— On Comms Design. From London

Nu dispretuiti corporatistii, veti avea nevoie de unul la un moment dat

Mosmondesc la postarea asta de ceva vreme si am avut norocul sa stau astazi la o vorba cu niste prietene care mi-au mai luminat ideile. Voiam de multa vreme sa scriu ceva “in apararea” corporatistilor, o “specie” de oameni in campul muncii care a capatat, nu stiu daca pe buna dreptate, un renume destul de prost prin cercurile in care ma invart eu. Apelativul “corporatist” are [din nou, nu stiu daca musai pe drept] o conotatie. Nu e chiar negativa, dar nici pozitiva nu e. E cumva cam cum era “hipster” pe vremuri, inainte sa se democratizeze purtatul de ochelari cand nu ai probleme cu dioptriile si mersul la puburi cu denumiri proletare. Spui corporatist, spui un om care isi traieste viata trist, inregimentat, manat de aspiratii si porniri absurde si neconforme cu o definitie sanatoasa a vietii normale.

Corporatistul roman s-a nascut pe vremea Connex. Nu stiu daca voi ati prins perioada in care angajatii Connex erau cei mai tari, de fapt chiar pionieri, corporatisti. Uniforma corporatista pe atunci includea camasa albastru-ciel si cravata galbena cu picatele. Asa te imbracai ca sa semnalizezi ca lucrezi intr-o companie care are mai mult de 100 de angajati si probabil niste birouri undeva peste etajul 10. Pe vremea aceea sa ai un birou atat de sus era o chestie, ptr ca nici nu prea erau cladiri de birouri si nici nu prea avea vreuna peste 10 etaje. Corporatistii de la Connex erau culmea cool-ului, pentru ca aveau telefoane de ultima generatie, vorbeau in acronime si se mandreau cu reclamele incredibile pe care le punea Connex pe TV. Plus, castigau bani buni deci avea masini si isi permiteau sa isi petreaca weekenduri la munte.

Cu timpul, diverse multinationale au intrat pe piata din Romania si corporatistul Connex si-a pierdut din lustru. Au inceput sa apara corporatistii bancari (uniforma mult mai sobra decat vechii de la Connex, domnii la costume gri cu dungi fine, domnisoarele cu nelipsitii pantofi negri cu toc, sacouri si camasi albe, obligate de regulamentele interne sa poarte dresuri si la 30 de grade vara) si mai incolo, corporatistii multinationali (mai relaxati si mai cool decat cei bancari, vizibil prin camasile grena, roz sau in carouri mici la domni si prin rochitele cu imprimeuri + cardigan la domnisoare).

Dar nu despre asta vreau sa vorbesc aici. Cumva, in aceasta evolutie vizuala, oamenii cunoscuti drept corporatisti au reusit sa imprime o impresie neplacute despre ei ca oameni. Ciudat, pentru ca apelativul “corporatist” se refera mai ales la ei ca profesionisti (corporatist = om care lucreaza in corporatie). Si cu toate astea, dispretuim corporatistii ca oameni pentru ca ei reprezinta o tipologie de OM care ne displace.

Cliseul clasic de om corporatist include: nazuinte uber materialiste, reinnoite in fiecare an – masina mai buna, casa, telefon mai smecher, placerea de a discuta in termeni prost intelesi succesul de la birou, o urmarire nejustificata a carierei ca scop ultim, si o proasta intelegere a termenului de cariera. Corporatistul este cel care iese la pranz cu echipa, vorbeste zgomotos despre team building, brainstorming, human resources. Vinerea musai sa iasa la baute seara in centrul vechi pentru ca numai atunci ii permite programul. Weekendul- la munte, unde nu se bucura realmente de peisaj ci insista sa faca toate cliseele pe care le poti face la munte. Un personaj inregimentat, incapabil sa gandeasca singur, enervant in micimea lui, fixist si limitat.

Exagerez evident, de dragul hiperbolei, insa nu puteti sa negati ca am vazut o lista lunguta de articole in care genul asta de oameni era portretizat, hulit si dispretuit. Pana nu demult, a facut furori articolul in care o tanara domnisoara renega viata de corporatist si decidea sa traiasca liber dupa ce se enervase la un interviu cu o “drona de la HR”. Intregul curent antreprenorial romanesc se bazeaza pe o intima si curioasa negare a experientei corporatiste. Deocamdata.

Permiteti-mi insa sa va arata si o alta perspectiva – asa din postura mea de corporatista neconventionala. Cred, si oamenii care mi-au cerut sfatul de-a lungul timpului pot confirma, ca un sistem structurat cum sunt corporatiile formeaza un fundament corect pentru orice profesionist. Subliniez aici nevoia diferentierii intre corporatist inteles ca tipologie de om, si corporatist ca om care activeaza in corporatie.

Orice entitate are nevoie LA UN MOMENT DAT, ptr a progresa, de un cadru organizat de norme, procese, reguli, obisnuinte, metrice [Subliniez la un moment dat ptr ca in mod evident corporatiile pot deveni dupa un anumit moment si in anumite situatii putin contra-creative]. Nu putem sa reinventam cu totii roata, la fel cum nu avem cum sa ne nastem stiind exact ce trebuie facut in toate situatiile. Marile companii au facut cel putin un lucru bine, anume au luat tot ce s-a invatat sau creat in cadrul lor si au transformat aceste lucruri in metode prin care cei care urmeaza primelor generatii sa isi optimizeze performanta. Din acest punct de vedere un “corporatist” va sti mai bine decat oricine niste chestiuni de baza dar esentiale zic eu ptr o evolutie profesionala ok. Spre exemplu: chestiuni minimale despre legile care guverneaza relatia angajat angajator, cum sa isi organizeze timpul, cum sa se evalueze si sa evalueze perfomanta altora, cum sa evalueze rezultate in echipa, cum sa isi planifice finantele, cum sa obtina informatie, sa negocieze, sa seteze obiective, sa discute, sa faca brainstorming, sa obtina informatie, sa inteleaga micro-limbaje, sa faca prezentari, sa vorbeasca in public. Stiu ca par exact chestiuni “corporatiste” insa credeti-ma la un moment dat, la job, te lovesti de aceste lucruri indiferent de cat de out-of-the-box este organizatia in care lucrezi. La un moment dat, va trebui sa discuti o marire de salariu, sa iti faci o evaluare scrisa, sa setezi niste asteptari, sa dai un feedback. Un om dezvoltat intr-un mediu in care aceste lucruri sunt deja normate se descurca mult mai usor.

Vorbim aici, aveti grija dara, de norme si procese legate de evolutia unui om in campul de munca. De abilitatea lui de a lucra fara nevoie de inductie de lunga durata, si de a obtine rezultate repede si de a si sti cum sa evalueze ce a obtinut. De-aia toti marii vizionari de business – cel putin in ultima vreme, au inceput sa-si angajeze COO de la multinationale. Tot de-aia cei mai tari angel investors vin din companii unde procesele sunt clar normate. Treaba lor nu este sa inventeze ideea geniala, treaba lor este sa o faca sa mearga si pentru asta ai nevoie sa pui pe roate repede niste structuri care NU sunt noi. Corporatistii invata si evolueaza intr-un mediu organizat si internalizeaza niste structuri. Structuri extrem de utile in diverse alte situatii.

Important mai e, cum sublinia si unul dintre oamenii cu care am discutat despre asta, ce faci cu aceste structuri dupa ce le-ai internalizat. Am eu asa sentimentul ca oamenii aia care au dat “conotatia” acestui termen, sunt tocmai cei care au internalizat o forma fara fond si care aplica fara minte niste modele. Nu asta e ideea. Ideea este sa inveti niste norme ca sa poti sa rezolvi niste probleme ulterioare mai repede. E ca la scoala cand puteai sa retii niste teorii sau sa inveti comentariul pe de rost.

Nu-mi plac nici mie stresatii in camasi in carouri care se chinuie sa se distreze vineri seara in berarii posh. DAR, daca nu cumva sunt dintre cei care aplica fara sa gandeasca, e foarte posibil ca unul dintre ei sa faca un super CFO sau COO la un star-up unde tu, non-corporatistule genial si creativ, ai venit cu ideea breakthrough.

🙂

Share this article Share on Facebook0Share on Google+6Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn5Digg thisShare on Reddit0
19 comments
  1. lidersheep says: 2013/01/1110:50

    Frumos și sincer scris.Și corporatiștii sunt oameni. Cât privește istoria corporației în România am o mică observație – evoluam în mediu corporatist cu peste 5 ani înainte sa apară Connexul.

  2. Linkuri de weekend - Marius Sescu says: 2013/01/1112:40

    […] Nu dispretuiti corporatistii, veti avea nevoie de unul la un moment dat. Corporatist 100% nu am fost niciodată, dar am lucrat în câteva firme mari și Bogdana are dreptate, înveți cum să devii mai productiv, să lucrezi mai eficient. […]

  3. dojo says: 2013/01/1113:11

    Bodana, e vorba ca de obicei de respect. De unde nu este, nu ai ce sa ceri. Sunt freelancer, dupa ce am lucrat 10 ani ca om de radio. NU stiu ce inseamna munca la birou, nu am purtat in viata mea costum, nici pantofi eleganti nu am.

    Fiecare job este important, atat timp cat nu-ti bati joc de el. Munca lor, a ‘corporatistilor’ este importanta pentru ca, desi unora le place sa-si bata joc de ei, nu ar renunta la conturile lor bancare, la retele de telefonie mobila, la un gadget, la transport etc. Toate astea sunt conduse de ‘corporatii’ si de ‘dronele’ astea de care-si bat unii joc.

    Este nevoie in economie de absolut toti: de salahori, de directori, de ‘drone’, de oameni pe divertisment, de scriitori, medici, politisti etc.

    Cine-si bate joc de o categorie profesionala sau alta dovedeste doar cat respect e in stare sa ofere si asta spune enorm. DAca nu-mi place modelul ‘corporatist’, pot sa fiu freelancer. sau sa ma fac fermier. Sau naiba stie ce.

    .. in rest .. fiecare cu ‘corporatia’ lui 🙂

  4. Mark Zuckerberg says: 2013/01/1113:14

    Bine zis, dar as mai adauga un aspect care mie cel putin mi s-a parut a fi foarte daunator la specia in cauza: spalarea pe creier nu cu proceduri si scurtaturi ci cu o intreaga cultura interna. Apoi oamenii incep sa aibe tot felul de prostii in cap, sa se raporteze la tot felul de factori, ba cei mai slabi de inger sa-si dedice restul vietii (dupa 9ore de birou) unor concepte si idei care-s facute pentru altceva nu pentru ghidaj in viata. Astia mi se par cei mai periculosi pentru societate, mai ales ca sunt primii care se folosesc de etichetare prematura, superficialitate, samd, pe care le mai si promoveaza in afara organizatiei.

  5. Iulian says: 2013/01/1114:02

    Cred ca nu are nimeni o problema cu profesionalismul corporatistilor, ci mai degraba cu atitudinea lor. Intr-o tara de oameni sarmani, atat economic cat si cultural, care a avut populatie preponderent rurala pana nu demult (60 de ani), s-au nascut peste noapte niste campioni ai capitalismului. Fara o traditie in liberalism, multi dintre acesti campioni au fost crescuti de parinti campioni ai industrialismului (stramutati de la tara in oras de comunisti). Brusc insa, la 20 de ani de la revolutie (ne amintim cu totii stadiul in care era Romania in anii `90), au aparut oameni superiori financiar si intelectual fata de restul. 3 training-uri, romgleza intensiv si o situatie materiala buna ii faca mai speciali – intr-o tara de sarmani inapoiati. Pentru a reveni la inceputul acestui comentariu, care tasneste fara voia sa in lungime, problema nu este una profesionala, ci una personala. De atitudine, de lifestyle. De oameni care cred ca daca sunt superiori material, sunt superiori din toate punctele de vedere. De oameni cu mai multa forma decat fond, cu mai multe mailuri decat carti citite si tot asa. Oameni care nu construiesc foarte mult, ci mai degraba mentin un spirit viu al caprei vecinului in cladiri de sticla, unde se numeste frumos „competitivitate”. Gandirea de „dreapta”, la fel ca si capitalismul, au fost adaptate si dezvoltate diform in Romania, rezultand o „descurcareala”, un mix intre pragmatismul si lipsa de scrupule a big business-ului anglo-saxon si orientalismul fatarnic al romanilor traumatizati de schimbarile sociale pe care nu le-au inteles. Si mai e ceva. Sa nu uitam ca, in multi-nationalele romanesti, fenomenul „drona de la HR” este mult mai raspandit decat fenomenul profesionalismului desavarsit. Iar pentru a sprijini toate cele afirmate, putem apela si la un studiu interesant, despre „gandirea managerilor romani”: http://www.slideshare.net/fullscreen/cristina_result/result-studiu-cum-gandesc-managerii-romani-20092011/5 – A se observa in acest studiu ca cele mai importante valori pentru managerii romani sunt „teamworking”, „comunicare” si „ambitie”, atribute precum „competenta”, „profesionalism” si „inovare” sunt printre cele mai putin importante.

    • Mark Zuckerberg says: 2013/01/1117:07

      excelent domnule Iulian.

  6. apoca says: 2013/01/1119:09

    Este exact cum zice Iulian. Sunt modele acesti “corporatisti” la sens peiorativ si e destul de inspaimantator.

    Eu sunt un mic antreprenor in IT de 5-6 ani (cand am plecat sictirit dintr-o corporatie) si am fost foarte dezamagit ca 50% din angajatii noi (adica noi, de la facultate direct) au reflexe de “corporatisti”. In momentul in care le prezinti o procedura si un set de task-uri vor incerca sa pacaleasca jocul si sa creeze false perceptii in loc sa devina buni la task-urile care le-au fost date. Si parte din motiv este si pentru ca asa au vazut. Colegii, amicii de la corporatii, cu telefon, vacanta, masina, etc asa au facut, asta e modelul, ei asa au inteles ca se face. Si e vorba de absolventi de automatica sau cibernetica, IQ mare si destul de motivati zic eu si financiar si dpdv recunoastere, de la care am pretentii. Adica, chiar daca nu se regasesc la mine in grup, ma astept sa nu se lase asa usor batuti, sa incerce sa lupte putin pentru ceva mai demn si mai satisfacator.

    Dar de acord ca nu toti cei care lucreaza intr-o corporatie trebuie pusi la comun, banuiesc ca e frustrant. Cu articolul asta m-am convins 🙂

  7. Lidersheep says: 2013/01/1123:02

    @iulian teamworking,comunicare și ambiție nu sunt valorile managerilor români ci așteptările pe care declară că le au de la subordonații lor. Vezi chiar în studiul adus în vorbă de tine. Acum de ce așteaptă să aibă angajați care sunt incompetenți, fug de inovație și nu știu meserie dar în schimb sunt ambițioși, lucrează bine în echipă și se pricep să-și comunice incompetența, nu știu să te lămuresc.
    De luat în calcul la nasoale, inițiativele permanente ale corporației de a te spăla pe creier care chiar funcționează în cele mai multe cazuri.

  8. […] bună postarea Bogdanei în apărarea corporatiştilor, împărtăşesc aproape 90% din ce zice ea […]

  9. dojo says: 2013/01/1314:28

    @Iulian – valoarea banului conteaza de mii de ani, nu au inventat-o corporatistii. Ia vezi pe la tara, daca e vreunul sarac, cat de ‘interesant’ pare pentru potentialele neveste? Hai sa ne gandim cum cei care au avut bani (chiar si pe vremea lui Ceausescu) erau mereu vazuti bine. Cum taranul ala bogat este respectat (chiar daca si invidiat pentru banii lui).

    Daca tot ii freaca grija pe aia ‘saraci’ ca altii au bani, ce-i impedica sa faca ei insisi bani? Daca munca de corporatist nu inseamna decat 2 traininguri si o romgleza, de ce nu are intreaga Romanie salarii de peste 1000 de euro. Ca, din ce spui tu, e simplu, doar aia care nu au chef nu sunt milionari.

    Totul porneste si se sfarseste cu mania romanului de a sta cu nasul in ciorba altuia. Placerea de a contesta ORICE. aia destepti sunt penibili si probabil ‘ne-fe’, aia cu bani sigur si-o trag pentru a-i castiga sau au furat, cei care au afaceri este clar ca jupoaie tarisoara noastra draga etc.

    E treaba fiecaruia in ce doreste sa creada si carui zeu doreste sa-si dedice viata. Prefer la orice ora un corporatist care munceste si de pe urma caruia pana si Statul are de castigat, decat un lachete care sta cu fundul in sus, ca nu accepta job sub pozitia de director, desi e aproape analfabet si nu merita nici macar un job de portar.

    Asa penibili cum sunt, oamenii acestia NU stau dupa mila statului, isi vad de familiile lor, de banii lor (munciti, ca nu stiu sa se dea bani gratis pe undeva), de valorile lor. Sunt adulti, treaba lor daca-si rup sanatatea la munca sau isi pierd viata. In general cei cu salarii mari au platit oricum destule in conturile Sanatatii, asa ca nici macar nu pot spune romanii ‘de bine’ ca se insanatosesc pe banii ‘proletarilor’.

  10. […] Nu dispretuiti corporatistii, veti avea nevoie de unul la un moment dat (Bogdana Butnar) […]

  11. […] pe blogul Bogdanei Butnar. Share this:Like this:LikeBe the first to like […]

  12. Gg says: 2013/01/1412:28

    Let me get this right. Corporatistii ca oameni sunt asa si pe dincolo. Acum, oferi o alta perspectiva cu o insirare de chestii care tin basically de functionarea acestui sistem. Ce legatura au una cu alta? Bineinteles ca au dar aici avem lipiciul, liantul care face legatura dintre om si sistem. Filosofia corporatista. Ideile care sunt incurajate, comportamentul recomandat si nu in ultimul rand, spiritul de turma.

    Comportamentul, ideile ti se schimba in mod natural cand iti petreci o buna parte din viata intr-un loc impreuna cu oameni care fac ce fac impreuna cu tine. Din acest punct de vedere, daca vrei, biserica este o mare corporatie ghidata de un set de reguli. Sau scoala. Sau chiar si o comunitate rurala inchisa. Aceeasi marie cu alta palarie.

    Oare reactia de “nu-mi plac corporatistii” nu este altceva decat invidie ca aia fac parte dintr-un grup, fie cum o fi, dar au o apartenenta si asta este ce-mi doresc de fapt de la viata? Dar nu pot face asta pentru locul pute a ipocrizie si brown-nosing. So f**ing what? Let them be.

    Corporatismul este unul din nenumaratele picanterii ale vietii daca esti pasionat de oameni, idei, vorbe goale si modul in care se combina.

    • Bogdana says: 2013/01/1412:36

      LOL. Sigur ca da, pentru ca in fiecare zi ne zicem “bai, atata ma calca pe nervi preotii astia” sau “frate, elevii astia sunt toti niste …”. Nu te supara pe mine dar nu inteleg deloc ce vrei sa zici in acest comentariu.

      • Gg says: 2013/01/1416:20

        Ok, urechile-mi erau asaltate cu zgomot cand am scris dar le-am dat jos pentru acest post rapid. Ce zic este ca nu este necesar sa scrii ceva in apararea oricui. Nu merg mai departe pe tema asta. Oamenii traiesc si relationeaza cum doresc si nu cred ca e treaba nimanui sa-si dea cu parerea despre cum “pute” sau cat de “parfumat” e un individ sau grup.

        Dar se pare ca asta e un sport national. Ce conteaza daca dai din gura si nu faci nimic concret in viata si comunitatea ta? Ha? O haita de nenorociti au facut ferfenita tara asta si continua sa o faca si tot ce avem de facut este sa dam din gura si atat.

        Pana una alta, corporatiile cu corporatistii lor cu tot baga bani in tara, nu-ti mananca din traista, telefonul si-l ia din banii lui, la fel si ce mai poarta, pe bune acum. Corporatistul plateste pensia ma-tii (care a mai ramas) pana la urma. Un pic de respect pentru asta nu ar strica si cei care nu au altceva mai bun de facut pot incepe prin a tace din gura.

        Bun, nuff ranting! 🙂

        Iete ce “corporatist” ce e zmeu pe blog-uri. Ete **la. Am inceput ca tamplar. Tin cu mediul privat. Nu lucrez la nicio corporatie. Stiu ce inseamna sa fii competitiv si sa sari la telefon la miezul noptii. Imi permit sa fiu cum vreau sa fiu si nu am de dat socoteala nimanui.

        Asadar, daca luam media de, nu stiu cum sa o numesc, inteligenta, bun simt, nu te astepta ca cineva sa inteleaga ceva din termenii gen “performanta, procese, organizare” decat asa, din lateral. Dar loveste-l exact unde-l doare si anume banii. Spune cati bani au bagat la buget corporatiile anul trecut. Spune cate firme private si cati angajati in mediul privat sustin de fapt economia acestei tari. O corporatie, firma, etc, poate sa-si ia talpasita de aici oricand [deja se intampla in masa] si atunci o sa ne dorim corporatistii inapoi. Corporatistul produce, nu intinde mana.

        Ceea ce voi continua sa fac dupa ce postez. Am pierdut deja prea mult timp cu asta.

        Be bold.

  13. Gala Oamenilor | Feeder says: 2013/01/2200:01

    […] 22 ianuarie se întâmplă un soi de Free Hugs pentru corporatişti. Se cheama Gala Oamenilor şi e un flash-mob la metrou […]

  14. […] atât de împărțite și de multe ori argumentele lasă de dorit, dar pot să ader de exemplu la părerea pertinentă a Bogdanei Butnar. Din punct de vedere profesional, acești indivizi, cărora îți vine să le pui […]

  15. Moarte corporatiştilor! • Chinezu says: 2013/02/2011:31

    […] la viaţa mea. Şi concluzia pe care am tras-o după aceste întâlniri este una irefutabilă: corporatiştii sunt oamenii. Adică unii sunt bătuţi în cap, alţii cretini de-a dreptul, iar alţii sunt […]

  16. Raul says: 2015/08/2715:39

    Dumneavoastră înşiruiţi o serie de critici aduse corporatistului, iar apoi veniţi cu o serie de chestiuni mai mult sau mai puţin banale pe care le face corporatistul. Toate bune şi frumoase, însă problema este că acele critici rămân încă în picioare. În plus, corporatistul este criticat în România pentru că face parte din specia omuilui sub mediocru sau mediocru cu pretenţii intelectuale. Iar corporatistul nu este criticat pentru că lucrează în corporaţie, fireşte, ci pentru că nu este în stare să se desprindă de corporaţie când iese din birou. Această incapacitate îl face captiv în propria viziune asupra “succesului”. El este omul care vorbeşte despre a fi proactiv, fără să aibă habar despre proactivitate, el este omul care vorbeşte despre egalitate de şanse cu pretenţii intelectuale, deşi emite doar platitudini, el este omul cu care ţi-e cam jenă să intri într-o librărie şi tot el este omul care consideră maculatura de prin librării ca fiind Magna Charta a managemetului, deşiu în topate acele cărţi se ia câte o frază a lui G Akerlof (şi aici e cu adevărat genialitate) şi se banalizează până ajunge să priceapă tot prostul fraza.
    Iar în final, trebuie înţeles că eticheta de corporatist nu are aproape nimic a face cu munca în corporaţie. E ca eticheta de contabil. Ai minte de contabil, nu înseamnă că ştii contabilitate, ci că esti incapabil să ieşi din regiştrii în care ai fost “programat”. Nu înţelegi realitatea dacă-ţi sunt luate regulile acelea care te fac mai productiv. Aici este problema cu eticheta de corporatist!
    Lucrez în corporaţii de mai bine de zece ani, atât eu cât şi soţia şi am refuzat mereu să răspundem la telefoane si e-mailuri după program (excepţie fac situaţiile critice, insa astea sunt fff rare, una, doua pe an) si refuzam constant sa mergem la team builinguri daca acestea nu sunt in timpul programului de lucru si platite. Asta inseamna sa reusesti sa distingi realitatea de corporatie, pentru ca team buldingul, spre exemplu, nu este un cadou sau o vacanta ci face parte din sistemul de “indoctrinare al companiei”. Deci ea trebuie sa-si foloseasca din timpul ei pentru asa ceva si sa ma plateasca sa particip ca in orice alta zi de munca. Acum, lucram atat eu cat si sotia in corporatii insa in Franta, iar lucrurile sunt exact asa cum trebuie sa fie, nu cum sunt si erau in Romania. Deci corporatistul roman, are acea eticheta pentru ca e prost, pentru ca nu stie sa-si delimiteze viata de munca in interesul companiei!

Submit comment