere intr-o relatie comerciala nu reflecta potentialul celor urmariti de aceste esecuri. Ele sunt doar indicatori ai unei stari de fapt care ii priveste pe baiatul ala, pe colegii de partid si piata de mobile. Ptr cel afectat inseamna un singur lucru: nevoia de a te analiza si a lua o decizie si a merge mai departe.
E traumatizant sa iti pierzi mojoul ptr ca te transformi intr-o umbra a persoanei care erai. Si cel mai important lucru in momentul in care ti-ai dat seama ca esti in situatia asta este sa te zbati ca un apucat sa-ti recastigi entuziasmul. Fara el, nu ai nicio sansa.
Apoteotic final! Prima parte, cu losing mojo – cam doare si am cam patit-o multi. Chiar daca ar putea suna cam cheesy, eu as vrea sa urmeze si a doua parte – cu regaining your mojo. Especially as a company. Cred ca ai avea niste insight-uri interesante. Ca fata brilliant si-o gasi un tip OK pana la urma, doar sunt atatia pe lume!
Stim prea bine situatia. Dar cred ca lucrurile sunt putin mai complexe decat lasi tu sa se inteleaga.
Tu spui ca este vorba doar de actiunile noastre care sunt reflectate in ceilalti, ergo pana la urma este vina noastra. Mai degraba cred ca “vina” este invers proportionala cu gravitatea deziluziei suferite; in ecuatie mai intra in calcul si gradul de naivitate (a se intelege idealism) al respectivului si de ce nu, o pregatire precara vis a vis de aspectul acesta al esecului potential.
Si pierderea “mojo-ului” poate fi si rezultatul unei eroziuni lente dar de lunga durata, nu doar al unei singure lovituri care te da peste cap.
Si mai cred ca singur nu poti sa iti revii.
In rest, numai de bine. 🙂
Very good point!
Un articol beton.
(dar, cu respect: “Inabilitatea unui om sa se comita la alt om”??)
🙂
Thumbs up! Toti ramanem fara mojo la un moment dat si este cumplit.
Amu ca am aproape 40 de ani, insurat si cu 4 copii, poate ca am invatat si io ceva din viata, deci cu prudenta imi dau cu parerea in legatura cu prietena ta:
– nu poti sa nu ti pierzi mojo-ul in conditiile in care vinezi fericirea avind multi parteneri
– a sta impreuna nu e totunda cu a fi casatorit. in statul impreuna exista intotdeauna o usa de scapare pe plan psihologic, ceea ce determina o lipsa de angajament total. intr o casatorie esti “condamnat” sa gasesti solutii.
– in ziua de azi fetele sunt prea usor abordabile si cuceribile, iar cind asta se intimpla.
– cind standardele noastre morale nu sunt suprapuse sau cit mai suprapuse cu standardele moralei crestine, daca ne consideram crestini, ( nu stiu daca e cazul prietenei tale), suntem inclinati sa fim mai permisivi in alegerea unui partener care nu impartaseste aceleasi valori ca si noi si in mod direct ne expunem si mai mult riscurilor unor intimplari nedorite cu e cea de mai sus.
In mod logic (dar nedorit evident) prietena ta si-a pierdut increderea in ea si capacitatile ei de a “alege” un partener potrivit.
Intrebare de final: carui barbat serios, nu i-ar placea sa aiba o viitoare sotie care sa nu faca compromisuri morale in timpul relatiei de prietenie/logodna?
@Alex Sinov, imi place mult cum ai punctat 2 aspecte:
– pierderea “mojo-ului” poate fi si rezultatul unei eroziuni lente dar de lunga durata, nu doar al unei singure lovituri care te da peste cap.
– Si mai cred ca singur nu poti sa iti revii.
Referitor la acest ultim punct, de aia avem nevoie de prieteni care sa ne si mustre cind e cazul si mai mult decit atit sa ne puna in mina o busola (morala) care sa ne recalibreze vietile.
Toate exemplele enumerate presupun pierderea unui mojo; dar daca o persoana nu are mojo din start? Daca persoana s-a nascut intr-o tara corupta si a intalnit la tot pasul incorectitudini, a fost educata sa fie corecta dar nu a reusit in viata in felul asta… Cum poate persoana respectiva sa isi gaseasca mojo-ul?
[…] când îți pierzi mojo-ul tre’ să te aștepți să mergi din rău în mai rău (despre asta a scris tare frumos Bogdana)Cu un zâmbet rezolvi multe, dar cu o sprânceană ridicată nu faci decât să mai apară un […]
[…] Mojo – de ce e bine sa nu-l pierzi […]
cu tot respectul pentru opiniile antecomentatorilor mei – eu cred ca mojo-ul ti-l gasesti si re-gasesti singur. 🙂 Tocmai atunci e mojo – cand e echilibrul la care ajungi independent de ce zic si fac altii, cand nu e ca un barometru sensibil la parerile, actiunile sau inactiunile celor din jur. Daca te bazezi pe altii – oameni sau situatii din exterior – pentru mojo-ul tau, atunci nu e al tau. Oamenii pleaca sau se schimba, situatiile se schimba si ele. Evident, cand iubirea vietii tale te paraseste nu poti sa ramai cu mojo-ul intact! 🙂 Dar e important sa fi atent la cauzalitate: mojo-ul ti-a adus iubirea, faima etc nu invers. Evident ca dupa o “cadere de mojo”, echilibrul nu se mai reconstruieste identic ca inainte, dar nu pot altii sa iti construiasca echilibrul tau. my 2 cents 🙂
there is no mojo. there is sin(x) si depresii mai puternice.
Am profunda convingere că, dacă e să faci ceva pentru un om ca să-l ajuți să își păstreze propriul ”mojo”, dar mai ales, să îl obțină, cei mai importanți ani, cea mai importantă vârstă la care poți să o faci este cea între 0 și 3 ani.
Între 0 și 3-4 ani se decide tipul de ”sol” pe care se va planta tot restul personalității unei persoane, în restul timpului, eventual, mai ajuți cu câte un îngrășământ, mai bun sau mai puțin bun. Dar niciodată un îngrășământ (foarte) bun nu va putea suplini lipsa unui ”cernoziom”.
Asigurați-vă că prizele sunt cu protecție, asigurați-vă că mobila e asigurată prin fixare în perete, asigurați-vă că aveți balustrade cu spițe dese la balcon și/ sau pe scări, iar copilul nu trebuie să audă ”NU” (decât în situații absolut urgente sau cu adevărat periculoase), și nici să simtă că el e ”cel mic, nesemnificativ, fără putere, fără influență și fără opinii demne de a fi băgate în seamă”.
Astfel, își formează un mojo traininc, puternic, pe care îl va pierde foarte greu (dacă îl va pierde), și îl va (re)câștiga foarte ușor ulterior.
@Ciprian Hutiu, total in dezacord cu tine. Oricit de puternic ai fi, pot fi situatii in viata in care ti l pierzi, e o chestiune de timp sa se intimple asta. Mai degraba trebuie sa ne invatam copiii cum sa l recistige decit sa visam, doar visam ca nu si l vor pierde.
Calin, mi-am recitit comentariul, apoi l-am mai citit o dată pe al tău, și iar pe al meu: NU VĂD UNDE SPUN EU CA O PERSOANĂ NU ÎȘI PIERDE NICIODATĂ MOJO-UL. (n-am scris cu majuscule în sensul de a ridica tonul, ci doar ca să subliniez ideea, scuze dacă deranjează mai mult decât mi-aș dori.)
Cred că formularea mea ”Astfel, își formează un mojo traininc, puternic, pe care îl va pierde foarte greu…” nu are același înțeles pentru amândoi. Pentru mine permite excepții, pentru tine de ce sună ca și cum n-ar permite? 🙂
@Ciprian, ai dreptate, nu am fost suficient de atent la portita pentru exceptie. 🙂 Vad ca esti optimist oricum ceea ce e ok pt mine, dar nu as vrea nici sa supraestimam perioada aceea de la 0 la 3 ani, (care e importanta, desi as lungi o pina nu stiu cind..) insa sper sa am suficienta intelepciune sa mi invat copiii cum sa si redescopere mojo ul.
[…] De ce nu e bine să pierzi starea de flux care te face să fii […]
[…] recunosc sincer si cred ca pot sa va spun ca mie imi este cat se poate de clar ca mi-am pierdut mojo-ul si nu pot sa mai scriu despre nimic fara sa nu chinui fraze si cuvinte carora entuziasmul si […]