— On Comms Design. From London

“neam saturat de voi” sau intelectualul care nu mai conteaza

Pe vremuri la noi in comuna existau doua clase sociale “privilegiate” foarte clare, pe langa oamenii de rand, cu case, ogoare si capre in curte. Cei care lucrau la Fabrica de Produse Refractare din centrul comunei si pentru care, in fiecare an de Craciun, existau pungi de ciocolata chinezeasca si doua portocale, si “intelectualii” – adica cei cativa profesori si educatori de la scoala si gradinita locala care nu primeau nimic de nicio sarbatoare dar care se ingrijeau de copiii localitatii. Acestia din urma, “intelectualii”, desi privilegati, erau priviti cu suspiciune ptr ca se banuia ca ascultau Europa Libera si primeau ciocolata nemteasca de la rude care fugisera din tara dar erau, indiferent de asta, respectati ptr ca aveau carte, stiau sa scrie pancartele de 23 August si daca era nevoie sa iti gaseasca o carte in biblioteca sateasca. Tot ei se ocupau sa organizeze spectacolele de la Casa de Cultura si chiar daca nu primeau nimic de la partid sau institutiile locale beneficiau macar de respectul comunitatii. Un respect tolerant, pentru ca erau cei care urmau sa ridice societatea comunista ingrijindu-i odraslele dar nu erau forta proletara, un respect inexplicabil ptr ca puteau oricand sa devina “forte reactionare”, dar un respect permanent.

Mama mergea de Craciun la prietenele ei care erau neveste de director sau maistru la fabrica si primea o portocala din pungile ptr copiii celor care munceau la fabrica. Portocala era pentru mine, copil de intelectual care nu meritam propria-mi portocala, insa in virtutea respectului pe care il insufla statutul de intelectual al mamei, care era profa de romana a comunei, primeam si eu o portocala second hand cum ar veni.

Pana si pe vremea aia, oamenilor le era rusine de cei cu carte, de intelectuali. Si le mai dadeau o portocala.

Mi se pare amuzant ce se intampla astazi la noi. Citesc cu lacomie sutele de articole pe care le scriu deja zilnic diversi intelectuali contemporani in cele cateva publicatii pe care le mai avem noi, oamenii normali, de consumat in Romania. Dilema veche e una. De cateva saptamani acolo oameni care, in mare, ne merita respectul se dau de ceasul mortii sa sublineze ca nu e okay ce se intampla. Multe alte voci care si-au castigat statutul de parte a elitei intelectuale contemporane se plang de “isteria politico-manelista” care a cuprins tara, de lipsa unui bun simt elementar in ce se petrece. “Neam saturat de voi”  si “Doctor in stinte” sunt doua manifestari ale acelorasi sentimente venite din comunitati online si de la industria de advertising  si validate, din pacate atat putem, de mii de likeuri si shareuri.

Cumva simtim cu totii ca acesti oameni care si-au castigat respectul nostru ptr ca sunt “cu carte” simt si ne spun ca nu e bine ce se intampla.

Si cu toate acestea vocile lor sunt ignorate cu un tip de superioritate pe care nu il pot defini, intelege, accepta si care ma sperie pana in rarunchi. Imi este atat de clar ca exista o mana de oameni de calitate care ne spun si ne repeta ca nu e bine si ca, in acelasi timp exista oamenii care ne conduc pe care ii doare, va rog sa ma scuzati, direct in fund de ce cred acesti oameni.

Nu inteleg asta.

Am crescut cu convingerea ca e bine sa iti respecti profesorii, mentorii si in general oamenii cu invatatura. Am facut scoala si in State unde te invata sa gandesti independent si sa pui la indoiala canonul insa nu sa il desfiintezi, si am revenit cu aceeasi convingere ca oamenii care si-au construit un sistem de idei merita ascultati.  Nu inteleg cum este posibil ca atatia oameni demni de a fi ascultati sa fie complet ignorati de o mana de alti oameni care nu sunt musai recomandati la fel de inalt ca si cei care le atrag atentia ca “neam saturat”. Mi se pare ca am ajuns la un moment grav in care ruptura dintre cele doua lumi este atat de drastica incat una dintre ele risca sa o anuleze, prin ignorare, complet pe cealalta, care se zbate absurd sa atraga atentia asupra derapajelor.

Nu stiu daca domnul Plesu, domnul Liiceanu, domnul Mihailescu, ceilalti editorialisti de la Dilema, oamenii care scriu pe la alte mici publicatii si care au fost printre cei ce au dus presa romaneasca din ‘90 pana azi in spinare sunt “basisti”, “pontisti” sau altceva. Dar cand ne vorbesc despre bun simt si despre nevoie de liniste si demnitate mi se pare ca am putea macar sa ii ascultam si sa ne fie rusine pentru ca au dreptate. In fine, nu noua … intelegeti voi de cine vorbesc.

Si ma ingrozeste faptul ca a disparut genul asta de sentiment. Ma gandesc ca daca pe vremuri era asa, nu numai ca eu nu as mai fi primit portocala de Craciun dar probabil mama si tata ar fi trebuit sa inceapa sa se gandeasca serios cum sa fuga in Germania.