— On Comms Design. From London

Social media inteleasa

La concursul Nemira de sapt trecuta am rugat pe cei interesati sa imi spuna de ce posteaza chestii personale in social media. Am primit un comentariu foarte lung si extrem de interesant de la Andra pe care il postez in integralitate mai jos. Va rog sa il cititi ca pe un parcurs – povestit extrem de natural  – in social media si mai ales sa va focusati pe concluzie. Mi se pare ca e ceva interesant aici.

Merci Andra. Desigur, tu ai castigat concursul 🙂

“nu postez. mi-am facut cont ca sa aflu ce mai fac oamenii pe care i-am cunoscut la un festival international. apoi mi-au dau add oamenii cu care faceam voluntariat, apoi si-au facut cont cei mai buni prieteni si apoi au inceput sa abunde cererile de prietenie din partea celor cu care de obicei doar ies la party-uri. acum sunt la stadiu in care imi dau add oameni cu care am in comun 79 de prieteni dar noi nu ne-am vazut niciodata sau oameni carora banuiesc ca le place poza mea de profil sau stiu ca am facut scoala aia sau ca am fost in organizatia aia.


problema este ca eu nu sunt o resursa de informatie pe social media. da, a fost un timp in care am impartasit cu toata lumea ce gaseam eu ca merita sa stie cat mai multi oameni. insa cu timpul mi-am dat seama ca interesul meu profesional este un domeniu comun cu un numar foarte mic dintre oamenii pe care ii am la prieteni, asa ca am renuntat.

aveam profilul public. scriau oamenii pe bloguri ca daca vrei sa te angajezi sa iti faci un profil cat mai dezirabil pentru asta. am scris ce am facut in trecut si aveam mare grija ce vorbesc sau sa nu apar in poze in costum de baie. pana la urma mi-am dat seama ca da, sunt oameni care isi gasesc asa job, dar am zis ca nu imi sporesc sansele cu un procent semnificativ.

a urmat faza in care am facut cateva experiemente. postam o chestie serioasa si “un citat motivational”, postam acelasi lucru in text si in imagine… am ajuns la concluzia ca oamenii sunt pe facebook (de exemplu) pentru a pierde vremea. sau cel putin astia care ii am eu in lista. sunt prea preocupati sa impartaseasca cu toata lumea visele si dorintele lor, cu cine s-au cuplat, cat de fericiti sunt ei, unde au fost in excursie, cati copii au facut, ce scoli inalte au terminat… si asa primind “stirile” astea mi-am dat seama ca aflu o groaza de chestiuni care chiar nu vreau sa le stiu. care daca nu le-as sti cand m-as intalni cu omul interactiunea mea cu el ar fi mult mai naturala. asa stiu ca ala de alimentara e fratele lu colega de faculta care nu ma suporta. am inceput sa dau unsubscribe la toti oamenii care ma plictiseau.

in plus, cateodata cand eram pe strada sau in baruri ma gandeam ca acum oricine poate sa se uite la pozele mele, sa-mi citeasca ganduri, sa vada pe unde umblu, pe cine cunosc. tipu de la masa de langa pe care il stiu poate chiar in acel moment sa se uite la pozele mele impreuna cu cel cu care e el la masa. mi-am facut profilul nepublic, daca pot sa zic asa.

acum, problema este ca la baza social media inseamna impartasire de informatie cu prietenii tai. exact cum a inceput pentru mine, vroiam sa vad ce mananca la micul dejun tipa aia frumoasa din baku. intre timp lista s-a lungit atat de mult incat chiar nu vreau sa stie toata lumea unde beau eu, pe cine cunosc, cati ani am sau unde am fost la mare. pentru ca in momentul in care ceilalti afla lucrurile astea despre mine din cateva poze si doua-trei postari toata interactiunea se schimba. stiu, sunt n cazuri in care este benefic cand te intalnesti a doua oara cu omul sa stiti ca ati fost acum o luna la acelasi concert si ca urmeaza sa mai mergeti la unu peste inca o luna. dar, in mare parte, eu am renuntat sa postez chestiuni personale despre mine pentru ca vreau sa raman la starea in care cand cunosc pe cineva acea persoana sa nu stie nimic altceva despre mine decat ce afla din interactiune vie cu mine.

in plus, sa stiu ca fosta mea colega de clasa este la al doilea copil fara sa o sun sa ii spun felicitari nu inseamna sa mentin legaturi, inseamna sa traiesc intr-o comunitate in care exista doua lumi. lumea virtuala, aia in care poti afla multe despre o persoana din cateva click-uri si aia cand vezi apoi persoana pe strada si realizezi ca nu va cunoasteti.

in final, da, de foarte multe ori mi se intampla sa vreau sa zic tuturor chestiuni care mi se intampla, de care sunt mandra sau cu care vreau sa ma laud. dar apoi ma linistesc gandindu-ma ca oricum oamenii care conteaza in problema cu pricina oricum o sa afle, iar ceilalti de ce sa stie ca am cel mai frumos nepot din lume sau ca merg intr-un eurotrip daca oricum noi nu vorbim?
e prea lung?”