Am inceput sa scriu un blog in engleza prin 2006. Il scriam de la Londra unde mergeam la scoala si il scriam in engleza pentru ca era despre Londra, despre cum se face comunicare acolo si pentru ca voiam sa pot spune colegilor mei din diverse tari de pe glob ca am un blog. Uneori imi scriam studiile de caz pe blog si le fwd profesorilor de la Universitate. Ma vedeam cu planneri din agentii londoneze si aveam si eu un URL de sharuit (DA! de sharuit ptr ca asta e, nu imparteam, nu impartaseam, nu raspandeam URL-ul, il sharuiam intr-un demers social) si ceva de spus intr-o limba accesibila colegilor mei din orice loc din lume. Faceam parte din comunitatea globala de planneri (da, de planneri, NU de strategi, ci de planneri ptr ca astia asa se numesc in toate agentiile din lume si daca vrei sa te intelegi cu unul din tagma ta tb sa te numesti planner) si ma simteam bine.

Am venit in tara si am continuat sa scriu in engleza, sa fac prezentari in engleza si sa dau tweeturi in engleza. Mi-am luat-o de n ori. Am fost tinta minora in campaniile anti-romgleza, anti-engleza, a trebuit sa ma scuz de fiecare data cand ma ridicam in picioare ca sa fac o prezentare si PPT-ul era scris in limba engleza. Astazi rostesc cu grija cuvinte din engleza, ma chinui sa spun media sociale desi mi se pare o prostie, nu stiu cum naiba sa spun team building sau brainstorming, si uneori am dubii despre marketing.

Cumva cei care presau pentru neaos romanesc au castigat: scriu in romana cel mai des, am facut recent si o prezentare in limba romana si pe twitter comunic mai ales in romana. Dar eu am pierdut. Mi-am pierdut contactul cu prietenii din Londra, nu mai am blogul in blogroll-urile (scuze, listele de prieteni) plannerilor din Londra sau Germania, nu ma mai urmaresc oameni din Anglia, Germania, State pe Twitter. Nu mai fac parte din conversatiile lor. Nu mai pot merge pe blogul lui Russell si sa spun “I also have a post about this”. Eu am pierdut si pierdem cu totii in incercarea de a conserva absurd ceva care nu ne ajuta.

Iaca de ce: pentru ca lucram intr-o industrie in care globalizarea e esentiala. Marketingul nu tine de locatie, decat daca vrei sa tina de locatie. Daca crezi ca poti face marketing numai in Romania si numai in romaneste, okay. Insa eu vreau sa pot participa la schimbul de idei din lume. Vreau sa pot sa ma bag in seama cu oameni care discuta despre latenta culturala, despre post-social, despre trans-social planning. Vreau sa pot vorbi cu lumea, nu numai cu oamenii de la noi. Nu inteleg de ce limba trebuie sa imi limiteze subiectele de conversatie.

Pentru ca, cu tot respectul pentru Academia Romana, nu avem foruri ‘vesele’ cand vine vorba despre explicitarea si adoptia de terminologie noua. Ne incurcam in traduceri aproximative si dubioase ale unor termeni noi si uneori dureaza ani pana cand avem un echivalent local serios. Pentru majoritatea nici nu avem. Nu vreau sa ma complac in “gatlegau” numai dintr-un nationalism ipocrit. Nu cred ca vreau sa am rabdare sa se adune cineva sa imi dea alternative mioritice atata vreme cat pot sa ma exprim pe intelesul colegilor mei din breasla si a audientelor mele folosind si termeni in engleza

Pentru ca NU E RUSINE sa stii limba universala: engleza. Dimpotriva e NECESAR. Nimic, dar nimic nu justifica necunoasterea limbii in care se intelege planeta. Nu ma intereseaza ca francezii sunt protectionisti. Ei au ce si de ce sa fie asa. Dar noi, noi, o tara in crestere si care trebuie sa invete inainte de toate nu avem dreptul sa ne protejam de efectul progresist al multilingvismului. Nu ma intereseaza ca nu ai invatat la scoala engleza, invata la cursuri la seral. Refuz sa cred ca mandria nationala ne pune piedica in calea invatarii. Continutul pe internet este in proportie covarsitoare in chineza sau engleza. Vreti sa invatati chineza? Okay, dar aveti de grija ca pana si chinezii comunica tot in engleza cand ies din tara.

Pentru ca am ambitia si nebunia sa cred ca putem sa si propunem teme pentru strainatate nu doar sa fim “inghititori” de invataminte de la cei mai destepti decat noi. Ce sanse are orice idee buna exprimata exclusiv in romaneste? Oamenii nostri destepti au fost nevoiti sa se mute in Londra sau in State ca sa aiba sanse la finantari, cercetari bune se pierd pe rafturi pentru ca nu vrem sa le scriem in engleza, studii de caz de la conferinte NU sunt preluate de oameni cu bloguri din afara pentru ca le scriem numai in romaneste. De ce sa nu pornesc de la premisa ca pot contribui?

Nu in ultimul rand pentru ca ne pierdem atat de mult timp judecand si analizand in loc sa discutam si sa completam. Nu ma explica si defineste faviconul si nici limba in care scriu. Nu fac caz sau tapaj de cunostintele mele de engleza, nu o fac din spirit de fronda, pentru ca am fite, pentru ca sunt hipsterita. Daca ar fi asa as zice fata, gen, deci, intelegi, baby, helau. Folosesc terminologie de breasla, in contextul potrivit pentru ca mi-e natural. Scriu in engleza pentru ca traiesc cu picioarele in Bucuresti dar cu mintea peste tot.

Deci, lasati-ma sa vorbesc si sa scriu din cand in cand in engleza. Lasati-ma sa spun meeting, brainstorming, whatever, like. Vreau sa fiu un cetatean al lumii, un membru al comunitatii de planneri din Europa, un Twitterist regional. N-am plecat fizic din tara dar din cand in cand vreau sa pot pleca macar mental si lingvistic. Va rog!