— On Comms Design. From London

Nu dispretuiti corporatistii, veti avea nevoie de unul la un moment dat

Mosmondesc la postarea asta de ceva vreme si am avut norocul sa stau astazi la o vorba cu niste prietene care mi-au mai luminat ideile. Voiam de multa vreme sa scriu ceva “in apararea” corporatistilor, o “specie” de oameni in campul muncii care a capatat, nu stiu daca pe buna dreptate, un renume destul de prost prin cercurile in care ma invart eu. Apelativul “corporatist” are [din nou, nu stiu daca musai pe drept] o conotatie. Nu e chiar negativa, dar nici pozitiva nu e. E cumva cam cum era “hipster” pe vremuri, inainte sa se democratizeze purtatul de ochelari cand nu ai probleme cu dioptriile si mersul la puburi cu denumiri proletare. Spui corporatist, spui un om care isi traieste viata trist, inregimentat, manat de aspiratii si porniri absurde si neconforme cu o definitie sanatoasa a vietii normale.

Corporatistul roman s-a nascut pe vremea Connex. Nu stiu daca voi ati prins perioada in care angajatii Connex erau cei mai tari, de fapt chiar pionieri, corporatisti. Uniforma corporatista pe atunci includea camasa albastru-ciel si cravata galbena cu picatele. Asa te imbracai ca sa semnalizezi ca lucrezi intr-o companie care are mai mult de 100 de angajati si probabil niste birouri undeva peste etajul 10. Pe vremea aceea sa ai un birou atat de sus era o chestie, ptr ca nici nu prea erau cladiri de birouri si nici nu prea avea vreuna peste 10 etaje. Corporatistii de la Connex erau culmea cool-ului, pentru ca aveau telefoane de ultima generatie, vorbeau in acronime si se mandreau cu reclamele incredibile pe care le punea Connex pe TV. Plus, castigau bani buni deci avea masini si isi permiteau sa isi petreaca weekenduri la munte.

Cu timpul, diverse multinationale au intrat pe piata din Romania si corporatistul Connex si-a pierdut din lustru. Au inceput sa apara corporatistii bancari (uniforma mult mai sobra decat vechii de la Connex, domnii la costume gri cu dungi fine, domnisoarele cu nelipsitii pantofi negri cu toc, sacouri si camasi albe, obligate de regulamentele interne sa poarte dresuri si la 30 de grade vara) si mai incolo, corporatistii multinationali (mai relaxati si mai cool decat cei bancari, vizibil prin camasile grena, roz sau in carouri mici la domni si prin rochitele cu imprimeuri + cardigan la domnisoare).

Dar nu despre asta vreau sa vorbesc aici. Cumva, in aceasta evolutie vizuala, oamenii cunoscuti drept corporatisti au reusit sa imprime o impresie neplacute despre ei ca oameni. Ciudat, pentru ca apelativul “corporatist” se refera mai ales la ei ca profesionisti (corporatist = om care lucreaza in corporatie). Si cu toate astea, dispretuim corporatistii ca oameni pentru ca ei reprezinta o tipologie de OM care ne displace.

Cliseul clasic de om corporatist include: nazuinte uber materialiste, reinnoite in fiecare an – masina mai buna, casa, telefon mai smecher, placerea de a discuta in termeni prost intelesi succesul de la birou, o urmarire nejustificata a carierei ca scop ultim, si o proasta intelegere a termenului de cariera. Corporatistul este cel care iese la pranz cu echipa, vorbeste zgomotos despre team building, brainstorming, human resources. Vinerea musai sa iasa la baute seara in centrul vechi pentru ca numai atunci ii permite programul. Weekendul- la munte, unde nu se bucura realmente de peisaj ci insista sa faca toate cliseele pe care le poti face la munte. Un personaj inregimentat, incapabil sa gandeasca singur, enervant in micimea lui, fixist si limitat.

Exagerez evident, de dragul hiperbolei, insa nu puteti sa negati ca am vazut o lista lunguta de articole in care genul asta de oameni era portretizat, hulit si dispretuit. Pana nu demult, a facut furori articolul in care o tanara domnisoara renega viata de corporatist si decidea sa traiasca liber dupa ce se enervase la un interviu cu o “drona de la HR”. Intregul curent antreprenorial romanesc se bazeaza pe o intima si curioasa negare a experientei corporatiste. Deocamdata.

Permiteti-mi insa sa va arata si o alta perspectiva – asa din postura mea de corporatista neconventionala. Cred, si oamenii care mi-au cerut sfatul de-a lungul timpului pot confirma, ca un sistem structurat cum sunt corporatiile formeaza un fundament corect pentru orice profesionist. Subliniez aici nevoia diferentierii intre corporatist inteles ca tipologie de om, si corporatist ca om care activeaza in corporatie.

Orice entitate are nevoie LA UN MOMENT DAT, ptr a progresa, de un cadru organizat de norme, procese, reguli, obisnuinte, metrice [Subliniez la un moment dat ptr ca in mod evident corporatiile pot deveni dupa un anumit moment si in anumite situatii putin contra-creative]. Nu putem sa reinventam cu totii roata, la fel cum nu avem cum sa ne nastem stiind exact ce trebuie facut in toate situatiile. Marile companii au facut cel putin un lucru bine, anume au luat tot ce s-a invatat sau creat in cadrul lor si au transformat aceste lucruri in metode prin care cei care urmeaza primelor generatii sa isi optimizeze performanta. Din acest punct de vedere un “corporatist” va sti mai bine decat oricine niste chestiuni de baza dar esentiale zic eu ptr o evolutie profesionala ok. Spre exemplu: chestiuni minimale despre legile care guverneaza relatia angajat angajator, cum sa isi organizeze timpul, cum sa se evalueze si sa evalueze perfomanta altora, cum sa evalueze rezultate in echipa, cum sa isi planifice finantele, cum sa obtina informatie, sa negocieze, sa seteze obiective, sa discute, sa faca brainstorming, sa obtina informatie, sa inteleaga micro-limbaje, sa faca prezentari, sa vorbeasca in public. Stiu ca par exact chestiuni “corporatiste” insa credeti-ma la un moment dat, la job, te lovesti de aceste lucruri indiferent de cat de out-of-the-box este organizatia in care lucrezi. La un moment dat, va trebui sa discuti o marire de salariu, sa iti faci o evaluare scrisa, sa setezi niste asteptari, sa dai un feedback. Un om dezvoltat intr-un mediu in care aceste lucruri sunt deja normate se descurca mult mai usor.

Vorbim aici, aveti grija dara, de norme si procese legate de evolutia unui om in campul de munca. De abilitatea lui de a lucra fara nevoie de inductie de lunga durata, si de a obtine rezultate repede si de a si sti cum sa evalueze ce a obtinut. De-aia toti marii vizionari de business – cel putin in ultima vreme, au inceput sa-si angajeze COO de la multinationale. Tot de-aia cei mai tari angel investors vin din companii unde procesele sunt clar normate. Treaba lor nu este sa inventeze ideea geniala, treaba lor este sa o faca sa mearga si pentru asta ai nevoie sa pui pe roate repede niste structuri care NU sunt noi. Corporatistii invata si evolueaza intr-un mediu organizat si internalizeaza niste structuri. Structuri extrem de utile in diverse alte situatii.

Important mai e, cum sublinia si unul dintre oamenii cu care am discutat despre asta, ce faci cu aceste structuri dupa ce le-ai internalizat. Am eu asa sentimentul ca oamenii aia care au dat “conotatia” acestui termen, sunt tocmai cei care au internalizat o forma fara fond si care aplica fara minte niste modele. Nu asta e ideea. Ideea este sa inveti niste norme ca sa poti sa rezolvi niste probleme ulterioare mai repede. E ca la scoala cand puteai sa retii niste teorii sau sa inveti comentariul pe de rost.

Nu-mi plac nici mie stresatii in camasi in carouri care se chinuie sa se distreze vineri seara in berarii posh. DAR, daca nu cumva sunt dintre cei care aplica fara sa gandeasca, e foarte posibil ca unul dintre ei sa faca un super CFO sau COO la un star-up unde tu, non-corporatistule genial si creativ, ai venit cu ideea breakthrough.

🙂