— On Comms Design. From London

Reinterpretarea comertului cu arta

Imi plac tablourile. Posibil pentru ca tata este pasionat de pictura si mi-am petrecut copilaria urmarindu-l cum reproducea cu migala artworkul de pe discurile Def Leppard sau Dire Straits pe panze pe care si le prepara singur fie in balcon fie in atelierul de la tara al bunicilor. Sau poate pentru ca am si eu acasa cateva dintre picturile lui si, mai mult decat tabloul in sine, ma incanta micile mesaje pe care mi le lasa pe spate. In orice caz, nu imi pot inchipui o casa cu peretii goi sau acoperiti de postere prinse in pioneze, deci am facut in asa fel incat la mine veti gasi inghesuite si dupa canapea tablouri si tablouase, rame si printuri care isi asteapta ramele.

Nu ma intelegeti gresit, nu sunt “colectionara”. Nu cumpar tablouri cu rame grele din anticariate sau imi petrec timpul prin licitatii de obiecte de arta. De fapt, “colectia” mea include pe langa o reproducere dupa Dali facuta de o iubita a tatei (inainte de mama ;)), o panza luata de la galeria de arta digitala, un tablou ultra non figurativ pe care l-am castigat la o licitatie caritabila (cand am crezut ca pasiunea mea ptr pereti acoperiti cu tablouri e finalmente recunoscuta si de cineva acolo sus), doua reproduceri imense dupa niste postere vintage Nescafe. In rest am o gramada de printuri de diverse origini, inramate cum mi-a venit mai usor.

Nu am tanjit niciodata dupa “nume”. Nu cumpar tablourile dupa semnatura sau pedigree. Ma incanta cum transforma un spatiu si la un moment dat ma gandeam chiar sa imi iau si de la Ikea ptr ca mi se pareau unele chiar simpatice.

Recent insa tot cineva de acolo de sus care mi-a recunoscut iubirea de tablouri m-a “intalnit” cu doi oameni care au un fel de plan comun desi nu stiu unul de celalalt. Vedeti voi, eu cred in democratizarea accesului la arta, asa cum cred in democratizarea accesului la informatie si la o multime de alte lucruri. Si am gasit doi oameni care fac asta din doua directii diferite.

1. Atelierul de Print a lansat recent un magazin online de tiparituri/tablouri featuring creatii ale celor mai in voga artisti tineri ai momentului. Conceptul lor e simplu si rezumat in cele cinci politici ale Atelierului: “serie limitata”, “reproducere la standard de muzeu”, “certificat semnat de artist”, “tiparirea sub supervizarea artistului”, “suport direct ptr artisti”.

 

 

 

 

 

 

Gasiti la ei o multime de lucrari foarte foarte frumoase pe care le puteti comanda in cateva dimensiuni la preturi fixe. Cred ca va pot pune si rama daca vreti. Imi place la ei, pe langa selectia foarte faina de lucrari, si ca s-au gandit mult si atent la prezentare. Lucrarile vin intr-un “folder” cartonat cu insigna Atelierului si numerotate de mana. Iata-l pe al meu despachetat sa scoata la iveala Dame IV de colegul ARTPI.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2. Artmark – la prima vedere, si daca le mai stiti si noul sediu de pe CA Rosetti, un loc de care nu te-ai apropia fara sa simti greutatea unui portofel masiv in buzunar.

 

 

 

 

 

 

Artmark este visul unui bun prieten care si-a dorit mereu sa “negustoreasca” arta romaneasca. Desi apuca problema artei si a “posesiunii” artei din alta directie, Artmark are practic un scop asemanator, sa ne deschida ochii asupra faptului ca arta nu trebuie sa fie grea, prafuita si exclusivista. Din ce imi spune amicul meu, o buna parte din piesele care se vand la licitatiilor lor nu depasesc 500 euro.

Stiu ca e putin ciudat ca am alaturat aceste doua businessuri aici. La urma urmei AdP vinde reproduceri iar la Artmark se liciteaza unicate. Cred insa ca este mai important sa intelegem cum “consuma” si cum intelege omul modern productia de arta. Mi se pare esential sa gasim o cale de mijloc intre unicitatea, exclusivismul si, cumva, elitismul care separa arta de marea masa a oamenilor si “sharingul”/ P2P-ul epocii digitale cand orice lucrare devine a tuturor instant cu ajutorul internetului. Cred sincer ca ne va fi greu sa mai modificam starea mentala in care ne-a pus accesul nemijlocit la orice fel de continut prin Internet si ca va trebui sa adaptam modul in care vindem, tranzactionam mai toate lucrurile pe care le producem, inclusiv arta.

Cred ca omul care a scris cartea asta are dreptate cand spune ca “all industries that go digital eventually go free”, dar ca trebuie sa gasim cai prin care sa ne bucuram de lucrurile pe care le dorim fara sa “praduim” online.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Atelierul de Print a reusit sa indulceasca problema copyrightului, furnizand reproduceri supervizate de artistii creatori si care aduc si un venit in buzunarul acestora, la un pret okay pentru aproape oricine. Artmark incearca sa ne educe sa intelegem arta in alti termeni si ca alt fel de investitie, nu neaparat de mii de euro, dar care ne poate aduce satisfactii la fel de mari.

Ca iubitor de pereti acoperiti cu tablouri ma bucur ca maine mai adaug unul si ca peste cateva luni o sa ma pot duce si la o licitatie si sa ma intorc cu inca unul acasa.

[Ionut, Arpi sper ca e okay ca am folosit un print screen dupa Dame ca poza Featured]