— On Comms Design. From London

Nestiinta [da, e o postare cumva despre politica]

Cand eram mica, certitudinile veneau din afara, in general de la mama care imi spunea “nu te mai juca cu x ca are paduchi” sau “nu e frumos sa faci asta” sau “nenea x nu e un om cumsecade”. Aveam incredere in mama deci universul meu de “apartenente” era setat de ea. Cand am mai crescut putin am inceput sa imi iau indiciile din interactiuni simple: pe Silvia din blocul de visavis nu o placeam ptr ca imi daduse odata o palma, imi placea Tanti Iuliana pentru ca facea placinta cu caise si nu imi placea un baiat din blocurile din spate ptr ca mi se parea ca ii miroseau hainele a mucegai. Cand am crescut si mai mare ( daca ma stiti o sa vedeti ca lucrul asta se aplica si la varsta si la inaltime :)) am inceput sa ma bazez pe o chestie dubioasa numita de mine “simteul”. Simteul vinea de la “simt eu ca..” si pe asta m-am bazat putin cand am ajuns la liceu si a trebuit sa ma imprietenesc cu oameni pe care mama nu ii cunoastea si care miroseau, in general, neutru catre bine. In facultate mi-am dat seama ca nu e suficient simteul dupa ce mi-am luat cateva bobarnace metafizice de la niste amici care s-au dovedit a fi altceva decat ce-mi zicea mie simteul meu si atunci am inceput sa mai strang informatii, sa ascult, sa urmaresc indicii.

Finalmente, cand am ajuns “om mare” am considerat ca am rezolvat problema “apartenentelor” cu o combinatie sanatoasa de simteu, intrebari si raspunsuri, informatie secundara derivata din diverse surse, intuitie, un cerc de amici de incredere. Ajunsesem la zona in care nu mai aveam dubii. Puteam sa respir usurata.

Aiurea.

Acum ceva vreme la conducerea TVR a fost plasat, spre uimirea multora, Tudor Giurgiu. Deodata, nu stiu cum, dar am inceput sa ma uit mai des la TVR. Toti prietenii mei se uitau. TVR ajunsese pe locul 2 la rating pe anumite zone. Si apoi a venit cineva care a zis ca Giurgiu a falimentat aproape TVR cu consultantii lui britanici si ca perioada Giurgiu la TVR a fost cea mai “neagra” si l-au schimbat. Si apoi eu nu m-am mai prea uitat la TVR. Citeam si niste ziare intr-o vreme. Si apoi a venit cineva care a zis ca editorii de la ziarele alea sunt aserviti nustiucui si ca trebuie adus alt editor sef si a venit asta si apoi ziarul a dat faliment. Pentru ca eu nu mai citeam. Si se pare ca nici prietenii mei. Si pana la urma nimeni. Si nu ma interesa musai treaba cu ICR dar aveam prieteni prin NY care il laudau, si niste oamenii de la reviste pe care le citesc publicau vorbe de lauda la adresa chestiilor pe care le face ICR si pana si mie, uitandu-ma la chestiile pe care le postau de prin Londra etc, mi se parea ca nu erau chiar tampiti. Incepusem sa ii urmaresc. Si apoi a venit cineva care zicea ca sunt toti “pe politic” si trebuie schimbati si i-au schimbat si acum nu stiu ce o sa se intample. Si la un moment dat m-am saturat si voiam sa ies si eu in piata si sa strig dar n-am stiut exact unde pentru ca erau trei sau patru adunari si nu era clar care era cea buna. Si mai aparusera niste siteuri de stiri pe care incet incet incepusem sa le urmaresc ptr ca aveam doi trei amici care aveau doi trei amici care le citeau si ziceau “ia uite, ba, ca astia nu scriu rau”. Si apoi cineva a decis ca nu e treaba siteurilor alora sa scrie ce scriau, ca musai trebuie sa fie ceva matrapazlic politic la mijloc si intreaga echipa de la site si-a dat demisia si acum eu nu mai prea citesc pe acolo mare lucru. Si am votat la capitala cu un candidat si apoi a venit cineva care stie din surse sigure ca ala e sustinut de un partid pe care eu nu pot sa zic ca il respect si tre’ doar sa mai stam putin si o sa vedem noi care e adevarul.

Si la sfarsitul saptamanii trebuie sa decid ceva.

Si la mine nu mai functioneaza nici simteul, nici informatiile, nici sursele secundare, nici prietenii. Pentru ca nimeni nu stie nimic sigur. Pana si The Economist e implicat in marea conspiratie.  Traiesc intr-o stare de nestiinta pentru ca traiesc intr-o tara in care reperele nu exista sau sunt contestate in fiecare zi la televizor si in discursuri publice, o tara in care n-avem standarde, n-avem respect pentru nimeni, n-avem certitudini, n-avem adevaruri. Eu ce sa fac in weekend? Ce sa fac saptamana viitoare? Ce sa fac anul asta? Dar cel care vine?

Ca pe mama nu mai pot sa o intreb.